Crește tensiunea între PNL și PSD. Liderul liberalilor din Iași cere demisia prefectului PSD și trimiterea Corpului de control al MAI pentru „modul abuziv în care își exercită mandatul”
Președintele organizației PNL Iași, Alexandru Muraru, solicită demisia prefectului PSD al județului, Bogdan Cojocaru, și trimiterea Corpului de control al MAI pentru „modul abuziv în care își exercită mandatul”.
„Faptul că prefectul Bogdan Cojocaru a ajuns în atenția Ministerului Afacerilor Interne pentru modul abuziv în care își exercită mandatul arată incapacitatea îndeplinirii concomitente a pozițiilor de prefect și de președinte interimar al PSD Iași. Informațiile apărute în presă despre modul abuziv în care aplică cu dublă masură reglementările legale în funcție de interese politice sunt alarmante și reprezintă motivul pentru care solicit demisia prefectului penal Bogdan Cojocaru și trimiterea urgentă a corpului de control al MAI pentru a investiga activitatea Instituției Prefectului Iași”, afirmă Alexandru Muraru într-un comunicat remis presei joi.
Acesta susține că, puse în oglindă, două situații similare din comunele Popești și Prisăcani sunt tratate diferit de către prefectul Bogdan Cojocaru:
„În cazul comunei Prisăcani, prefectul PSD al județului Iași a validat o ședință de consiliu local deși aceasta nu avea cvorum. Motivul a fost evident unul politic, întrucât respectiva ședință, cu caracter extraordinar, a fost organizată pentru depunerea jurământului unui consilier local PSD, deși aceasta nu este o procedură cu caracter urgent. Potrivit legii, validarea și depunerea jurământului nu poate avea loc decât în fața unui plen legal constituit, așa cum a arătat inclusiv Ministerul Dezvoltării, care a emis îndrumări în acest sens pentru mai multe primării care s-au confruntat cu situații similare.
O situație identică s-a întâmplat la Popești, unde prefectul PSD Bogdan Cojocaru a decis că un consilier local care a depus jurământul într-o ședință la care nu s-a întrunit cvorumul necesar nu poate intra în exercitarea mandatului. Două cazuri similare, decizii diferite, în funcție de interesele de partid”.
Liderul PNL Iași afirmă că „este clar pentru toată lumea că Bogdan Cojocaru folosește Instituția Prefectului Iași ca instrument politic și confundă biroul de prefect cu cel de președinte interimar al PSD Iași”.
„Acesta este motivul pentru care voi cere trimiterea corpului de control al MAI să verifice activitatea prefectului Cojocaru”, adaugă Muraru.
Acesta precizează că, „în numeroase rânduri, de când a preluat mandatul de prefect, Bogdan Cojocaru s-a remarcat cu atacuri la instituțiile conduse de liberali, cu numeroase gafe (a se vedea neînțelegerea modului în care se calculează tariful deșeurilor, nerespectarea drepturilor angajaților din subordine) și politică 100% la locul de muncă”.
„Rețineți că Bogdan Cojocaru este singurul prefect din țară care este și președinte interimar al unui partid politic, un conflict de funcții care blochează dezvoltarea județului nostru și buna colaborare instituțională pentru proiectele Iașului. Rămân la convingerea că pălăria este prea mare pentru Bogdan Cojocaru și un cadou nemeritat primit de la Maricel Popa, motiv pentru care șeful interimar al PSD Iași trebuie să demisioneze din funcția de prefect”, încheie liderul PNL Iași.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu