G4Media.ro

Cristian Ghinea: Fondurile din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă ar putea…

Sursa foto: Guvernul României

Cristian Ghinea: Fondurile din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă ar putea fi accesate şi de ONG-uri sau companii. Am primit idei excelente de la ONG-uri

Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea afirmă că „titularii de reformă” – cunoscuţi în proiectele europene drept „beneficiari de proiect”, cei care vor putea accesa fonduri prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) – ar putea fi nu doar entităţi publice, ci şi organizaţii neguvernamentale sau companii. El susţine că a primit „idei excelente” din partea zonei private care se pretează accesării de fonduri prin PNRR.

Cristian Ghinea afirmă că „titulari de reformă” –entităţile care vor putea accesa fonduri prin PNRR – vor putea fi nu doar ministere, agenţii, primări, Consilii Judeţene, ci şi entităţi din zona privată.

„Am decis să fie şi entităţi private care să-şi asume parte din aceste ţinte, că vorbim de ONG-uri, că vorbim de companii, vedem. Dacă eu îmi propun, de pildă, să am trasee ecologice în munţi şi nu găsesc Consilii Judeţene sau primării dornice, pot să vorbesc cu nişte ONG-uri care îşi asumă, care au proiecte, care au parteneriate cu Romsilva, cu cine are terenurile, să le dau lor bani pentru chestiunea asta. Am primit idei excelente de la ONG-uri”, a declarat Cristian Ghinea într-un interviu acordat Europa Fm.

El a dat un exemplu în acest sens, construirea drumului care în proiect se numeşte Via Transilvanica, drum de o mie de kilometri, destinat traseelor de biciclete, care ar urma să plece din Maramureş şi să ajungă în Banat.

”E o tendinţă la ministere să zică: Dă-mi mie banii, fac eu tot! Şi am vrut să descurajez foarte explicit chestia asta. Deci ministerele sunt doar cele care reglementează, care schimbă legislaţia, nu trebuie să cheltuie ele bani singure ”, a mai explicat Cristian Ghinea.

sursa: News.ro, sursa foto: Guvernul României

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

8 comentarii

  1. Da da da, neaparat sa dea banii la ONG-uri, sa-i sparga 50% pe salariile echipei de proiect, 45% pe achizitii de la prieteni si 5% pe implementarea efectiva. Ca asa se face tara prospera, cu hipsterisme si trasee pentru bicle prin coclauri.

    Duamne fereste sa aloce fonduri pentru dezvoltarea firmelor, adica pentru investitii reale, care produc, vand si lucreaza ceva cinstit.

    La ce te poti astepta, Ghinea si Barna provin din mafia POSDRU, unde vrajeala si spartul banului e scopul existentei programelor.

  2. Foarte buna ideea..trebuie niste ong cum sunt cele pe posdru sau pe incluziune socială….banii irosiți pe salariile celor din ONG, fara finalitate.

  3. suntem tributari unor paradigme mentale specifice trecutului.

    „E o tendinţă la ministere să zică: Dă-mi mie banii, fac eu tot! Şi am vrut să descurajez foarte explicit chestia asta. Deci ministerele sunt doar cele care reglementează, care schimbă legislaţia, nu trebuie să cheltuie ele bani singure ”, a mai explicat Cristian Ghinea.”

    • si scopul școlii noastre este de a scoate copii cu aceeași mentalitate…sa nu mai vorbesc ca si în fam. este destul de uniformă.

  4. Cum sa nu, ONG-urile sunt totdeauna pline de idei de sifonare, au băieți deștepți!

  5. Sunt multe ONG-uri care chiar fac lucruri de toți banii. În afară de Via Transilvanica mai sunt Dăruiește viață (doamnele care au făcut un spital), Conservation Carpathia (repopulare cu animale sălbatice), Funky Citizens, Geeks 4 Democracy (monitorizare vot), Casa bună (educație copii), Eduiuris (educație juridică pentru copii și tineri), Casa Jurnalistului, Dela0 (jurnalism de investigație), Ecoruralis (drepturile țăranilor), și astea sunt doar câteva.

    Nu știu dacă sunt interesate de finanțare prin PNRR, dar le dau exemplu pentru cei care cred că ong-uri înseamnă fantomele lui Cumpănașu și fundațiile turnătorului Felix Văran Dan Voiculescu.

  6. Ghinea a infiintat, printre altele, ong-ul CRPE, finantat de Fundatia George Soros Moldova si Fundatia pentru o Societate Deschisa (Opeb Society Foundation pentru cunoscatori), ambele fianantate de George Soros. Cele de mai sus le gasiti si pe pagina Wikipedia a lui Cristi Ghinea.

  7. Ghinea, supranumit si asertivul prea-limbist… Hai domnu’ Ghinea, hai la o sezuta prin Poiana lui Iocan, daca te tine…