
Creştere de peste patru ori a numărului de bilete cumpărate de către români cu destinaţia Roma, în ultima săptămână, pentru a merge la funeraliile Papei Francisc
Numărul biletelor de avion cumpărate de către români cu destinaţia Roma a crescut de peste patru ori, pentru perioada 21-27 aprilie, pentru a fi prezenţi fizic la funeraliile Papei Francisc, arată o analiză de specialitate, publicată vineri, transmite Agerpres.
Potrivit datelor centralizate de Vola.ro, preţul mediu al unui bilet dus-întors către capitala Italiei a fost de 301 de euro, cu 18% mai mult comparativ cu preţurile din prima săptămână a lunii aprilie.
De asemenea, şase din zece români (58%) au plecat către Roma din Bucureşti, 20% din Bacău, 16% din Cluj şi 6% din Iaşi, iar aproape trei sferturi dintre pasageri (74%) au ales să zboare către Aeroportul Roma Fiumicino (FCO), în timp ce 26% au preferat Aeroportul Roma Ciampino (CIA).
„Ultimul weekend din aprilie este marcat de unul dintre cele mai importante evenimente pentru creştinii din întreaga lume, funeraliile Suveranului Pontif. Ceremonia religioasă organizată în memoria Papei Francisc atrage oameni din toate colţurile lumii, iar românii nu fac excepţie. (…) în săptămâna 21-27 aprilie 2025, cererea pentru zborurile către Roma a cunoscut o creştere remarcabilă. În comparaţie cu prima săptămână a lunii aprilie, numărul biletelor cu destinaţia Roma a înregistrat o creştere de peste 348%”, se menţionează în analiza citată.
În context, cele mai multe plecări au fost înregistrate pe data de 24 aprilie, cu 44% dintre rezervări, fapt ce indică dorinţa călătorilor de a ajunge la Roma cu o zi – două înainte de eveniment, pentru a fi prezenţi la înmormântare.
„În această perioadă, Roma se află în centrul atenţiei şi sute de mii de oameni călătoresc spre capitala Italiei pentru a participa la ceremonia religioasă de înmormântare a Papei Francisc. Românii care planifică o călătorie în Roma ar trebui să fie conştienţi de aglomeraţia extremă şi de posibilele modificări ale programului la atracţiile turistice. Vaticanul va fi extrem de aglomerat în următoarele zile, iar accesul în zona respectivă va fi mult mai dificil. De asemenea, în timpul perioadei de doliu, Muzeele Vaticanului şi Capela Sixtină vor fi închise. Astfel, experţii recomandă ca turiştii să evite această zonă în timpul ceremoniilor, dacă este posibil. De asemenea, pentru cei care au planificată o vacanţă la Roma, este important să aibă răbdare şi să îşi ajusteze programul, având în vedere că transportul public şi atracţiile turistice vor fi supraaglomerate”, subliniază consultanţii în turism.
Vola are o prezenţă importantă pe pieţele din România, Polonia, Bulgaria şi Republica Moldova. Compania s-a clasat pe primul loc în topul Deloitte Technology Fast 50 din Europa Centrală, timp de trei ani consecutivi.
În 2024, Resource Partners, unul dintre cei mai importanţi manageri regionali de fonduri de tip private equity din Europa Centrală şi de Est a achiziţionat o participaţie de 80% din capitalul grupului ITH, din care face parte şi Vola.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.