Cristian Popescu Piedone le-a majorat cu 5% salariile angajaților din Primăria Sectorului 5 după ce a forțat un vot în Consiliul Local la o nouă organigramă/grilă de salarizare deși precedenta era suspendată de instanță
Consiliul Local al Sectorului 5 a adoptat în ultima ședință, la propunerea primarului Cristian Popescu Piedone o nouă organigramă și grilă de salarizare ale primăriei prin care sunt mărite salariile angajaților cu 5%, sunt reorganizate câteva structuri, sunt desființare posturile vacante și sunt eliminate câteva persoane din funcții unde pot urmări cum se cheltuie banii publici. Justificarea reorganizării structurilor primăriei era dată de ordonanța austerității emisă de Guvernul Ciolacu anul trecut, care are termen mai larg, până în iunie 2024, pentru a fi implementată de administrațiile locale, care trebuie să taie din cheltuieli.
În administrația locală de la Sectorul 5, noua organigramă a primăriei adoptată vineri, 16 februarie, nu este însă și prima pe care primarul Piedone o trece prin Consiliul Local, acolo unde are majoritate asigurată de consilierii PNL, PPU-SL și PSD. Anul trecut, în 21 decembrie, o organigramă similară – în care erau majorate salariile cu 5% și erau făcute câteva mutări de structuri și de oameni, printre care și transformarea Direcției Economice în direcție executivă – a trecut de Consiliul Local, dar instanța a suspendat-o.
Unul dintre angajații primăriei, directorul adjunct economic, ajuns între timp avertizor de integritate, a atacat la Tribunalul București organigrama pe motiv că nu este justificată înlocuirea sa de pe un post pentru care a dat concurs, iar instanța i-a dat câștig de cauză.
În 13 februarie, Tribunalul București a decis să suspende hotârârea privind reorganizarea organigramei Primăriei Sectorului 5 adoptată în 21 decembrie de Consiliul Local, până la pronunțarea pe fond a sentinței. Potrivit motivării, tribunalul apreciază că „nu poate identifica” care sunt raţiunile pentru care la Primăria Sectorului 5 se dispune transformarea funcţiei publice de conducere de Director General al Direcţiei Generale Economice în Director Executiv, considerând că „dreptul la apărare al reclamantului a fost îngrădit”.
După o lună de la această decizie, primarul Piedone a reluat tot procesul, a repus proiectul de organigramă, cu un conținut similar, pe ordinea de zi. „E ilegal”, acuză consilierul USR Alexandru Dimitriu, cel care în Consiliul local s-a retras de la vot și a avertizat că Legea contenciosului administrativ „spune că dacă instanța suspendă o hotărâre, nu se poate adopta o nouă hotărâre cu conținut identic sau similar”. În plus, și funcționarul care a obținut suspendarea precedentei organigrame, directorul economic adjunct le-a trimis consilierilor locali o scrisoare deschisă în care îi prevenea că este posibil să fie în ilegalitate.
„O hotărâre de acest gen cu organigrama nu este una de gen autorizație de construcție, ea produce efecte pe mai multe paliere”, a declarat consilierul local USR Alexandru Dimitriu pentru G4Media. Legat de faptul că se majorează salariile angajaților Primăriei Sectorului 5 cu 5%, consilierul local USR a spus că îi este impobil să fie de acord. „Numai când mă uit la salariul nepotului lui Piedone, Iulian Cârlogea, city manager, de 5.000 de euro. Chiar așa trebuia să-i mărești și mai mult, în condițiile în care am cerut majorarea unor vouchere pentru unele persoane cu handicap de la 100-200 lei și au susținut că nu au bani”, a spus acesta. El menționează că alte modificări în structura primăriei sunt desființarea Centrului cultural și de tineret Ștefan Iordache, „un mijloc de sifonat bani publici”, precum și trecerea Centrului multicultural Sf. Andrei, pe care în loc să-l desființeze, „au găsit o chichiță prin care l-au luat din subordinea Consiliul Local și l-au mutat la DGASPC, pentru că era o derogare cu privire la tăierea de sume în ceea ce privește protecția socială”.
După adoptarea noii organigrame, directorul economic adjunct Valentin Sălăvăstru, cel care atacat și a obținut suspendarea primei hotărâri, a spus că a făcut o nouă plângere în contencios administrativ. Valentin Sălăvăstru a afirmat pentru G4Media că a îndeplinit funcția de director plin în perioada de un an cât timp Cristian Popescu Piedone a fost închis în dosarul Colectiv, între mai 2022-iunie 2023. „Eu sunt angajat cu concurs, sunt director general adjunct al Direcției economice din primărie. Când a revenit, în iunie, ca să mă îndepărteze de la bani, pentru că acolo este informația, de unde face plăți, acolo se vede ce bani se cheltuiesc, ca să mă îndepărteze de acolo, m-a detașat director general la DITL (taxe și impozite), apoi în octombrie 2023, ca să mă ardă cumva, a vrut să mă dea de la DITL la Poliția locală ca sef serviciu Mașini abandonate. Am atacat în instanță și am suspendat măsura, am blocat mutarea.
După aceea, în decembrie a încercat să facă alte represalii, a schimbat organigrama și din director general adjunct economic a vrut să mă facă inspector de execuție simplu. Eu am mers în instanță, instanța a spus că nu se înțelege de ce a ajuns domnul Piedone să modifice structura de Direcție generală economică în direcție executivă și are aparență de nelegalitate, nu justifică”, a afirmat acesta pentru G4Media.
El spune că în locul său a fost numită o altă persoană de încredere a familiei Piedone, Ionuț Perniu, care este cumătrul lui Iulian Cârlogea, administratorul public, care, la rândul său, este nepotul soției lui Cristian Popescu Piedone.
Libertatea a scris în în 2021 că primarul de la sectorul 5 s-a înconjurat în posturile-cheie de rude și cunoscuți. Aparatul de specialitate al primarului a fost suplimentat cu nu mai puţin de 162 de posturi, la mai puţin de două luni de când Piedone a preluat postul de primar.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii