G4Media.ro

Crin Antonescu: Eu cred că Ciprian Ciucu minte. Nu a cerut Ilie…

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Crin Antonescu: Eu cred că Ciprian Ciucu minte. Nu a cerut Ilie Bolojan să candideze, nu a respins Marcel Ciolacu / Domnul Bolojan a propus candidatura mea

Candidatul Alianţei „România Înainte” la prezidenţiale, Crin Antonescu, a declarat joi că Ilie Bolojan i-a propus să intre în această cursă din partea coaliţiei, respingând declaraţiile prim-vicepreşedintelui PNL Ciprian Ciucu că Bolojan nu a candidat pentru că s-ar fi opus liderul PSD, Marcel Ciolacu, transmite Agerpres.

„S-a vorbit întruna despre asta, s-a dovedit că nu e adevărat. Uitaţi-vă: lucrurile sunt clare în legătură cu afirmaţia domnului Ciucu de ieri: ori domnul Ciucu minte, ori domnul Bolojan minte. Eu cred că domnul Ciucu minte. Nu a cerut domnul Bolojan să candideze, nu a respins domnul Ciolacu chestiunea asta, nici nu era în măsură s-o facă. Deci, să se lămurească cine minte. Cereţi-i părerea domnului Bolojan, eu asta vă spun. Eu ştiu doar că domnul Bolojan este cel care a venit şi în numele celorlalţi colegi, după aceea împreună cu ei a propus această candidatură a mea”, a spus Crin Antonescu, întrebat dacă se simte un candidat de rezervă, având în vedere afirmaţiile liberalului Ciprian Ciucu potrivit cărora Marcel Ciolacu s-ar fi opus ca Ilie Bolojan să fie candidatul comun.

Despre nevoia ca Ilie Bolojan să se implice mai mult în campania electorală, Antonescu a spus: „Eu am nevoie doar de resursele mele şi cine doreşte să mă urmeze, mă urmează”.

„Eu am un program, eu am nişte idei, le prezint de peste o lună, nu am nevoie de un sprijin punctual sau un sprijin personal de la cineva anume. Am nevoie de sprijin de la toţi”, a adăugat el.

Întrebat cine ar trebui să deconteze un posibil eşec al său, Antonescu a răspuns: „Dar un posibil eşec al lui Nicuşor Dan cine îl decontează? La un posibil eşec al doamnei Lasconi cine decontează? La un posibil eşec al domnului Simion cine decontează? Verificaţi-le pe astea şi după mă mai întrebaţi”.

Legat de informaţia că Nicuşor Dan a avut o întrevedere cu preşedintele interimar Ilie Bolojan, Crin Antonescu a arătat că el nu a avut o astfel de întâlnire.

„Eu sunt un candidat. Domnul Bolojan este preşedinte interimar, se întâlneşte cu cine doreşte, în principal lideri de instituţii. N-am avut această întâlnire”, a menţionat Crin Antonescu.

Prim-vicepreşedintele PNL Ciprian Ciucu a scris într-un comentariu pe Facebook că Ilie Bolojan a ales să nu candideze la prezidenţiale deoarece liderul PSD, Marcel Ciolacu, s-ar fi opus unui astfel de scenariu şi „pentru a nu arunca guvernarea în aer într-un context internaţional foarte dificil”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Dar ce te-ai iritat așa usor, Crin?

  2. S-a umflat orezul in Casnic! Isi face sperante degeaba. Vrabia lui Malai Viteazul!!!! Dupa mai 2025 va incepe marea hibernare. Sau habarnare pentru viitorul fostul (de 2 ori) presedinte!

  3. Femei fierbinți din toată România te așteaptă pe site-ul EROSUSIE18

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.