G4Media.ro

Creşterea vânzărilor de vehicule electrice în China încetineşte

sursa foto: Unsplash

Creşterea vânzărilor de vehicule electrice în China încetineşte

Vânzările de vehicule electrice de pasageri pe piaţa chineză, cea mai mare din lume, au înregistrat un avans anual de 10,5% în martie, arată datele publicate marţi de Asociaţia Producătorilor Auto din China, companiile auto extinzând discounturile şi oferind instrumente de finanţare pentru a stimula cererea, transmite Reuters, transmite Agerpres.

În perioada ianuarie-martie, au fost vândute în total 1,03 milioane vehicule electrice (EV), o creştere anuală de 14,7% şi cel mai lent avans trimestrial din trimestrul doi din 2023, conform datelor CPCA.

Vânzările de vehicule electrice şi hibride plug-in au reprezentat în martie 41,5% din totalul livrărilor, înregistrând o expansiune de 5,7%, la 1,71 milioane de unităţi.

Lansarea unui sedan electric de către producătorul de telefoane Xiaomi a determinat producătorii auto să anunţe noi stimulente şi reduceri de preţ. De exemplu, luna trecută BYD a redus preţurile la nouă modele cu procente între 4% şi 20,5%. Compania are ca obiectiv o creştere a vânzărilor de 20% anul acesta.

Marja de profit a sectorului auto a scăzut la 4,3%, de la 8,7% în 2015, a anunţat secretarul general al CPCA, Cui Dongshu.

Exporturile auto ale Chinei au crescut cu 39% în martie, înregistrând un record lunar de 406.000 unităţi, după un avans de 18% în februarie.

Luni, secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, a avertizat China că Washingtonul nu va accepta ca noile sale industrii să fie decimate de importurile chinezeşti, insistând ca Beijingul să ţină sub control capacitatea industrială excedentară.

„Sectorul vehiculelor electrice din China nu a ajuns încă la un nivel sever de supracapacitate şi actuala producţie la un nivel rezonabil este de bun augur pentru consumatori şi o economie orientată spre piaţă”, a declarat, în replică, Cui Dongshu.

Săptămâna trecută, Banca Centrală a Chinei a anunţat relaxarea condiţiilor pentru cei care vor să contracteze un credit în vederea achiziţionării unui automobil, în ideea de a promova schimbarea vehiculelor şi eliminarea avansului minim impus de Guvern consumatorilor care vor să finanţeze noi achiziţii.

Aceste revizuiri, primele adoptate de autorităţile chineze după 2018, sunt cea mai recentă încercare a Beijingului de a consolida încrederea consumatorilor de pe cea mai mare piaţă auto din lume, unde un război agresiv al preţurilor şi încetinirea cererii i-au nemulţumit atât pe producătorii de automobile cât şi pe oficiali.

Într-un comunicat comun de presă, Banca Centrală a Chinei şi Autoritatea de reglementare din China (NRFA) au anunţat că instituţiile financiare pot stabili în mod independent care este nivelul avansului minim pe care îl vor accepta în cazul creditelor auto pentru achiziţionarea de autoturisme cu motoare pe benzină şi vehicule propulsate cu forme noi de energie (NEV). Înainte de revizuire, vehiculele propulsate cu forme noi de energie (NEV) erau supuse unui avans de minimum 15% iar automobilele echipate cu motoare pe combustie cereau un avans de 20%.

Cu toate acestea, analiştii sunt de părere că nu este clar dacă noile reguli relaxate vor fi suficiente pentru a duce la o creştere semnificativă a cererii pentru articole scumpe cum sunt autoturismele. Piaţa de automobile electrice din China, cea mai mare din lume, urmează să încetinească pentru al doilea an consecutiv în 2024, pe fondul înrăutăţirii contextului economic.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...