G4Media.ro

Cristian Terheș își lansează candidatura la prezidențiale duminică, în concurență cu George…

Sursa foto: George Simion / Facebook

Cristian Terheș își lansează candidatura la prezidențiale duminică, în concurență cu George Simion și anunță un nou ”pol suveranist” / Cine este fosta locomotivă AUR la europarlamentare, ce parcurs politic și avere are

Cristian Terheș își lansează candidatura la prezidențiale duminică, începând cu ora 13:00, transmite Partidul Național Conservator Român, al cărui lider este Terheș, într-un mesaj publicat sâmbătă pe Facebook.

De menționat că lansarea candidaturii lui Terheș are loc în directă competiție cu George Simion, după ce Terheș a deschis lista partidului extremist AUR la alegerile europarlamentare:

  • ”(…) Puterea unui președinte stă în măsura în care se apleacă asupra nevoilor oamenilor, în care este atent la respectarea Constituției și buna funcționare a autorităților publice, dar și în cât de determinat e și drept stă atunci când discută cu alte state și reprezintă România”, a scris Terheș într-o scrisoare publică distribuită pe Facebook.

G4Media a scris în exclusivitate, în 27 august, că Terheș ia în calcul candidatura la prezidențiale. Terheș a declarat pentru G4Media că ”noua forță politică” pe care o creează în jurul partidului său ia în calcul o astfel de mutare politică.

Ioana Ramona Bruynseels, reprezentanta AUR, a declarat în emisiunea România Politică de la Prima News că ”urmează o discuţie cu acesta”, transmitea miercuri HotNews.

Fosta locomotivă AUR la alegerile din 9 iunie anunță odată cu lansarea candidaturii la prezidențiale și formarea unui nou ”pol suveranist”.

Cristian Terheș a deschis lista AUR la alegerilor europarlamentare, deși nu era membru al partidului AUR condus de George Simion, ci președintele Partidului Național Conservator Român. În acest timp, Claudiu Târziu, care a fost co-președinte AUR alături de Simion, a ocupat locul 2 la europarlamentare.

  • Modul în care au fost întocmite listele pentru alegerile din 9 iunie și nominalizarea candidaților eligibili au reprezentat unul din motivele de dispută între George Simion și membrii AUR care s-au autoevacuat masiv din partidul extremist înainte de alegerile europarlamentare. Vezi detalii aici. 

Terheș s-a și delimitat de AUR când a fost întrebat de G4Media de averea sa și de investițiile ”globaliste”, în opoziție cu discursul și retorica AUR:

  • ”Eu nu sunt in AUR ci in PNCR, care e intr-o alianta cu AUR. Ce sume am in conturi provin din venituri proprii. Am stat 17 ani in SUA inainte de a fi ales, iar sotia mai mult. De sumele pe care le ai poti dispune astfel cum doresti, cata vreme o faci legal”, spunea Terheș înainte de alegerile europarlamentare.

Cristian Terheș și soția au mai multe investiții și o avere consistentă, au stat mai bine de 17 ani în SUA, iar Terheș este acum la al doilea mandat de europarlamentar.

Terheș și-a împrumutat partidul (PNCR) cu 15.000 de euro, iar soția lui are investiții de 10.000 de dolari la Fidelity, o firmă de brokeraj din SUA.

Soția mai are hârtii de valoare la Treasury Direct în valoare de 320.000 dolari (hârtia de valoare este un înscris care atestă că proprietarul ei a participat la formarea unui capital sau la acordarea unui împrumut și care îi dă acestuia dreptul să primească dividende sau să încaseze dobândă, n.red.).

Terheș are un venit anual de 93.000 de euro ca europarlamentar, iar soția lui de 48.000 de dolari ca manager de conformitate la General Orthocare (Irvine, California).

Împreună au patru terenuri, din care două extravilane (Sinmartin, Bihor, dar în dreptul cărora nu e clar de ce apare suprafața de ”0 mp”) și două intravilane (în Oradea și Zalău), trei apartamente (în Zalău și Oradea) cumpărate în perioada 2013-2019, o Toyota Camry fabricată în 2016 și o Mitsubishi Eclipse Cross fabricată în 2020.

