Creşterea capacităţii de energie solară în Europa încetineşte
Dezvoltarea instalaţiilor pe bază de energie solară în Europa a fost de doar 4% în 2024, după ani de creşteri de peste 10%, arată datele din industrie publicate marţi, care sporesc temerile privind tranziţia la energie verde a continentului, transmite agenția de știri Reuters, citată de Agerpres.
Cantitatea de energie solară instalată în UE a crescut cu peste 40% atât în 2021, cât şi în 2022, şi cu peste 50% în 2023, conform datelor organizaţiei SolarPower Europe.
Anul acesta, a fost instalată o capacitate solară de 65,5 gigawaţi (GW), un nivel ridicat record, dar cu doar 4% peste nivelul din 2023.
„Creşterea încetineşte semnificativ”, a explicat pentru Reuters directorul general al SolarPower Europe, Walburga Hemetsberger.
UE trebuie să instaleze anual noi capacităţi de 70 GW pentru a-şi îndeplini obiectivele climatice din 2030.
SolarPower Europe a înrăutăţit estimările privind dezvoltarea instalaţiilor pe bază de energie solară în Europa, pe fondul încetinirii din acest an. Scenariul său de bază încă prevede ca Europa să aibă o capacitate solară instalată de 816 GW până în 2030 – suficientă pentru îndeplinirea obiectivelor climatice – şi un avans faţă de 338 GW în prezent. Dar, pentru prima dată, scenariul „pesimist” indică neîndeplinirea de către Europa a obiectivelor de extindere a energiei regenerabile. Încetinirea vine pe fondul lipsei de modernizare a reţelelor europene de electricitate, pentru a gestiona o pondere mai mare a energiei regenerabile.
Proiectele de energie solară au deseori nevoie de ani pentru a fi conectate la reţea.
„Vedem din ce în ce mai mult în ţările europene blocaje ale reţelelor de electricitate”, a declarat Hemetsberger.
Conform datelor SolarPower Europe, instalaţiile solare de pe acoperişurile caselor au înregistrat un declin anual de aproape 5 GW, la 12,8 GW, în 2024, pe fondul reducerii subvenţiilor pentru consumatorii care cumpără panouri solare.
De asemenea, investiţiile în proiectele europene de energie solară au scăzut, pentru prima dată în acest deceniu.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.