G4Media.ro

„Creştere îngrijorătoare” a condamnărilor la moarte în 2021, avertizează Amnesty International/ Situație…

Sursa foto: Amnesty International

„Creştere îngrijorătoare” a condamnărilor la moarte în 2021, avertizează Amnesty International/ Situație degradată în Iran, Arabia Saudită şi Myanmar

Condamnările la moarte au înregistrat o „creştere îngrijorătoare” a numărului lor în întreaga lume în 2021, odată cu relaxarea restricţiilor legate de Covid-19, a alertat marţi Amnesty International în raportul său anual, menţionând degradări în Iran, Arabia Saudită şi Myanmar, potrivit AFP.

Organizaţia de apărare a drepturilor omului cu sediul la Londra a anunţat că a înregistrat cel puţin 579 de execuţii în 18 ţări în 2021, adică o creştere de aproape 20% faţă de 483 recenzate în 2020.

În ciuda acestei creşteri, ultimii doi ani rămân cei cu cele mai puţine execuţii cu pedeapsa capitală semnalate din 2010. Amnesty precizează cu toate acestea că bilanţul său nu include „miile de persoane care au fost condamnate la moarte şi executate în China”, ci şi în Coreea de Nord şi în Vietnam, din cauza restricţiilor de acces la date.

Fără a număra aceste ţări, mai mult de jumătate din execuţiile înregistrate la nivel mondial în 2021 au fost în Iran, Republica islamică înregistrând 314 execuţii cu pedeapsa capitală anul trecut, un record din 2017 potrivit Amnesty.

Această creştere în Iran „este cauzată parţial de o creştere marcată a execuţiilor legate de droguri, în încălcare clară a dreptului internaţional”, notează ONG-ul.

După o scădere bruscă în 2020 în Arabia Saudită, aplicarea pedepsei cu moartea (65 de execuţii) s-a dublat acolo în 2021 şi va fi şi mai mare în 2022, după executarea în martie a 81 de persoane într-o singură zi în acest regat ultraconservator.

„După o scădere a (numărului) de execuţii în 2020, Iranul şi Arabia Saudită au intensificat din nou aplicarea pedepsei cu moartea anul trecut, inclusiv încălcarea fără ruşine a legislaţiei internaţionale privind drepturile omului”, a spus într-un comunicat Agnes Callamard, secretar general al Amnesty.

„În timp ce restricţiile legate de Covid, care au amânat procedurile judiciare un timp au fost ridicate în multe părţi ale lumii, judecătorii au pronunţat cel puţin 2.052 de pedepse cu moartea în 56 de ţări – o creştere de aproape 40% faţă de 2020 – cu creşteri semnificative în Bangladesh (cel puţin 181), în India (144) şi în Pakistan (cel puţin 129), precizează Amnesty.

Această organizaţie evidenţiază, de asemenea, cazul Myanmar, unde „a fost înregistrată o creştere alarmantă a recurgerii la pedeapsa cu moartea în temeiul legii marţiale”, cazurile civile fiind judecate în instanţele militare.
„Aproape 90 de persoane au fost condamnate aici la moarte arbitrar, multe în lipsă, în ceea ce este perceput ca o campanie ce vizează opozanţii şi pe jurnalişti”, a explicat Amnesty.

ONG-ul notează că mai mult de două treimi din ţări au abolit pedeapsa cu moartea în drept sau de facto, ultimele fiind Kazahstan şi Sierra Leone anul trecut.

De altfel în 2021, Virginia a devenit al 23-lea stat american aboliţionist, o decizie cu atât mai simbolică cu cât acest teritoriu deţine recordul pentru numărul de execuţii din istoria Americii şi că niciun stat din fostul Sud confederat nu făcuse încă acest pas.

Sursa foto: Amnesty International

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...