Crin Antonescu, după ce a fost validat pentru alegerile prezidenţiale: Nu vreau să vă stric buna dispoziţie, dar realizaţi sper că acesta a fost şi ca un vot de despărţire / Ilie Bolojan, propus să conducă campania sa prezidenţială
Crin Antonescu a afirmat, duminică, după ce Consiliul Naţional al PNL l-a desemnat candidat al partidului pentru alegerile prezidenţiale din luna mai, că cei care au votat pentru a-l susţine în acest demers realizează şi că a fost un vot de despărţire deoarece Antonescu va trebui să renunţe la calitatea sa de membru PNL. Antonescu l-a propus pe preşedintele PNL, Ilie Bolojan, să îi conducă această campanie prezidenţială, transmite News.ro.
”Nu vreau să vă stric buna dispoziţie, dar realizaţi sper că acesta a fost şi ca un vot nu de excludere, sper, dar de despărţire. Pentru toate momentele extraordinare pe care le-am trăit împreună, vă mulţumesc, le cer iertare tuturor, nu puţini, celor pe care i-am supărat, nedreptăţit sau poate chiar mai mult”, a afirmat Crin Antonescu, după ce a fost votat în unanimitate drept candidat al partidului la alegerile prezidenţiale.
El a precizat că PNL are viitor pentru că are şi trecut.
”Sunt fericit să ducem această bătălie pentru că eu cred că Partidul Naţional Liberal – şi am crezut totdeauna – are viitor pentru că are trecut, are viitor pentru că are idei, are viitor pentru că falşii suveranişti de astăzi ar putea afla că acum exact 120 de ani, în 1905, un lider liberal scria un articol care se numea ”Prin noi înşine” şi care a făcut o doctrină care nu a fost izolare, care a fost dezvoltare pentru România”, a mai transmis Antonescu.
În finalul discursului, Crin Antonescu i-a propus lui Ilie Bolojan să îi conducă această campanie electorală.
”Pentru că eu cred că aveţi acest viitor, pentru că eu cred că aveţi un preşedinte care m-a onorat şi astăzi cu prietenia lui, îi cer un ultim favor la plecare, o ultimă onoare. Am discutat şi cu ceilalţi aliaţii, să-mi facă cinstea să conducă această campanie electorală care urmează”, a mai anunţat Crin Antonescu.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
11 comentarii