G4Media.ro

Cristian Popa (BNR): Când va fi frig sau când vor veni facturile,…

Foto: Facebook/ OMV Petrom

Cristian Popa (BNR): Când va fi frig sau când vor veni facturile, ne vom gândi cu jind la gazele Marea Neagră

România are resurse energetice vaste, dar statul nu permite exploatarea lor, susţine Cristian Popa, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR), în articolul „În apărarea pieţelor”, potrivit Agerpres.

Acesta consideră că este ironic şi trist faptul că, pe de o parte, preţul gazelor a explodat dar, pe de altă parte, statul nu creează cadrul legal şi fiscal pentru exploatarea gazelor offshore din Marea Neagră.

„Să intervină Statul!” se aude tot mai des în spaţiul public. „Sunt condiţii extraordinare!”, „Să plafoneze Statul preţurile!” răspund alte voci, cu şi mai mult entuziasm. Sunt trei evoluţii recente care mi-au atras atenţia, cu ajutorul cărora putem demonstra uşor, într-o manieră facilă, de ce vocile greşesc, şi de ce însăşi intervenţia etatistă este sursa, şi nicidecum soluţia, problemelor. Le abordez mai jos, punct cu punct. „Mâna invizibilă” a pieţelor libere, cea care aliniază cererea cu oferta, funcţionează de-o vecie şi acţionează asupra a milioane de produse prin miliarde de tranzacţii, aşezând lucrurile cum nici un planificator central (sau birocrat, sau conducător, sau dictator, sau cel mai puternic calculator/inteligenţă artificială) nu o poate face. Şcoala de gândire economică austriacă ne spune că pieţele fac asta cu ajutorul ordinii spontane, pentru că se formează spontan, continuu, prin interacţiunea voluntară a miliarde de indivizi, vânzători sau cumpărători, cu priorităţi, preferinţe, resurse şi posibilităţi tehnologice diferite, şi asta fără ca unii să se coordoneze cu alţii, într-o manieră cât mai dispersată, şi fără intervenţia unei entităţi centrale care să coordoneze procesul. O piaţă liberă va căuta continuu să identifice şi satisfacă în cel mai bun mod dorinţele consumatorilor, iar prin concurenţă şi sistemul de stimulente va căuta să ofere cele mai bune produse la cele mai bune preţuri”, scrie Cristian Popa.

El analizează în articol piaţa chiriilor din Berlin, preţurile la produse energetice în Europa şi criza combustibililor (şi a forţei de muncă) din Marea Britanie.

În aceea ce priveşte preţurile gazelor şi electricităţii, Popa menţionează că acestea au explodat în Europa, şi nu numai, pe fondul unei cereri mari datorată revenirii consumului şi a ofertei reduse.

„Soluţia vehiculată de etatişti este plafonarea prin lege a preţurilor, deci „să rezolve Statul!”, de parcă aşa vor apărea mai multe gaze şi mai multă electricitate din neant. Dar legile economiei funcţionează independent de legile date în Parlament. Preţurile plafonate ar descuraja realizarea de investiţii în capacităţi de producţie, nicidecum invers, deci nu ar rezolva problema de bază, ar fi un calmant, care nu ar vindeca boala. Ce nu ne spun etatiştii este că, deşi ne uităm la Stat pentru soluţii, este foarte posibil chiar Statul să fi generat problemele din prima fază. Oare închiderea minelor şi a centralelor electrice pe cărbune nu a contribuit la actuala criză a preţurilor energetice în care ne aflăm? Oare introducerea sistemului de certificate CO2 nu a dus la creşterea costurilor, închiderea şi falimentarea unor centrale pe cărbune şi astfel la preţuri mai mari? Reducerea poluării şi înverzirea sistemului energetic este probabil necesară, însă ceva trebuie înlocuit cu altceva, doar eliminarea duce la penurie, eliminarea unei surse de energie trebuie să fie însoţită de dezvoltarea altora noi, şi asta folosind tot mecanisme competitive ale pieţei, căci altfel se ajunge la consecinţe neintenţionate, precum pene de curent sau preţuri uriaşe”, spune Cristian Popa.

Potrivit autorului, statul, încercând să rezolve o problemă, a cauzat alta, sau chiar mai multe, probabil neintenţionat.

