G4Media.ro

Creșterea economică frânează accelerat în 2023 în România – avertisment BNR

Sursa foto: Pixabay

Creșterea economică frânează accelerat în 2023 în România – avertisment BNR

Creşterea economică este aşteptată să decelereze vizibil mai pronunţat în 2023 decât s-a anticipat anterior – pe fondul costurilor ridicate, al scăderii cererii externe şi al conduitei politicii monetare – şi să se redreseze doar uşor în 2024, însă mai accentuat în 2025, potrivit Minutei şedinţei de politică monetară a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României din 8 noiembrie 2023, potrivit Agerpres.

„Referitor la viitorul poziţiei ciclice a economiei, membrii Consiliului au observat că, potrivit noilor evaluări, creşterea economică este aşteptată să decelereze vizibil mai pronunţat în 2023 decât s-a anticipat anterior – pe fondul costurilor ridicate, al scăderii cererii externe şi al conduitei politicii monetare – şi să se redreseze doar uşor în 2024, însă mai accentuat în 2025, în condiţiile consolidării bugetare, dar şi ale intensificării absorbţiei şi utilizării fondurilor europene aferente instrumentului Next Generation EU. Evoluţia face probabilă o restrângere mult mai rapidă a excedentului de cerere agregată din trimestrul III 2023, implicând inversarea poziţiei ciclice a economiei spre finele anului viitor şi creşterea ulterioară, relativ lentă, a deficitului de cerere agregată”, se arată în minută.

Potrivit BNR, s-a sesizat că, după scăderea abruptă de ritm din 2023, consumul gospodăriilor populaţiei va redeveni probabil principalul determinant al avansului PIB în intervalul 2024-2025, însă cu un aport inferior celui din anii precedenţi, în contextul unei redresări treptate a dinamicii venitului disponibil real al populaţiei, precum şi al ratelor ridicate ale dobânzilor la creditele şi depozitele populaţiei. În schimb, dinamica formării brute de capital fix este aşteptată să-şi continue ascensiunea în anul curent şi să rămână deosebit de înaltă din perspectivă istorică în 2024-2025, la un nivel totuşi diminuat, în condiţiile atragerii unui volum important de fonduri europene aferente cadrelor financiare multianuale şi programului Next Generation EU, dar şi pe fondul efectelor şi incertitudinilor asociate programului de ajustare fiscală, au remarcat membrii Consiliului.

„Totodată, s-a observat că exportul net va exercita, la rândul său, un impact expansionist notabil în 2023, pentru ca ulterior contribuţia lui să redevină negativă, astfel încât deficitul de cont curent va cunoaşte probabil o corecţie vizibil mai pronunţată ca pondere în PIB în anul curent comparativ cu previziunile precedente, dar se va reduce doar uşor în următorii doi ani, menţinându-se semnificativ deasupra standardelor europene pe acest orizont de timp, au semnalat membrii Consiliului”, se spune în minuta BNR.

Conform sursei citate, incertitudini şi riscuri însemnate continuă însă să decurgă din conduita viitoare a politicii fiscale şi de venituri, au convenit membrii Consiliului, făcând referiri la demersurile recente vizând limitarea cheltuielilor bugetare în 2023 şi la posibila suplimentare în următorii ani a pachetului de măsuri fiscal-bugetare corective – inclusiv din perspectiva angajamentelor asumate în cadrul procedurii de deficit excesiv şi a condiţionalităţilor ataşate altor acorduri încheiate cu CE -, dar şi la implicaţiile potenţiale ale noii legislaţii privind pensiile şi salariile din sectorul public, precum şi la eventuale noi majorări salariale acordate personalului bugetar.

În aceste condiţii, Consiliul de Administraţie al BNR a decis în unanimitate menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7,00%; totodată, a decis menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8,00% şi a ratei dobânzii aferente facilităţii de depozit la 6,00%.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Știa că asta se va întâmpla înainte de asumarea răspunderii Guvernului dar nu dădea bine să avertizeze preventiv!