G4Media.ro

Cristian Borcea a cerut să fie eliberat condiționat pe motiv că are…

Cristian Borcea a cerut să fie eliberat condiționat pe motiv că are 9 copii de întreținut, din care 8 minori/ Tribunalul i-a respins cererea

Tribunalul Bucureşti a respins definitiv joi cererea fostului finanţator al clubului Dinamo Cristian Borcea de a fi eliberat condiţionat din Penitenciarul Rahova, transmite Agerpres.

Tribunalul a respins contestaţia depusă de Borcea şi a menţinut decizia Judecătoriei sectorului 5, instanţa care a stabilit în luna aprilie că omul de afaceri nu îndeplineşte condiţiile pentru a fi eliberat condiţionat.

Borcea are dreptul să depună o nouă cerere de eliberare condiţionată în luna septembrie.

Fostul finanţator al clubului Dinamo a încercat să-i înduplece pe judecători susţinând că are de întreţinut 9 copii, dintre care 8 sunt minori, a „conştientizat” fapta comisă şi a plătit prejudiciul care i se impută.

El a invocat în cererea de eliberare că a avut sprijinul familiei, a fost vizitat de copii, cu excepţia celor două fiice care abia s-au născut în luna martie şi pe care încă nu le-a cunoscut, iar cu cei stabiliţi în America a ţinut legătura prin intermediul internetului, aceştia vizitându-l iarna şi vara când au venit în ţară. În plus, acesta a precizat că se ocupă de întreţinerea tuturor celor 9 copii ai săi.

Avocaţii lui Borcea au invocat şi problemele de sănătate ale acestuia, omul de afaceri având „un cord operat cu bypass coronarian dublu”, fiind internat la un moment dat la Spitalul Floreasca.

În timpul procesului de la instanţa de fond, Borcea a declarat faptul că a conştientizat fapta comisă, aspect dovedit prin aceea că a achitat ambele prejudicii, chiar înainte ca ANAF să emită încheiere sau o înştiinţare în acest sens, plătind inclusiv penalităţi din anul 1998, de peste 2 milioane de euro, iar în al doilea dosar penal a întreprins demersuri la ANAF în vederea achitării acestuia.

De asemenea, Borcea a afirmat că a executat pedeapsa atât în regim deschis, semideschis, cât şi închis, perioadă în care a prestat activităţi lucrative, cu excepţia lunilor în care a fost internat ca urmare a problemelor de sănătate, lucrând la atelierul mecanic, la spălătorie şi la curăţenie.

Cristian Borcea are o condamnare de 7 ani şi 6 luni închisoare, rezultată în urma contopirii pedepselor primite în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi în dosarul transferurilor din fotbal.

Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: Octav Ganea

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. Pericol social daca ajung 9 pui de infractor.

  2. Irinuca și-a dorit mult să-l vadă eliberat, dar se vede treaba că influența în PSD i-a scăzut semnificativ, după arestarea logodnicului încornorat….

  3. ..Imii’_…Ce sa mai comentezi ca NU ai ce ce comenta in fata evidentei dar si a TICALOSIEI unui sistem nenorocit si MAFIOT din pacate_!!..Bun ! Sta vreo 7 ani sau eventual 5 si daca lucreaza si scrie citeva carti si deci ii mai reduce ceva, insa acei bani Muuuulti_Praduiti din bugetul public si local statul nu ii mai recupreaza vreodata_..Cind in mod normal ar trebui sa faci ca in Olanda sau in alta tara Westica de top si sa ii dai 1 maxim de 7 sau 9 luni de inchisoare dar cu conditia de a returna INTREAGA suma de bani praduita si care nu e una de neglijat. Nu ! La noi e ca dincolo ! Lasa, sa faca puscarie dar sa ramina cu TOTI banii Ciorditi___….

  4. Da ce nu poata sa mai faca taurul comunal si alti copii din puscarie?
    Inteleg ca regulamentul ii permite!

  5. 9?!!!!!!!!!!!Nu-i dati drumul ca se duce direct peste Irinuca!

    • Dacă nu cumva se duce Irinuca peste el, așa cum s-au mai dus și altele…
      PS. Ce le-o atrage ca un magnet, pentru mine rămâne un mister ?! Să fie vorba de gropițele in obraji sau poate de părul creț? Ce spuneți? Să-i privesc nasul? Păi dacă ar fi fost vorba de nas, Pinocchio ar fi avut moștenitori cât un întreg oraș…

    • Scaraoțchi® cred ca am gasit explicatia
      Pesemne ca el isi facea reclama pe peretii unui veceu din IPB Polizu prin anii ’70 unde se vedea scris: „FUT SPORNIC”. Iar eu am crezut ca se referea la ministra invatamantului de la data respectiva, una Aneta Spornic…
      deci e chiar spornic : 9 copii dupa atata abstinenta fortata prin „privare de libertate”.

  6. 9 copii, creștin, dar habar nu are cele zece porunci

  7. Borcea s-a nascut in Valea Boului si, prin urmare, are mintea acestuia si dotarea taurului.
    Ca sa vedeti ce-i poate mintea, borcica s-a laudat public ca unul dintre copii, primul cu Vidican, l-a conceput in stil propriu: a umplut cada din baie cu vin si ei doi au facut dragoste in cada iar in pauze, luau cate o gura de vin pentru fortificare…..