Crește distanța dintre Joe Biden și contracandidații săi din Partidul Democrat
Fostul vicepreşedinte american, Joe Biden, şi-a mărit cu cinci procente avansul faţă de numeroşii săi contracandidaţi la învestitura Partidului Democrat în vederea alegerilor prezidenţiale din 2020, din momentul intrării sale oficiale în competiţie, la sfârşitul lui aprilie, indică un sondaj Reuters/Ipsos, dat publicităţii miercuri, informează Agerpres.
Potrivit sondajului, 29% dintre respondenţi, care se identifică drept democraţi sau independenţi, au declarat că vor vota pentru Biden în alegerile primare democrate care vor avea loc în fiecare stat anul viitor.
Într-o anchetă similară realizată luna trecută, cu câteva zile înaintea anunţului oficial la candidaturii sale, Biden era cotat cu 24% din intenţiile de vot.
Fostul vicepreşedinte este preferat de toate grupele demografice mari, cu excepţia milenialilor (18-37 ani), care optează în procent de 18% pentru senatorul de Vermont Bernie Sanders, înaintea lui Joe Biden (16%).
Biden, în vârstă de 76 de ani, rămâne în cea mai puternică poziţie pentru a fi desemnat candidatul democraţilor la preşedinţie, în pofida întrebărilor legate de vârsta şi de poziţiile sale centriste.
El este vizat şi de critici din cauza modului prea familiar în care a atins unele femei, precum şi a felului în care a tratat-o pe profesoara de drept Anita Hill în urmă cu trei decenii, la audierea de confirmare pentru Curtea Supremă a judecătorului Clarence Thomas.
Cu toate acestea, sondajul arată că 29% dintre femei îl susţin pe Biden, o creştere de patru procente faţă de luna trecută.
‘În acest moment, Joe Biden este un favorit clar în alegerile primare ale democraţilor’, a declarat Chris Jackson, expert în cadrul institutului de sondare Ipsos.
În urma lui Biden se află senatorul Bernie Sanders, cu 13% din intenţiile de vot ale respondenţilor.
Niciunul dintre ceilalţi competitori nu a întrunit mai mult de 6%.
Cu ceva mai mult de o lună înainte de prima dezbatere televizată a aspiranţilor democraţi la Casa Albă, şi cu 18 luni înaintea scrutinului prezidenţial, publicul american pare să selecteze candidaţii pe care îi cunoaşte cel mai bine.
Mai puţin de 20% dintre respondenţi au declarat că sunt familiarizaţi cu mulţi dintre candidaţi, printre care se află nume puţin cunoscute la nivel naţional, cum ar fi John Hickenlooper, fost guvernator în Colorado, Wayne Messam, primarul din Miramar, Florida, sau guvernatorul statului Montana, Steve Bullock.
Prin comparaţie, peste 84% au spus că sunt familiarizaţi cu Biden şi Sanders.
Respondenţilor li s-a cerut să aleagă dintre 23 de potenţiali candidaţi democraţi la Casa Albă, printre care şi primarul New York-ului, Bill de Blasio, care este aşteptat să-şi anunţe intenţiile în această săptămână.
Sondajul Reuters/Ipsos a fost realizat online în perioada 10-14 mai şi are un interval de încredere de 3 procente.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu