G4Media.ro

Crin Antonescu, despre iniţiativa SNSPA de a-l nominaliza pe Trump la Premiul…

sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Crin Antonescu, despre iniţiativa SNSPA de a-l nominaliza pe Trump la Premiul Nobel pentru Pace: Lăsând gluma la o parte, de ce nu, Dacă închide conflictul ucrainean într-o manieră onorabilă

Candidatul Alianţei electorale „România Înainte”, Crin Antonescu, a fost chestionat despre iniţiativa Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) de a-l nominaliza pe preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, la Premiul Nobel pentru Pace, relatează Agerpres. Antonescu a declarat joi, la Sfântu Gheorghe, că dacă Trump va reuşi să închidă „conflictul ucrainean într-o manieră onorabilă”, atunci „de ce nu”.

„Eu salut această iniţiativă. Nu vreau să mă pun rău nici cu unul, nici cu altul, nici cu domnul Pricopie, nici cu domnul Trump. (…) Dar acum, lăsând gluma la o parte (…), de ce nu? Dacă (Trump – n.r.) închide conflictul ucrainean într-o manieră onorabilă, onorabilă însemnând totuşi garanţia că trăim în continuare într-o lume guvernată de principiile dreptului internaţional, de dreptul şi al unor ţări mai mici de a avea garantată securitatea şi aşa mai departe, cred că domnul Trump, acum vorbesc foarte serios, poate să ia Premiul Nobel pentru Pace. Premiul Nobel pentru Pace, ştiţi bine, în istorie a fost luat de multe persoane care n-au fost foarte paşnice la viaţa lor, dar, la un moment dat, au făcut un gest, o decizie fundamentală pentru pacea lumii şi atunci au luat Premiul Nobel”, a afirmat Crin Antonescu.

Acesta a mai spus, printre altele, că se miră că Victor Ponta „nu a fost mai iute de mână să-l propună pe Trump la Premiul Nobel sau la orice alt premiu, pentru literatură”.

Senatul SNSPA a hotărât, joi, declanşarea procedurilor pentru nominalizarea preşedintelui SUA, Donald Trump, la Premiul Nobel pentru Pace.

„Această decizie vine ca o recunoaştere a eforturilor susţinute ale preşedintelui Donald Trump în promovarea păcii şi stabilităţii în regiuni marcate de tensiuni globale. Printre iniţiativele diplomatice care au stat la baza acestei nominalizări se numără acţiunile sale pentru detensionarea situaţiei din Gaza, demersurile inovatoare pentru a încheia o pace justă în Ucraina, precum şi preocuparea permanentă pentru a menţine echilibrul între principalii actori geopolitici, la nivel mondial. (…) Recunoaştem rolul preşedintelui Donald Trump în facilitarea soluţiilor diplomatice pentru încetarea conflictului din Ucraina, cu respectarea suveranităţii statelor şi în concordanţă cu valorile euro-atlantice”, menţionează rectorul SNSPA, Remus Pricopie, într-un comunicat remis Agerpres.

Potrivit acestuia, SNSPA va invita şi alte universităţi, parteneri naţionali şi internaţionali, să se alăture acestei iniţiative.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Alt pupin.cu.rist trumpist ? Concurezi cu Ponta care-l lingușiți mai tare ? Grețos…

  2. Lingau de doi bani…in comparatie cu tine pana si un vierme are coloana vertebrala

  3. Șocant, era ultimul lucru care era de așteptat din partea lui. Deja au început lingușirile cu precup, an.tonescu și ciolacu…

  4. Nominalizat pentru intenții de pace, că încă nu s-a materializat…
    Pupinc.urism de primă clasă.

  5. Îl nominalizează anticipat, nici nu a încheiat vreun acord și deja îl nominalizează. Așa e procedura după capul lor, întoarsă pe dos.

  6. Lasa-ne!😵