Crește lista disputelor dintre SUA și Canada: Tensiuni între Washington și Ottawa din cauza avioanelor F-35
Autoritățile americane au solicitat din nou Canadei să achiziționeze avioane de luptă construite în Statele Unite pentru a-și înlocui flota învechită de aparate CF-18, la o zi după apariția unor informații că Pentagonul a amenințat că va retrage aeronavele F-35 din competiția, organizată de Ottawa, pentru cumpărarea de noi avioane. Mesajul a venit în contextul în care guvernul canadian urmează să declanșeze licitația pentru achiziționarea de aparate de luptă – un proiect estimat la 26 de miliarde de dolari – la sfârșitul acestei luni.
Analiștii cred că, prin mesajele lor, oficialii de la Washington încearcă să împiedice un proces de licitație care ar favoriza producătorii europeni în detrimentul companiilor americane Lockheed Martin (care produce avioanele F-35) și Boeing (producătorul aparatelor Super Hornet). Situația este una care intensifică și mai mult tensiunile dintre cele două state și se adaugă la lista disputelor politice, economice și comerciale dintre administrația președintelui republican Donald Trump și guvernul condus de liberalul Justin Trudeau.
În următoarele câteva săptămâni, guvernul canadian va lansa licitația pentru cumpărarea a 88 de avioane de luptă noi, una dintre cele mai mari contracte de achiziții militare din Canada. Cele două companii americane, Lockheed Martin și Boeing, urmează să concureze împotriva aparatelor Gripen produse de suedezii de la Saab și a aeronavelor Eurofighter Typhoon, construite de un consorțiu care include Airbus.
Într-o declarație publicată zilele trecute, guvernul american a cerut Canadei să se asigure că avioanele sale de luptă pot opera alături de avioanele militare americane în întreaga lume. Punctul „crucial,” conform guvernului american, este participarea Canadei la programul North American Aerospace Defence Command (NORAD), care controlează și asigură protecția spațiului aerian canadian și american. În acest moment, doar avioanele de luptă construite în Statele Unite operează în cadrul NORAD, iar aeronavele europene se vor confrunta cu obstacole tehnologice în obținerea capacității de integrare deplină în alianța militară dintre cele două țări nord-americane.
„Continuăm să avem încredere în importanța interoperabilității NATO și NORAD ca o componentă crucială a achiziționării de către Canada de active de apărare,” a declarat Joseph Crook, purtător de cuvânt al ambasadei americane din Ottawa. Oficialul a adăugat că guvernul american rămâne „încrezător că firmele din Statele Unite sunt capabile să participe la procesele concurențiale deschise și transparente care pot sprijini obligațiile canadiene vizând NATO și NORAD, mai ales atunci când vine vorba de capacități de implicare comună.”
Declarația guvernului de la Washington a venit după ce Institutul Macdonald-Laurier, un think tank canadian, a publicat luni două scrisori din 2018 de la oficiali americani în care aceștia i-au avertizat pe omologii lor canadieni că avioanele F-35 vor fi retrase de la licitație dacă cerințele Canadei privind beneficiile industriale nu vor fi modificate. În principiu, guvernul american este îngrijorat de politica canadiană privind Beneficiile Industriale și Tehnologice (ITB), care impune câștigătorului contractului să investească echivalentul costului de achiziție în Canada. Deși acest lucru este standard pentru majoritatea achizițiilor militare canadiene, oficialii din Statele Unite susțin că Canada a fost de acord să nu aplice o astfel de cerință atunci când a semnat ca una dintre cele nouă țări partenere F-35 în urmă cu 13 ani (în afară de SUA și Canada, celelalte țări participante la program sunt Marea Britanie, Italia, Australia, Norvegia, Danemarca, Olanda și Turcia).
În schimbul renunțării la aceste cerințe, companiile din cele nouă țări au dreptul să concureze pentru contracte de muncă asociate dezvoltării avionului. De aceea oficialii americani spun că impunerea de către Canada a unor cerințe drept condiție pentru participarea la licitație înseamnă că F-35 nu va fi înscris în cursă.
Construit de către compania americană Lockheed Martin, avionul F-35 este o aeronavă „invizibilă” dezvoltată de un consorțiu internațional al celor nouă țări aliate în cadrul unui program care respinge în mod specific aplicarea beneficiilor industriale tradiționale. Canada a fost membru al programului din anul 2006, iar oficialii americani cred că planul Guvernului Trudeau de a organiza o licitație pentru înlocuirea aparatelor CF-18 în care este inclusă condiția ITB este incompatibil cu obligațiile asumate de Canada ca membru al programului F-35.
Într-o scrisoare trimisă canadienilor în luna decembrie a anului trecut, viceamiralul Mathias Winter din cadrul US Navy a afirmat că, până în prezent, Ottawa a beneficiat de avantaje economice de 1.3 miliarde de dolari din participarea sa la programul F-35. „Echipa de furnizori F-35 va trimite o ofertă privind F-35 numai dacă (1) se renunță complet la cerința ITB și (2) nu există o obligație ITB viitoare care rezultă din selectarea aparatelor F-35” de către Canada. „Dacă cerința ITB rămâne în vigoare, nu va fi făcută o ofertă F-35. Așteptăm cu nerăbdare ca Canada să-și reafirme statutul ca partener F-35 și sperăm ca problema ITB să fie rezolvată rapid, astfel încât F-35 să poată concura,” a scris viceamiralul american.
Într-o altă scrisoare din august 2018, semnată de subsecretarul american al apărării, Ellen Lord, Guvernul de la Washington a avertizat Canada că solicitarea ca oferta F-35 să includă beneficii regionale „ar prejudicia în mod fundamental și structural orice ofertă F-35.”
Canada și F-35
Raportul Macdonald-Laurier și declarațiile oficialilor americani au venit cu câteva săptămâni înainte de lansarea licitației oficiale pentru a înlocui flota de avioane de luptă a Canadei. Guvernul de la Ottawa s-a angajat anterior să se alăture Programului Joint Strike Fighter al companiei Lockheed Martin și să cumpere aparatul invizibil de luptă F-35 pe care îl produce aceasta. Dar costurile tot mai mari și estimările greșite legate de prețul achiziției au provocat o dispută politică la Ottawa care a forțat fostul guvern conservator să înghețe planurile de a cumpăra aparatele F-35, iar de atunci achiziția a fost amânată constant.
În timpul campaniei electorale din 2015, Justin Trudeau a promis că nu va cumpăra aparatele americane F-35 și, de asemenea, va organiza o competiție deschisă pentru a găsi un înlocuitor. Guvernul liberal a recunoscut ulterior că nu va putea organiza o competiție deschisă cu un ofertant blocat.
Analiștii se așteaptă ca procedura de licitație să dureze aproximativ cinci ani și să amâne și mai mult momentul exact al achiziționării de noi avioane de luptă. Din acest motiv, Trudeau a afirmat în decembrie 2017 că guvernul va cumpăra cu jumătate de miliard de dolari o flotă „interimară” de 18 avioane de luptă din Australia pentru a ajuta la acoperirea a ceea ce el a numit ca fiind o „deficiență de capacitate,” permițând astfel armatei canadiene să-și îndeplinească atât angajamentele NATO, cât și cele privind NORAD. Este interesant însă de menționat că oficialii canadieni din forțele aeriene au contestat afirmațiile premierului Trudeau, spunând că armata nu trebuie să fie capabilă să îndeplinească ambele angajamente în același timp.
În ultimii 20 de ani, Canada a contribuit cu aproximativ 500 de milioane de dolari la dezvoltarea modelului F-35.
Ce afirmă oficialii canadieni
Într-un interviu acordat marți, ministrul canadian al apărării, Harjit Sajjan, a declarat că a încercat să-i liniștească pe oficialii americani, subliniind că Guvernul de la Ottawa se va concentra mai mult pe capacitățile tehnice atunci când va decide ce aeronave să cumpere în cadrul licitației în valoare de 26 de miliarde de dolari. „În primul rând, capacitățile avionului reprezintă prioritatea numărul unu. Să ne asigurăm că vom satisface nevoile forțelor armate canadiene – forțele aeriene, în acest caz – este prioritatea numărul unu. Ne vom asigura întotdeauna că acest lucru se va întâmpla,” a spus Sajjan.
Oficialul a adăugat că obținerea de beneficii pentru economia canadiană este, de asemenea, importantă, sugerând că problema va avea o importanță mai mică atunci când se va realiza analiza finală a ofertelor.
O reacție diferită a avut liderul conservator Andrew Scheer, șeful opoziției de la Ottawa, care, într-un discurs în care a prezentat strategia sa în domeniul afacerilor externe, a declarat că, dacă partidul său va forma viitorul guvern (așa cum preconizează sondajele de opinie actuale), va încerca să modernizeze alianța NORAD, inclusiv prin achiziționarea de avioane de luptă care pot apăra America de Nord alături de flota aeriană americană. „Voi acționa pentru a selecta un nou avion de luptă printr-o competiție deschisă și pentru a ne asigura că noile aparate sunt interoperabile cu aliații noștri americani,” a afirmat Scheer.
La rândul său, într-o conferință de presă care a urmat publicării raportului de către Institutul Macdonald-Laurier, conservatorul James Bezan a acuzat Guvernul Trudeau că a pus în pericol alianțele militare ale Canadei prin refuzul de a acorda atenție avertismentelor venite din partea Statelor Unite, cel mai apropiat aliat al Canadei.
Richard Shimooka, autorul raportului publicat de organizația think tank canadiană, a declarat că această dispută a afectat relațiile Canadei cu Pentagonul. „Americanii nu sunt deloc fericiți, pentru ei este o situație pur și simplu ridicolă,” a spus el, adăugând că, dacă Canada nu își va schimba abordarea, s-ar putea să-și piardă locul în consorțiul F-35. Dacă se întâmplă acest lucru, Canada va putea să poată cumpăra în continuare aparate F-35, dar la un preț premium. În cadrul acestui aranjament, Ottawa ar putea negocia avantajele industriale ITB cu Lockheed Martin, dar va ajunge să plătească până la 30% mai mult pentru fiecare avion de vânătoare.
Shimooka a declarat că, în acest moment, F-35 se apropie de producția sa de vârf și că mai multe contracte de furnizare vor fi deschise companiilor canadiene numai dacă Canada rămâne membru al consorțiului F-35. Ottawa a estimat anterior că industria canadiană ar putea câștiga contracte de peste 10 miliarde de dolari în următorii 10 ani pentru a furniza echipamente constructorilor de avioane F-35.
Lista disputelor crește
Asigurările date de oficialii canadieni nu au avut deloc darul de a liniști autoritățile americane, iar situația creată se adaugă la lista, care devine tot mai lungă, a disputelor dintre administrația republicană a lui Trump și guvernul liberal condus de Trudeau. Insistența canadienilor de a primi beneficii industriale garantate în acest caz a creat tensiuni cu partea americană și complică și mai mult relațiile dintre cele două țări vecine.
Cele două state se află deja în conflict din cauza tarifelor la oțel și aluminiu impuse de Washington, în timp ce viitorul noului acord de liber-schimb din America de Nord – încheiat de SUA, Canada și Mexic în 2018 – este incert. Între Statele Unite și Canada au apărut tensiuni și ca urmare a problemei imigranților ilegali și a solicitanților de azil. După ce Administrația Trump a adoptat politici agresive împotriva acestora, iar oficialii americani au făcut declarații publice dure, premierul Trudeau i-a invitat pe refugiați să traverseze frontiera canadiano-americană și să ceară azil în Canada, într-un gest considerat de experți un afront personal direct la adresa liderului de la Casa Albă.
Canada este, de asemenea, prinsă în disputa dintre Statele Unite și China privind Huawei, iar Ottawa a fost afectată de represalii economice impuse de Beijing după ce autoritățile canadiene au arestat directorul executiv al gigantului chinez de telecomunicații, ca răspuns la o cerere de extrădare făcută de SUA.
Surse: The Globe and Mail, Global News
Foto: Avioane F-35 (Sursa: Pentagon)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii