G4Media.ro

Cristian Ghinea: Fondurile europene 2021-2027 intră în linie dreaptă/ Insist să folosim…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Cristian Ghinea: Fondurile europene 2021-2027 intră în linie dreaptă/ Insist să folosim costurile simplificate. Vreau să dăm banii pe rezultate, nu pe hârtii

Fondurile europene 2021-2027 intră în linie dreaptă, a anunțat, marți, Cristian Ghinea. Într-o postare pe Facebook, Ministrul Proiectelor Europene a subliniat că insistă „să folosim costurile simplificate” și vrea „să dăm banii pe rezultate, nu pe hârtii”:

„Astăzi am discutat la Minister cu peste 60 de reprezentanți ai societății civile despre primul program care va fi trimis la Bruxelles, în septembrie. Programul Operațional Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027 (POIDS) va fi, în următorii ani, nucleul măsurilor integrate care contribuie direct la reducerea sărăciei și principalul sprijin al grupurilor vulnerabile pentru a depăși riscul excluziunii sociale. Este gândit așa încât să aibă impact real pentru oamenii cărora le este adresat, cei mai vulnerabili. Pentru aceasta, trebuie să evităm greșelile din vechiul program POSDRU, să evităm absorbția de fonduri europene fără impact real”, a precizat ministrul Ghinea.

„Programul, pe care îl finalizăm în perioada următoare, va fi exact ceea ce trebuie: are această abordare integrată, care permite finanțarea din mai multe fonduri, pentru ca intervențiile să ajungă exact la cei care au nevoie.
În plus, insist să folosim costurile simplificate. Vreau să dăm banii pe rezultate, nu pe hârtii. Am condus dezbaterea, timp de aproape 2 ore, și am notat intervențiile participanților. Vom găsi cele mai bune soluții pentru subiectele menționate. POIDS are o alocare consistentă, de 3,6 miliarde euro, este în stadiu avansat de elaborare, iar versiunea revizuită va fi transmisă la Bruxelles în septembrie”, a conchis ministrul Proiectelor Europene.

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. E bine spus…fara hartii, dar prietenii din ONG-urile participante sunt de acord?…..dar stai linistit Ghinea, cursurile, teambuildingurile, evenimentele, sunt rezultate palpabile…se bifeaza activitatea, vine banul….si o remarca, POSDRU, ala bulit pe vremea PDL, cu ajutorul unora ca Barna, a fost pe 2007-2013…., in 2014-2020 e alt program, de fapt doua…POAD si POCU….si alea au avut alocari dubioase…cu exceptia ajutoarelor alimentare directe, pentru cei cu venituri foarte mici, ai vreun rezultat?….pandemia a permis cheltuieli sanitare din alocarile programelor, altfel ramaneau necheltuiti…..Nu criticam acum, sa vedem drafturile in transparenta si pe urma…daca tu ai facut consultarea cu ONG-urile, ai stabilit indicatorii de rezultat…ghidurile nu prea mai au importanta…dar sa vedem acordul de parteneriat, anul asta e pierdut, sa speram ca nu si urmatorul…jobul tau la MIPE e sa scrii arhitectura FONDURILOR EUROPENE, ce dracu e acolo?….astea trebuiau depuse de mult….si aveti vreo 3000 de functionari, platiti cu salarii de nivel IT….Ghinea, ai ramas la nivelul de cand erai la revista 22, daca tot era ministerul obtinut de USR, trebuia sa lasi pe unul priceput….de exemplu Paslaru, meserias baiat, a performat inclusiv ca ministru in cabinetul Ciolos…pe consultanta, pana in 2016, omul chiar a avut rezultate….pe zona programului asta de Incluziune mai aveti expertiza in USR, de exemplu Stefan Palarie….dar voi sunteti la mana ONG-urilor…mai fratilor, aia nu privesc rezultatele…sunt interesati numai de banii de expert…200 euro pe zi sunt bani…..schimba dracu paradigma, la programul asta UAT-urile sunt direct interesate, formarea las-o la universitati, la scoli, dupa nivel…

  2. Demisia bai Ghinea, pai cum sa luam banii pe etape esti nebun, PNL si PSD vrea sa ii ia toti din prima sa faca treaba iar romanul de rand analfabetul Europei e de acord cu aceasta abordare

  3. GHENARULE DEMISIA! ORDINARULE

  4. GHENARULE DEMISIA! ORDINARULE

  5. S-o fi intors lumea cu susul in jos?
    Nu se vorbeste despre profit! Face cineva profit din banii UE?…
    Că doar la asta erau folositi pana acum. Rezultatul (o pensiune, un soft, o suprafață cultivata recoltata sau nu) oricum nu mai interesa pe nimeni daca foloseste cuiva.

  6. Ministrul Zero ne spune lucruri trăsnite din nou.

    Nu ne spune cât a atras din programul 2014-2020, fiindcă nu a prea atras și pierdem pe această cale vreo jumate din cât este prevăzut în cealaltă gogoriță… PNRR.

