Critici dure ale Opoziţiei faţă de o măsură a guvernului PSD legată de societatea civilă
Decizia Guvernului prin care doar ONG-urile care sunt furnizori de servicii sociale acreditați pot beneficia de o facilitate nouă este criticată dur de Opoziţie, care reclamă o discriminare. De altfel, atitudinea coaliţiei de guvernare faţă de societatea civilă a fost criticată constant în ultimul an, cum s-a întâmplat şi în cazul proiectului de lege iniţiat de Liviu Pleşoianu, desfiinţat practic de Comisia de la Veneţia.
„Noul normativ prevede creșterea de la 2% la 3,5% cota din impozitul pe venit pe care românii o pot dona pentru susținerea ONG-urilor, pentru că prin scăderea impozitului pe venit de la 16 la 10%, s-au redus mult sumele care puteau fi donate ONG-urilor. Deși măsura pare a fi una bună, în mod real, Guvernul discriminează și lasă fără venituri organizatiile din educație, cultură, mediu și sănătate. De această cotă majorată, de 3,5%, pot beneficia doar entitățile nonprofit si unitățile de cult care sunt furnizori de servicii sociale acreditați cu cel puțin un serviciu social licențiat, adică doar 10-11% dintre ONG-urile sociale. Practic, din 88.650 ONG-uri înregistrate, doar 1.168 au servicii sociale acreditate, deci de noua măsură pot beneficia doar 1,3% din totalul organizațiilor”, arată deputatul PNL Gigel Ştirbu într-un comunicat de presă.
Liberalul arată că prin măsura promovată de guvernul Dăncilă au fost ignorate ONG-urile din domeniul social neacreditate, cele din sănătate (care au înființat secții în spitale, au vindecat mii de copii bolnavi), din educație, mediu sau cultură.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu