Creșterea economică a Chinei a fost dată peste cap din cauza carantinelor Covid (The Times)
Se așteaptă ca China să depășească Statele Unite ca cea mai mare economie a lumii abia în 2036, după ce carantinele Covid repetate ale au strangulat creșterea în această țară, arată previziunile economice citate de ziarul britanic The Times.
În urmă cu doi ani, se aștepta ca China să depășească SUA până în 2028. Anul trecut, prognoza a fost amânată până în 2030, iar acum, Centrul de Cercetare Economică (CEBR) și de Afaceri se așteaptă ca Produsul Intern Brut al Chinei să-l depășească pe cel american abia ]n 2036.
Tensiunile comerciale cu țările occidentale s-au adăugat problemelor Chinei, după ce blocajele provocate de pandemie și-au pus amprenta asupra activității economice, potrivit ultimului „clasament economic mondial” al economiștilor.
Până de curând, guvernul de la Bejing a pus în aplicare o politică strictă de „zero-Covid”, care a dus la închiderea portului Shanghai, cel mai mare din lume, timp de săptămâni întregi, contribuind la întreruperea aprovizionării la nivel mondial și la creșterea costurilor de aprovizionare pentru întreprinderi.
Cu toate acestea, țara – cel mai mare producător și exportator de bunuri din lume – a fost zguduită de proteste în ultimele săptămâni, după ce un incendiu izbucnit la un bloc de locuințe din Urumqi, capitala regiunii Xinjiang, unde locuiește minoritatea uigură din țară, a ucis cel puțin 10 persoane. Rezidenții locali au declarat că ușile și ieșirile de incendiu din clădire au fost sigilate pentru a controla Covid, afirmații care au fost negate de oficialii din oraș.
Producția fabricilor s-a contractat pentru a patra lună consecutiv în noiembrie, potrivit celui mai recent indice al directorilor de achiziții compilat de Caixin și S&P Global.
Între timp, economia Statelor Unite și-a revenit relativ bine de la pandemie și a beneficiat de o îmbunătățire a termenilor săi de schimb după ce măririle agresive ale dobânzilor din partea Rezervei Federale, banca sa centrală, au stimulat valoarea dolarului.
CEBR a adăugat că, în cazul în care China atacă Taiwanul, există o mare probabilitate ca „amploarea sancțiunilor internaționale rezultate să afecteze economia în așa măsură încât țara să nu reușească niciodată să depășească SUA”.
China și-a intensificat amenințările la adresa Taiwanului în ultimele luni, dar un atac ar determina represalii din partea țărilor care cumpără exporturi totalizând aproximativ 15% din PIB-ul Chinei, au declarat analiștii CEBR.
India este pe cale să devină a treia superputere economică a lumii, cifrele revizuite ale PIB-ului arătând că a depășit Marea Britanie pentru a deveni a cincea economie mondială în 2021, potrivit raportului, care a adăugat că va depăși Germania pentru a deveni a patra economie mondială în 2026 și va depăși Japonia pentru a deveni a treia economie mondială în 2032.
Rusia, a noua cea mai mare economie a lumii în acest an, ar urma să coboare pe locul 14 până în 2037 din cauza efectului sancțiunilor impuse pentru invazia sa în Ucraina.
Kay Daniel Neufeld, director și șef al departamentului de previziuni al CEBR, a declarat „Este probabil ca economia mondială să se confrunte cu o recesiune anul viitor, ca urmare a creșterilor ratelor dobânzilor ca răspuns la creșterea inflației. Băncile centrale au fost foarte lente în a realiza amploarea problemelor inflaționiste și, prin urmare, creșterile ratelor dobânzilor și decelerarea monetară au fost abrupte.”
„Vestea bună este că inflația ar trebui să scadă destul de repede; vestea proastă este că în multe țări va fi nevoie de o recesiune pentru ca acest lucru să se întâmple.” a adăugat ea.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii