Cristian Ghinea despre protestul AUR: Miroase a deep state care ne arată o pisică. Am un sentiment că în 2024 ni se va cere să salvăm patria votând un general patriot și serios la Președinție
Cristian Ghinea, fostul ministru USR al Fondurilor Europene, sugerează într-o postare pe Facebook că serviciile secrete s-au implicat în organizarea protestului violent al AUR de marți.
”Jandarmii care sunt vigilenți până la brutalitate când protestează partea liberală a societății s-au blegit când protestează partea de extremă dreapta. Cam ca la 10 august când au bătut oamenii adunați la început și s-au blegit când i-au luat galeriile la pietre. Miroase a deep state care ne arată o pisică. Am așa un sentiment că în 2024 ni se va cere să salvăm patria votând un om de treabă, un general patriot și serios la Președinție, să nu cumva să ajungă Vadim ăsta micu președinte”, a scris Ghinea pe Facebook.
El a făcut trimitere la alegerile prezidențiale din 2000, când în finală au ajuns Ion Iliescu și Corneliu Vadim Tudor (președintele partidului extremist PRM), iar Iliescu a câștigat cu o majoritate confortabilă.
Cu o zi în urmă, Ghinea scrisese despre ”frăția securiștilor”, arătând că proiectul bugetului pe 2022 prevede o creștere de 40% la serviciile secrete și o scădere cu 19% la bugetul Procuraturii. (Sursa foto: Inquam Photos/George Călin)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
99 comentarii