Criză acută de medici la Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat: fără medici ATI, radiologi și neonatologi
Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat (județul Buzău) se confruntă cu o criză acută de medici, inclusiv de terapie intensivă şi radiologi, motiv pentru care multe dintre urgenţe sunt transferate la Spitalul Judeţean Buzău, care devine aglomerat din această cauză, transmite News.ro.
Autorităţile caută soluţii pentru a elimina riscul închiderii spitalului din Râmnic.
La Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat se înregistrează un deficit de 17 medici, între care medici de terapie intensivă, radiologi şi neonatologi. Cea mai gravă situaţie se înregistrează însă din cauza lipsei specialiştilor ATI, situaţie care face imposibilă realizarea intervenţiilor chirurgicale. Practic, spitalul râmnicean nu mai are radiologi iar la ATI este acoperită doar o jumătate de normă. În lipsa medicilor de terapie intensivă, şi chirurgii ameninţă că vor părăsi unitatea medicală.
Pentru identificarea unei soluţii, prefectul judeţului Buzău, Daniel Ţiclea, a convocat două şedinţe de lucru la care au fost invitate conducerile Spitalului Municipal din Rm.Sărat, Spitalului Judeţean Buzău, Direcţiei de Sănătate Publică, dar şi medici specialişti din ambele spitale.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu