G4Media.ro

Cristian Preda, candidat la funcția de rector al Universității București, anunță un…

Cristian Preda și Lidia Bodea la protestul din fata Ministerului Educatiei, ziua a treia / Foto: Edupedu.ro

Cristian Preda, candidat la funcția de rector al Universității București, anunță un protest individual în Piața Universității împotriva modului în care sunt organizate alegerile. El denunță recrutarea unui pensionar SRI

Cristian Preda, candidat la funcția de rector al Universității București, a anunțat că joi va susține un protest individual în Piața Universității împotriva modului în care sunt organizate alegerile. El a denunțat recrutarea unui pensionar SRI care e director administrativ, precum și ”cenzură”.

”Joi, 16 noiembrie, de la ora 11 dimineața, voi protesta la fântânile de la Universitate, pentru felul în care sunt gestionate alegerile din UB.
Împiedicarea unei competiții libere prin cenzură și prin răstălmăcirea unei legiferări europene, recrutarea unor pensionari SRI pentru a administra UB, limitarea accesului facultăților la propriile resurse pentru a menține o birocrație incompetentă sunt doar câteva din motivele protestului. Nu e vorba despre o adunare electorală, ci despre un protest individual. Voi vorbi trecătorilor, în tradiția Pieței Universității ’90 și a Speakers’ Corner din Hyde Park”, a anunțat Cristian Preda.

El a mai spus că directorul general administrativ e un colonel SRI pensionat, dar reangajat la Universitatea București în timpul pandemiei. ”Acest director general administrativ are mai multă putere în UB decât toți decanii la un loc”, a mai spus Preda într-un comentariu.

Întrebat de G4Media la ce tip de cenzură se referă, Cristian Preda a spus că ”inițial, acum 3-4 săptămâni, președintele Senatului universității a refuzat să introducă în comunicarea zilnică către profesori textul pe care l-am pregătit pentru alegerile de rector. A spus că se vor difuza informații doar după ce se vor termina înscrierile pe 27 noiembrie, alegerile fiind pe 6 decembrie, spunând că campania va dura doar în perioada 28 noiembrie – 5 decembrie, adică o săptămână. A acceptat să trimită într-un târziu totuși aceste comunicări”.

El a mai explicat că a încercat să obțină adresele instituționale de email ale studenților membri în senatul Universității, care participă la alegeri, dar a fost refuzat de președintele Senatului UB, care ar fi invocat legislația privind protecția datelor personale.

Cristian Preda, fost europarlamentar, a intrat în competiția pentru funcția de rector împotriva lui Marian Preda, actualul rector al Universității București.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...