![politie londra](https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2023/01/politie-londra-marea-britanie-768x454.webp)
Creştere puternică a arestărilor pentru muncă ilegală în Marea Britanie / O nouă lege va pedepsi cu până la cinci ani de închisoare facilitarea imigrației clandestine
Controalele şi arestările pentru muncă ilegală au crescut considerabil de când guvernul laburist britanic a venit la putere, a anunţat luni Ministerul de Interne, zi în care parlamentarii urmează să examineze un proiect de lege privind imigraţia ilegală, notează AFP, citată de Agerpres.
Potrivit datelor publicate într-un comunicat al Home Office (Ministerul de Interne), între 5 iulie – ziua în care laburiştii au revenit la putere – şi 31 ianuarie 2025, controalele şi arestările pentru muncă ilegală au crescut cu aproximativ 40% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Numai în ianuarie, autorităţile au efectuat 609 arestări, faţă de 352 în ianuarie 2024, după ce au realizat 800 de controale, mai ales în saloane de manichiură, restaurante şi băcănii.
„Am înăsprit controalele la un nivel fără precedent, în paralel cu introducerea unei noi legislaţii stricte vizând eradicarea bandelor criminale care compromit securitatea frontierelor noastre şi au scăpat nepedepsite de mult prea mult timp”, a declarat ministra de interne, Yvette Cooper, citată în comunicatul Home Office.
Guvernul laburist al lui Keir Starmer a promis să lupte cu imigraţia ilegală, subiect major al ultimelor alegeri parlamentare, în special prin înăsprirea legislaţiei împotriva reţelelor de trafic de persoane.
Luni, deputaţii vor examina un proiect de lege împotriva imigraţiei ilegale care se inspiră din legislaţia anti-terorism, pentru a elimina aceste reţele.
Forţele de ordine vor putea reţine pe oricine suspectat că deţine sau împărtăşeşte online informaţii cu scopul de a organiza traversări ale Canalului Mânecii, mai devreme decât în cursul anchetei, cum este în prezent.
Va fi creată o nouă infracţiune care vizează culegerea de informaţii în scopul de a pregăti aceste traversări ilegale, cu o pedeapsă maximă de cinci ani de închisoare.
Poliţia şi agenţii serviciilor de imigrare vor putea confisca telefoanele sau laptopurile migranţilor la frontieră, pentru a putea aduna informaţii despre traficanţi.
Presupuşilor traficanţi de persoane li se vor impune interdicţii de călătorie şi restricţii privind accesul la telefoanele lor mobile, reţelele sociale sau la banii lor.
Pe 31 martie şi 1 aprilie, Londra va găzdui, de asemenea, un summit internaţional privind securitatea frontierelor, cu participare din peste 40 de ţări.
Anul trecut, aproximativ 37.000 de migranţi au ajuns în Regatul Unit traversând Canalul Mânecii, cu 25% mai mult decât în 2023. De la începutul anului, 1.489 de migranţi au ajuns pe coastele Angliei, potrivit AFP.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.