G4Media.ro

Cristian Preda anunță că nu va candida pentru un nou mandat de…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Cristian Preda anunță că nu va candida pentru un nou mandat de decan al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București

Fostul europarlamentar Cristian Preda a anunțat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că nu va candida pentru un nou mandat de decan al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București (FSPUB).

Preda a precizat că a prezentat, vineri, în consiliul facultății, raportul de activitate pentru perioada 2020-2024.

„Am procedat foarte simplu: am pus pe o coloană ce obiective am definit acum patru ani și ce mijloace am propus pentru a le atinge și, pe o coloană separată, ce am reușit să ating și ce nu. N-am ezitat să menționez eșecurile, iar unul dintre ele privește promisiunea de a construi, alături de colegii din alte facultăți din țară, o asociație a politologilor”, a menționat decanul facultății.

Cristian Preda a precizat că, totodată, și-a anunțat colegii că nu va candida pentru un nou mandat.

„Rămân la convingerea, pe care am exprimat-o în urmă cu aproape 10 ani, că e bine ca la conducerea FSPUB să vină altă generație, mai tânără și alcătuită din persoane care au făcut un parcurs integral de știință politică. Aș fi încântat dacă poziția de decan și cele două posturi de prodecan vor fi ocupate de absolvente sau absolvenți ai FSPUB. Ar fi un semn de consolidare instituțională”, a susținut Cristian Preda.

Cristian Preda este un profesor de politologie român, actual decan al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București. A deținut funcțiile de secretar de stat pentru Francofonie, în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și consilier prezidențial pentru educație și cercetare. A fost europarlamentar, ales pe listele PDL în anul 2009. A devenit apoi membru al Partidului Mișcarea Populară și a fost ales pentru un nou mandat în Parlamentul European. În 2019 s-a înscris în PLUS, patid din care a demisionat ulterior pentru a se dedica activității din cadrul Universității București.

În decembrie 2023, a candidat pentru postul de rector al Universității București, însă a pierdut competiția în fața fostului și actualului rector, Marian Preda.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...