„O altă situaţie, de data aceasta specifică ţării noastre, este că deşi avem în România resurse energetice vaste, Statul nu permite exploatarea lor. Este ironic şi trist că pe de o parte preţul gazelor a explodat, dar pe de altă parte Statul nu creează cadrul legal şi fiscal pentru exploatarea gazelor offshore din Marea Neagră, deci nu permite companiilor private să exploateze aceste gazele. Însă, în acelaşi timp, Statul se oferă, binevoitor, să plafoneze preţurile, sau să le subvenţioneze, cu bani din taxele încasate…tot de la noi. Iar noi rămânem la întrebarea de ce cresc preţurile.
Ne permitem oare să lăsăm aceste resurse minerale de miliarde de euro neexploatate sub Marea Neagră? Este Romania atât de bogată încât să importe gaze mai degrabă decât să le exploateze pe ale ei? La iarnă, când va fi frig, sau când vor veni facturile, ne vom gândi probabil cu jind la acele gaze”, susţine Cristian Popa.

Potrivit autorului articolului, cu ajutorul pieţelor libere, omenirea a ajuns să fie mai bogată că niciodată în istoria ei.

„Această bogăţie a adus-o capitalismul, socialismul am văzut cu toţii ce aduce. Tot cu ajutorul pieţelor şi prin creşterea gradului de liberalizare a comerţului, sărăcia globală a scăzut enorm, aspect clarificat foarte bine de către Banca Mondială: în 1990 aproape 40% din populaţia lumii trăia sub pragul de sărăcie absolută, cu mai puţin de 1,9 dolari pe zi adică, dolari la nivelul puterii de cumpărare a anului 2011. Aproape 30 de ani mai târziu acest procent oscilează în jurul cifrei de 10%. S-a ajuns aici pentru că globalizarea şi liberalizarea comerţului au contribuit din plin la creşterea numărului locurilor de muncă şi a calităţii vieţii în ţările în curs de dezvoltare, stimulând astfel investiţiile, productivitatea şi implicit creşterea economică. Este surprinzător faptul că încă există grupuri care promovează protecţionismul, ce refuză evidenţele, şi asta pentru a „proteja” anumite categorii sau industrii faţă de care au un interes direct. Şi fac asta în ciuda faptului că liberalizarea comerţului îmbunătăţeşte nivelul de trai pentru întreaga societate şi în special în rândul celor vulnerabili”, scrie Cristian Popa.

El susţine că am putea compara nivelul mediu de trai al anului 2021 cu cel de acum un secol, sau două, şi am ajunge să discutăm despre tehnologii şi inovaţie, factori ce au stat la baza progresului.

„Dar de unde provine inovaţia? Cine sunt cei responsabili? După cum îmi place mie să afirm, antreprenorii sunt adevăraţii eroi ai capitalismului, pentru că pieţele libere încurajează inovaţia, pentru că tot timpul un produs mai bun se va vinde mai bine, beneficiind atât cumpărătorul cât şi vânzătorul. Iar antreprenorii se luptă în acest ring al inovaţiei. Ca în orice competiţie, companiile ce nu oferă consumatorilor un produs corespunzător sunt într-un final scoase în afara pieţei. Dar despre asta cu altă ocazie. Şi la final vine întrebarea: dacă pieţele ne slujesc atât de bine, de ce există impresia că din când în când ele ne „trădează”? Trebuind astfel să cerem unei autorităţi, implicit „superioare” lor, cum ar fi Statului, reglementatorilor, legiuitorilor etc. să le „reeduce”, plafonând preţurile spre exemplu? Nu mai bine le-am cere autorităţilor să sprijine producţia reducându-şi propriile puteri? Reducând birocraţia, reglementările sau taxele? Pieţele nu sunt perfecte, întotdeauna vor exista mici fricţiuni, dar sunt cea mai eficientă formă de organizare şi transfer de care dispunem”, afirmă Cristian Popa.

El concluzionează că soluţia este ca oferta să fie lăsată să crească, nu să intervină statul.

„Dar soluţia nu este să intervină Statul, soluţia este să lăsăm oferta să crească. Iar oferta va creşte împreună cu preţul, căci asta îi motivează pe producători. Mulţi argumentează că în capitalism există inegalitate, dar ce aţi alege, inegalitate în bogăţie, sau egalitate în sărăcie? Adam Smith, „tatăl capitalismului modern” spunea în Avuţia Naţiunilor, publicată în 1776, că „nu de la bunăvoinţa măcelarului, berarului sau brutarului aşteptăm noi să ne fie servită masa, ci de la grija cu care aceştia îşi privesc interesele lor. Ne adresăm nu omeniei, ci egoismului lor şi niciodată nu le vorbim de nevoile noastre, ci de avantajele lor proprii.” Dacă am translata la unul din subiectele de mai sus, am putea spune fără tăgadă că „nu de la bunăvoinţa producătorului de energie aşteptăm noi gaze, electricitate şi căldură, ci de la propriile lui interese: de a plăti salariile, de a acoperi cheltuielile, de a-şi recupera investiţia şi de a face profit”, a arătat Cristian Popa.

sursa foto: Facebook/ OMV Petrom

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

13 comentarii

  1. Porniți ce a mai rămas din petrochimie!
    Altfel acum gazele alea sînt pentru alții, cantitatea ce rămîne în țară e minoră fata de ce iese.
    Vă folosiți de prețuri ca să fiți agenții altora.

  2. Cine are de castigat in afara de Rusia si bisnitarii din energie ( bineinteles cu conexiuni politice )?
    Multumim lui Dragnetti si PNL-ului ca nu a facut nimic decand a venit la putere ( puteau sa schimbe legea in parlament ). Rasa mamii voastre!

  3. Alo, tu ăsta de la BNR, te deranjează faptul că lumea spune că statul roman trebuie să intervină, intrebare:Cine a adus țara în halul ăsta, nu statul? Cine a vândut tot în țara asta, nu statul? Să-ți fie rușine pentru tupeul tău.

    • Si pe banii cui o sa intervina?
      Sau te numeri printre cei care cred ca guvernantii stau cu curul pe un sac mare de bani si nu vor sa-i dea poporului fiindca sunt rai?

  4. Va aduceti aminte , când vataful Dragnea chema firmele dinnplatoul din marea neagra unde le a propus si asigurat o legislatie stabila predictibila … su dupa o luna a dat vestita ordonanță de ia rupt in gura … asa a plecat chevron…. s au saturat de politicieni romani ….. sa nu planga nineni ca nu se exploateaza gazele din marea negra … suntem proprii nostri sefi pw resurse … stam cu ele degeaba … si nw plangem de preturi astronomice acuma ….traim cèea ce am semanat

    • gazele di marea neagra nu mai sant ale noastre ci ale STAPANULUI american dragnea a cedut ca amerlocii sa dea statului roman 14%din productie dar acestia refuza voind sa vanda tot pe piata libera

    • Vin sosocii si le scot ei

  5. Romania extrage în fiecare an din zăcăminte proprii o cantitate suficient de mare pentru a acoperi consumul caznic ….. Însă gazul nu este al romanilor de rand ci al băieților deștepți din energie (majoritatea apropiați ai lui Citu, cel care se opunea vehement plafonarii prețului)….. Am putea avea exact prețul pe care îl plătesc rusii din Moscova, dacă gazul romanesc ar fi vândut direct populației, pentru ca prețul de extracție și distribuție este destul de mic…… Băieții deștepți din energie vor face miliarde de Euro la iarna, chiar dacă statul plătește o parte din facturi, pentru ca banii de compensare vor fi luați din banii pentru pensii sau sănătate….. Fosta securitate are azi un buget de 98 de ori mai mare decât în 1989 (mult mai mare decât are serviciul secret german).

  6. gazele di marea neagra nu mai sant ale noastre ci ale STAPANULUI american

  7. Gazele extrase din marea neagra se vor vinde pe bursa. Si vor avea acelasi pret cu cele rusesti.
    Nu e nimeni prost sa vanda ieftin daca poate lua bani mai multi.
    Asadar… astea sunt doar vorbe.

  8. E bine sa nu intervină statul când nu e cazul unei crize, ca acum. Ce vina au consumatorii casnici pentru evoluția industriilor. Fluctuații nu au fost în rândul celor casnici. Așadar, trebuie intervenit în cazul consumatorilor casnici, iar cei industriali trebuie lăsați în valul raportului cerere-oferta. Altădată, poate își vor ajusta predicțiile. În cazul de fata, raportul cerere-oferta este influnetat doar de segmentul industrie, draga cine ești de la BNR!

  9. Ce ii mai alergau țăranii din Galați pe imperialiști ca vroiau să le ia gazele de sist. Închide rusu robinetul în plină iarnă o sa avem gaze de la fasole. Avem destui auriferi care cred ca nu avem gaze din cauza ca le exportăm.