Terheș are șase conturi bancare, în lei și euro, iar soția lui are alte 8 conturi, în dolari, euro și lei, din care cele mai multe în Wells Fargo Bank și US Bank, două bănci din California. În total au peste 220.000 de euro în conturi. Terheș a plecat în SUA în 2000, conform Recorder, a studiat și a lucrat în California, apoi s-a stabilit în Irvine unde a locuit o perioadă.

De profesie preot, Terheș este unul dintre traseiștii de răsunet care acum candidează din partea AUR: În 2012 l-a susținut pe Traian Băsescu, atunci când opoziția a încercat să-l demită pentru a doua oară, s-a opus vehement lui Victor Ponta, a intrat în PNȚCD și a ajuns în Parlamentul European pe listele PSD, care avea un protocol cu țărăniștii.

Este unul dintre candidații de pe lista AUR cu cele mai virulente atacuri la adresa UE și cu una din cele mai consistente agende de conspirații.

În mai anul trecut a fost criticat de colegi eurodeputați pentru discursul urii la adresa persoanelor transexuale, care i-au cerut Robertei Metsola, președinta Parlamentului UE, să analizeze discursul lui Terheș. Într-unul din cele mai recente atacuri la UE, Terheș a spus că Ursula von der Leyen propune un program ”marxist pe steroizi” de împrumut care ”va conduce la falimentul statelor”.

De remarcat însă radicala schimbare a lui Terheș în ultimii 10 ani. La alegerile prezidențiale din 2014, Terheș spunea că scrutinul marchează direcția României spre Est adică ”totalitarism” sau Vest, Europa și SUA adică ”libertate și progres”:

  • „Aceste alegeri trasează direcția viitoare a României: spre Est sau spre Vest. Spre Rusia si China sau spre Europa și Statele Unite. Spre totalitarism sau spre libertate și progres. Rezultatul acestor alegeri este crucial pentru destinul a milioane de romani, de aceea, este imperativ ca aceștia să iasă într-un număr cât mai mare la vot și să decidă asupra propriului viitor (…)”.

Citește și Averile ”globaliștilor” din partidele extremiste: Ce spun ”patrioții” din AUR și S.O.S despre investițiile candidaților în SUA, profitul de la corporații, criptomonede și dubla măsură privind globalismul și multinaționalele: ”Nimicuri”.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. Sa fie clar „polul suveranist” care ii swuge pwu.la lui Putin nu exista. Ar fi pentru prima data in istorie cand o tara aflata cu bocancul sovietic pe gat se bucura se suveranitate. In rest razboiul pe ruble al acestor shobolani nu intereseaza pe nimeni care detine cel putin 2 neuroni.

  2. Cu lipsa ta de caracter și de bun simț, traseist notoriu, ba la dreapta, ba la stânga, vrei să faci din România o țară respectată ? Întâi trebuie să fii tu demn de respect. În comparație cu tine cellalți candidați sunt sfinții lui Dumnezeu. Tu vei duce România nu spre est sau vest ci într-un vârtej amețitor, noroc că nu vei câștiga. Dar să ai tupeul să candidezi după o ”activitate” ca a ta….Iartă-mă, Doamne.

  3. Daca ar fi sa ascultam ce spun unele surse, atunci Terhes e doar un agent SIE care acum este lasat in lupta de tabara Iohanis-Ciuca-PNL speriata de faptul ca daca Simion ajunge in turul 2 cu Ciolacu atunci Ciolacu va castiga ceea ce inseamna ca PSD va lua toata puterea si va face coalitie de guvernare cu un AUR rebranduit aruncand PNL in opozitie. Deci singurul rol a lui Terhes e sa rupa voturi de la Simion pt a-l impiedica pe Simion sa ajunga in turul 2.

  4. Singura miza pentru terci asta este obtinerea unui venit mare fara depunerea vreunui efort! La fel ca cei mai multi obtinatori de titulaturi in urma „alegerilor democratice”: tolomac, drula, firea, terhes, etc.