G4Media.ro

Cristian Diaconescu: Sunt cinci organizații PMP înclinate să meargă cu AUR/ Noi…

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Cristian Diaconescu: Sunt cinci organizații PMP înclinate să meargă cu AUR/ Noi nu vom mai fi după Congres la decizii

Liderul PMP, Cristian Diaconescu, a declarat, vineri, într-o intervenție la Antena 3, că ar fi ”cinci organizații înclinate să meargă cu AUR”, după ce George Simion le-a propus, joi seara, liderilor o fuziune sau o alianță și le-a promis că-i ajută să-și facă grup parlamentar. Diaconescu a mai spus despre Congresul organizat sâmbătă că ar fi ilegal și că apoi partidul urmează să decidă în ce direcție va merge. ”Nu știu ce urmează, de mâine noi nu vom mai fi la decizii”, a mai spus Diaconescu. Congresul a fost convocat de susținătorii lui Eugen Tomac, cu un singur punct pe ordinea de zi: schimbarea lui Cristian Diaconescu de la șefia partidului.

”Congresul este organizat de o lună de zile, a fost contestat în instanță. Procesul este pe rol.  Având în vedere congresul organizat de o lună de zile, ilegal, i-am transmis domnului Simion să facă această propunere către partid. Din câte știu, sunt cinci organizații înclinate să meargă spre AUR. Dânsul a intrat, a spus ce avea de spus către liderii din teritoriu. Asta este tot. Urmează ca ei să-și asume dacă fac, dacă nu fac, încotro duc partidul. Știam că va fi congres, știam că vor face schimbările. Eu nu particip la Congres. Nu știu ce urmează, de mâine noi nu vom mai fi la decizii. Sub conducerea mea acest partid nu se desființează”, a declarat Diaconescu la Antena 3.

Context

Liderul PMP, Cristian Diaconescu, l-a invitat, joi seara, pe liderul AUR, George Simion, la o ședință cu liderii de filiale (Colegiul Național), organizată pe Zoom, care le-a propus ca Partidul Micșarea Populară să facă o fuziune sau o alianță cu AUR. Liderul AUR le-a mai promis celor de la PMP că o să-i ajute să facă un grup parlamentar. Potrivit unor surse participante la întâlnire, ar fi vorba de 14 parlamentari de la AUR care ar urma să fie transferați la PMP în acest sens.

Oferta lui Diaconescu către liderii de filiale are loc în contextul în care 41 de filiale din 49 au votat deja să convoace sâmbătă un Congres, în care Cristian Diaconescu ar urma să fie schimbat din funcție cu Eugen Tomac. Acesta din urmă a fost promotorul unei fuziuni cu PNL. Prin această mutare, Diaconescu ar încerca să-i convingă pe lideri să revină asupra deciziei de a convoca Congresul.

Citește și

VIDEO EXCLUSIV Cristian Diaconescu l-a invitat pe George Simion la ședința cu liderii de filiale / Simion le-a propus ca PMP să facă o alianță sau o fuziune cu AUR și le-a promis că-i ajută să-și facă grup parlamentar

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. aut și dacii liberi.
    Ce să înțeleagă Tolomac plantat?

  2. Deci, care era diferența dintre PMP-ul domnului Băsescu și AUR ?! …Aceeași legătură puturoasă cu o anumită parte a „serviciilor” și nu cea mai favorabilă României.

  3. PMP ȘI USR-PLUS SUNT PLINE DE SECURIȘTI