Cristian Ghinea: ”Miniștrii Finanțelor și Energiei să iasă public și să anunțe când își va plăti guvernul datoria pentru plafonare/ Marcele, hai zi sincer că nu vrei să fii prim-ministru la anul!”
Fostul ministru USR al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a declarat, printr-un mesaj publicat luni, pe Facebook, că miniștrii Finanțelor și Energiei trebuie să iasă public și să anunțe când își va plăti guvernul datoria pentru plafonare.
- ”Țineți minte bomba din buget despre care am vorbit recent: cele 40 de miliarde de euro (lei, n.red.) calculați de ANRE ca fiind datoria guvernului pentru ”plafonare”. Acei bani trebuie dați cu riscul falimentului de stat sau nu vor fi dați cu riscul unui blocaj economic imens”, a scris Ghinea luni.
Acesta și-a încheiat ironic mesajul transmițându-i lui Marcel Ciolacu:
- ”Marcele, hai zi sincer că nu vrei să fii prim-ministru la anul!”, a conchis fostul ministru făcând referire la momentul în care PSD va face rotația cu PNL la preluarea conducerii Guvernului.
Mesajul integral al lui Cristian Ghinea
”Ruleta rusească în variantă PSD – PNL: Guvernul aruncă grenada cu cuiul scos de la un ministru la altul.
Țineți minte bomba din buget despre care am vorbit recent: cele 40 de miliarde de lei calculați de ANRE ca fiind datoria guvernului pentru ”plafonare”.
Acei bani trebuie dați cu riscul falimentului de stat sau nu vor fi dați cu riscul unui blocaj economic imens.
Când am lansat avertismentul, Adrian Câciu mi-a răspuns ca un contabil speriat: nu e nici o bombă, nu am primit cereri de la Ministerul Energiei. Asta era acum două săptămâni.
Ce citim azi în presă, despre rectificarea bugetară: ”Ministerul Energiei a cerut cea mai mare sumă la rectificare, 31,66 miliarde lei, în contextul schemei de plafonare și compensare a facturilor, însă Ministerul Finanțelor a decis că va primi doar 2,4 miliarde lei.”
Bon. Deci ME nu a cerut 40 de miliarde, ci 31,6 de miliarde de lei – diferența o fi încă blocată la ANRE la avize. Virgil Popescu de la PNL a cerut 31 de miliarde și Câciu de la PSD i-a dat 2,4 miliarde.
Rămâne neacoperită o gaură de 29 de miliarde cerută oficială de ME, în mod realist gaura de pe țeavă e mai mare.
Când va fi plătită? Câciu a decis că nu plătește acum. Mai încolo sau deloc. Mai încolo fix când va trebuie să închidă bugetul cu deficit credibil? Sau mai încolo la anul când preia PNL ministerul?
Le solicităm miniștrilor Finanțelor și Energiei să iasă public și să anunțe când își va plăti guvernul datoria pentru plafonare.
Marcele, hai zi sincer că nu vrei să fii prim-ministru la anul!”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
14 comentarii