    Păi, nea Zero, dacă POIDS-ul ăsta e prevăzut să înceapă în 2021 de ce dormi în galoși și depui planul abia la sfârșitul trimestrului 3?

    Ce blestem pe capul nostru, cu guvernele „SALE” impotente, cărora le trebuie mai mult de un an pentru a depune un proiect. Uite aici, POIDS-ul părea acum 12 luni aproape gata de trimis la UE:
    https://mfe.gov.ro/consultari-publice-pentru-perioada-2021-2027-programul-operational-incluziune-si-demnitate-sociala-poids/

  7. Costurile simplificate vor permite marile furaciuni. Mu va dati seama: Ghinea ne dezvaluie cum intentioneaza sa fure: cu devize simplificate, fara documentw justificative. Daca ar fi propus altcineva nazdravania asta Ghinea ar fi sarit ca ars. Sper sa nu se intample asta. Oricum este premeditare si DNA ar trebui sa se autosesizeze pentru tentativa de frauda cu fonduri europene! Sper sa publicati acest comentariu!

  8. Ce vorbe goale si frumoase!
    Fix la fel vorbea Ghinea asta acum vreo luna depsre zonele miniere, ce vor deveni „zone verzi”…
    De 30 de ANI, Romania NU a pus nimic in locul minelor inchise!
    NIMIC.
    G4media: „Programul Operațional Tranziție Justă, dezbătut la o întrunire a ministrului Cristian Ghinea cu reprezentanții mediului de afaceri
    22 Iulie 2021.
    Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a avut, joi, o întâlnire pe tema viitorului Program Operaţional Tranziţie Justă (POTJ) cu reprezentanţi ai mediului de afaceri şi autorităţilor locale din judeţele Hunedoara, Gorj, Galaţi, Mureş, Prahova şi Dolj, relatează Agerpres.
    Programul Operaţional Tranziţie Justă 2021-2027 va avea o alocare de 2,239 miliarde de euro, la care se va adăuga cofinanţarea naţională de 301 milioane de euro, potrivit Regulamentului specific Fondului pentru o Tranziţie Justă, publicat în data de 30 iunie 2021. Acesta este destinat rREGENERARII zonelor afectate de tranziţia energetică având în vedere dependenţa lor de combustibilii fosili sau procesele industriale cu emisii ridicate de gaze cu efect de seră.”

    Ce spun Primarii din zonele miniere: Valea Jiului, valea plangerii….
    Cuvinte frumoase, care NU creaza LOCURI de MUNCA!

    „BURSA: „REALITATEA BATE STRATEGIA.
    Valea Jiului, tot mai aproape de statutul de vale a plângerii.
    12 mai 2021
    Depopularea Văii Jiului va continua, în ciuda Strategiei de dezvoltare economică, al cărui ultim draft a fost pus recent în dezbatere publică până pe 24 mai, afirmă reprezentanţii angajaţilor din sectorul minier şi parlamentarii din zona respectivă.
    Alin Sîn, preşedinte executiv al Sindicatului Muntele, a declarat pentru ziarul BURSA: „Nu există în propuneri NIMIC CONCRET în privinţa oamenilor care pot fi reangajaţi în alte locuri de muncă. Propunerile privind anveloparea locuinţelor, achiziţionarea de troleibuze şi autobuze electrice nu au menirea decât să crească confortul, dar pentru cine le faci, dacă zona se DEPOPULEAZA MASIV, aşa cum a început de ani buni, în loc să iei măsuri pentru ca oamenii să aibă un LOC de MUNCA şi să RAMANA în zonă?
    Se propun chestii privind digitalizarea, care NU înseamnă crearea unui număr impresionant de locuri de muncă.
    La fel sunt şi propunerile privind dezvoltarea întregii zone, ca zonă turistică.
    Păi turismul este o chestie de sezon, care durează doar 3 luni şi care poate absorbi maximum 1000 de locuri de muncă. Ce faci după aceea, în restul anului, cu oamenii respectivi, care vor rămâne 9 luni fără Venituri?”.
    Afirmaţiile de mai sus reflectă situaţia actuală a Văii Jiului, zonă care în ultimele luni s-a confruntat cu mai multe proteste din partea minerilor pentru drepturile salariale plătite cu întârziere, care doresc totodată şi planuri clare privind tranziţia energetică în urma implementării Green Deal, plan al Comisiei Europene care impune până în anul 2050 decarbonificarea totală a economiilor statelor membre ale Uniunii Europene.”
    Nimeni din investitorii aflaţi în piaţa de capital globală nu vrea să se încurce cu aceste zone, pentru că, în ţări precum Spania sau România sunt considerate centre revoluţionare, apropiate de stânga politică.
    De aceea este greu, dacă nu aproape imposibil să convingem companiile mari să vină să facă afaceri în Valea Jiului.
    Reprezentaníi acestor companii susţin că, atât timp cât există în zonă minele respective, nu vor veni şi că, în prealabil oricărei investiţii, trebuie schimbat radical, din temelii profilul economic al zonei”.

    Ghinea, ce puneti in loc?!
    Vorbe goale, care nu produc nici locuri de munca, nici BANI!