![crin antonescu pnl ilie bolojan](https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2025/01/WhatsApp-Image-2025-01-26-at-12.53.11-768x512.webp)
Crin Antonescu: Experienţa mea de negociere se reduce la negocierile de politică internă/ Au fost negocieri politice importante, de exemplu construcţia USL, a fost o negociere grea, negocierea cu sovieticii, cum râdeam eu, adică cu PSD-ul, aşa glumeam
Crin Antonescu, candidat pentru preşedinţia României, mărturiseşte că nu a făcut negocieri decât în politica internă. El spune că o negociere ”reuşită” a fost constituirea Uniunii Social-Liberale (USL). Antonescu afirmă că, în acea perioadă, le spunea în glumă celor de la PSD ”sovieticii” şi ”armata roşie”. Antonescu vorbeşte şi despre ”trădarea” din partea lui Victor Ponta şi despre ”eşecul USL”, transmite News.ro.
Întrebat, joi seară, dacă este un bun negociator, Crin Antonescu a mărturisit că experienţa sa privind negocierile se limitează la politica internă.
El a dat două exemple de negocieri reuşite la care a participat. Unul este legat de Uniunea Social-Liberală, celălalt este legat de rentele viagere pentru sportivi, introduse în perioada în care el deţinea portofoliul de ministru al Sportului.
”Vă spun cu sinceritate că experienţa mea de negociere se reduce la negocierile de politică internă. (…) au fost negocieri politice importante, de exemplu construcţia USL, atât de hulită, până azi, de unii – eu şi înţeleg, că aia a fost o spaimă, adică pentru unii a fost un vis urât – ea a fost o negociere grea, o negociere cu două faţete: negocierea cu sovieticii, cum râdeam eu, adică cu PSD-ul, aşa glumeam, armata roşie, aşa le spuneam, că au culoarea principală roşu, dar era o glumă chiar prietenoasă, pentru că în fond în al Doilea Război Mondial şi Armata Roşie a luptat pentru cauza cea bună, pe asta se baza gluma, nu pe altceva”, a afirmat Crin Antonescu în podcastul ”Fain şi simplu”.
El a spus că negocierile pentru USL nu au fost simple, iar PNL a obţinut paritate cu PSD, fapt pe care fostul arhitect al construcţiei politice dintre PSD şi PNL îl cataloghează drept ”o performanţă”.
”PNL-ul şi PSD-ul nu s-au iubit, în politică nu există iubire, nu se iubesc liberalii între ei, nu se iubesc pesediştii între ei, e o lume a competiţiei, e, cum spun unii, o junglă, chiar dacă nu sângeroasă totdeauna, dar e o luptă. (…) Negocierea de a face această construcţie până în ultimul sat din România (…) ăla a fost un exemplu, dacă vreţi, de amploare de negociere reuşită pentru că, până la urmă, partidul în numele căruia negociam a intrat – şi nu a fost uşor să convingi liberalii să intre într-o negociere cu PSD-ul – a obţinut paritate PNL-ul cu PSD-ul, ceea ce a fost, cred eu, o performanţă”, a relatat Crin Antonescu.
Întrebat dacă l-a trădat Victor Ponta, Antonescu a răspuns: ”Da, sigur, în mod evident”.
”În politică există trădări. În politică răspunzi pentru ceea ce faci tu sau răspunzi pentru faptul că te înhăitezi cu trădători, pentru că nu i-ai ghicit că sunt, pentru că eşecul USL, deşi eu spun şi a fost că a fost distrus de Ponta şi de combinaţia securistică în care a fost şi în care Băsescu, care era un jucător inteligent, l-a băgat la un moment dat, dar asta nu înseamnă că eu nu am resimţit şi nu resimt până azi ca un eşec şi o responsabilitate în faţa unor milioane de oameni. Ăsta e unul din motivele pentru care eu am plecat”, a adăugat Crin Antonescu.
Întrebat dacă, ipotetic, el ar fi ales preşedinte şi PSD l-ar propune pe Victor Ponta prim-ministru, Antonescu a răspuns că i-ar întreba pe cei de la PSD: ”V-aţi gândit bine? Nu vreţi să-l pun direct pe Ghiţă?”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.