G4Media.ro

Crin Antonescu: Avem o criză la Palatul Cotroceni / Preşedintele Iohannis „are…

Sursa Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Crin Antonescu: Avem o criză la Palatul Cotroceni / Preşedintele Iohannis „are o legitimitate discutabilă”

Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare pentru alegerile prezidenţiale, a subliniat, marţi seară, că ”avem o criză la Cotroceni”, iar preşedintele Klaus Iohannis ar fi trebuit să renunţe la mandat după constituirea noului Parlament, iar locul său ar fi trebuit ocupat de preşedintele Senatului. Antonescu crede că şeful statului ”are o legitimitate discutabilă”, transmite News.ro.

”Avem o criză la Palatul Cotroceni. Privitor la rămânerea domnului Iohannis în Palat, am mai spus, ea este legală, prescrisă de hotărârea Curţii Constituţionale. Are o legitimitate discutabilă şi ar fi fost de dorit ca, după ce noul Parlament s-a constituit, şi-a ales conducerea, după ce s-a investit un Guvern, chiar dacă e condus de aceeaşi persoană, un nou guvern, ar fi fost de dorit ca locul preşedintelui României să fie ţinut, conform Constituţiei, în calitate de preşedinte interimar, de preşedintele Senatului”, a declarat Crin Antonescu, marţi seară, la Antena 3.

Antonescu a adăugat că Iohannis ar trebui să funcţioneze ”măcar la nivelul comunicării publice”.

”Problema e că, dacă tot a rămas, preşedintele Iohannis nu funcţionează măcar la nivelul comunicării publice de care cred că e mai multă nevoie ca oricând în aceatsă calitate”, a precizat Antonescu.

“Extremiştii noştri nu au măcar tăria să recunoască că mint”

Crin Antonescu a afirmat că ”nici extremiştii nu sunt serioşi”, iar cei din România ”nu au măcar tăria să recunoască că mint”. El crede că nu este necesar un referendum în ziua alegerilor în legătură cu apartenenţa la NATO şi UE pentru că ”apetitul pro-occidental al românilor a crescut”.

Crin Antonescu a fost întrebat, la Antena 3, dacă este de părere că discuţia despre suveranism, putinism, pro-occidentalism va fi o parte importantă a campaniei electorale şi a afirmat: ”În zilele noastre nici extremiştii nu sunt serioşi. Domnul Georgescu vine şi spune «nu e adevărat, dar nu am spus niciodată ca nu vreau în NATO şi UE». Pentru că în sondaje se arată că apetitul pro-occidental al românilor a crescut. Extremiştii noştri nu au măcar tăria să recunoască că mint”.

El a adăugat că ”suveranişti în sensul Constituţiei suntem toţi”.

”Nu e nevoie de niciun fel de referendum” privind apartenența la NATO și UE, a mai declarat Crin Antonescu.

Peste 88 % dintre români se opun ieşirii din NATO, acelaşi procent opunându-se ieşirii din UE, cifra fiind în creştere faţă de acum trei ani, conform unui sondaj INSCOP, care mai arată că aproape 70% au încredere multă şi foarte multă în NATO, iar 66.8% în Uniunea Europeană.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Vai, nici extermiștii nu sunt serioși. Serios? Ăia tot rimpul mint și dau vina pe diverși.

  2. Cauți o fată? Intră pe site-ul 𝗥𝐎𝗞𝐀.𝗟𝐎𝗟

  3. Se pare ca „Nimicul” Casnic doreste sa „viziteze” Cotroceanca! Sunt tururi ghidate pe perimetrul exterior. Se pot exersa si grafitti, la nevoie! SA scrie si el ceva, undeva!!!!

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.