Cristian Băcanu, fost secretar de stat în Ministerul Justiției: Curtea de Justiție a UE a arătat că politicile din justiție ale PSD din anii 2017 și 2018 contravin dreptului Uniunii Europene
Cristian Băcanu, secretar de stat în Ministerul Justiției în 2019 și actual secretar al comisiei juridice din Camera Deputaților, arată într-o declarație pentru G4Media.ro că decizia de marți a Curții de Justiție a UE în ”dosarul Secției Speciale” arată practic că ”politicile din justiție ale PSD din anii 2017 și 2018 (în era Iordache și Tudorel Toader) contravin dreptului Uniunii Europene, iar România are obligația să îndrepte răul făcut în acea perioadă (de exemplu, prin desființarea SIIJ) și să respecte mecanismul MCV”.
”Prin hotărârea pronunțată, Curtea a decis că înființarea SIIJ contravine dreptului Uniunii Europene, în măsura în care nu există o justificare obiectivă care să justifice reglementarea unei astfel de instituții și, cu atât mai mult cu cât nu există garanții care să asigure că reglementarea de înființare a secției nu este percepută ca un instrument de presiune asupra judecătorilor și procurorilor. În traducere, Curtea arată că înființarea Secției Speciale nu este conformă cu dreptul Uniunii Europene, având în vedere că nu a existat o justificare reală la acel moment și că nu a fost garantată independența justiției”, arată Băcanu.
El amintește că în luna decembrie 2019 a fost realizată o analiză tehnică la nivelul Ministerului Justiției și că, la acel moment, Guvernul și-a asumat că înființarea Secției Speciale nu a fost justificată.
”Prin același comunicat, Curtea arată că numirea unui inspector șef interimar la Inspecția Judiciară de către Guvern prin intermediul unei reglementări, chiar și cu caracter provizoriu, încalcă dreptul UE. Amintesc că în 2018, Tudorel Toader i-a prelungit provizoriu mandatul inspectorului șef al Inspecției Judiciare; am semnalat încă de la acel moment că o astfel de acțiune este nelegală iar comunicatul de azi al CJUE vine să confirme acest lucru”, arată fostul secretar de stat.
Cristian Băcanu mai arată că, prin același comunicat, CJUE semnalează alte trei chestiuni deosebit de importante:
– Decizia privind instituirea mecanismului MCV (2006/928) este obligatorie și face parte din dreptul uniunii. Instanțele naționale au obligația să nu aplice o normă națională care contravine mecanismului MCV;
– Rapoartele MCV nu pot fi ignorate și că România trebuie să aibă în vedere recomandările trasate de Comisia Europeană în domeniul justiției în temeiul principiului cooperării loiale.
– Mai mult, România trebuie să se abțină de la adopta sau de la a menține în vigoare acte normative care riscă să compromită obiectivele din justiție urmărite prin instituirea MCV.
”Esențial este să înțelegem că, în mod practic, Curtea a arătat că politicile din justiție ale PSD din anii 2017 și 2018 (în era Iordache și Tudorel Toader) contravin dreptului Uniunii Europene. Totodată, România are obligația să îndrepte răul făcut în acea perioadă (de exemplu, prin desființarea SIIJ) și să respecte mecanismul MCV. În privința modului în care Curtea s-a exprimat prin comunicat, trebuie să ne amintim că procedura prin care a fost sesizată CJUE a fost cea a întrebării preliminare și nu cea a infringement-ului. Prin urmare, modul de redactare a documentului este unul specific (nu are neaparat un ton imperativ) însă trebuie citit ca atare. Tocmai acesta este motivul pentru care Curtea arata ca revine instanței naționale rolul de a stabili dacă actele SIIJ sunt legale prin raportare la dreptul UE. Dacă nu desființăm SIIJ cat mai curand, e posibil să vedem că ne lovim de acte anulate ale SIIJ. Instantele pot decide sa anuleze actele SIIJ si avem o problema de legitimitate a functionarii acestei institutii de parchet. Pentru Romania, desfiintarea SIIJ devine o urgenta de ordin practic”, mai spune Băcanu.
Foto: Cristian Băcanu / Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii