G4Media.ro

Criza alimentară va duce la proliferarea unor boli ce vor face „milioane…

Sursa foto: Pixabay/ Amber Clay

Criza alimentară va duce la proliferarea unor boli ce vor face „milioane de victime” (The Global Fund)

Criza alimentară mondială declanşată de războiul din Ucraina va ucide milioane de oameni, făcând ca populaţii ample să devină mai vulnerabile la bolile infecţioase, cu riscul de a declanşa astfel o nouă criză sanitară, a avertizat directorul executiv al Fondului Global pentru Combaterea SIDA, tuberculozei şi malariei, informează AFP, preluată de Agerpres.

Blocada rusă aplicată porturilor ucrainene de la Marea Neagră a dus la oprirea exporturilor de cereale ale Ucrainei, al patrulea exportator mondial de grâu şi de porumb, ameninţând aprovizionarea alimentară din multe ţări.

Or, aceste penurii alimentare riscă să declanşeze nu doar foamete, ci şi să slăbească rezistenţa populaţiilor expuse la boli infecţioase din cauza unei alimentaţii deficitare, a declarat Peter Sands, directorul executiv al Fondului Global pentru Combaterea SIDA, tuberculozei şi malariei.

Cred că următoarea criză sanitară a început deja. Nu este vorba despre un nou virus, ci despre faptul că numeroase persoane malnutrite vor fi mai vulnerabile în faţa virusurilor existente”, a explicat el într-un interviu acordat în marja unei reuniuni a miniştrilor Sănătăţii din G20, organizat în oraşul indonezian Yogyakarta.

„Cred că impactul combinat al bolilor infecţioase, penuriilor alimentare şi crizei energetice (…) poate să provoace milioane de decese suplimentare”, a adăugat Peter Sands.

Guvernele lumii „trebuie să acorde prioritate îngrijirilor medicale primare, îngrijirilor acordate în sate, în comunităţi”, pentru a diminua impactul crizei alimentare în rândul populaţiilor care sunt cele mai sărace şi cele mai vulnerabile, a subliniat expertul britanic aflat la conducerea acestui fond ce dispune de un buget de 4 miliarde de dolari.

Lupta împotriva noului coronavirus a luat din resursele folosite de lupta împotriva tuberculozei, o boală care a ucis 1,5 milioane de persoane în 2020, potrivit statisticilor publicate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

„A fost un dezastru în cazul tuberculozei. În 2020, au existat 1,5 milioane de persoane în minus care să fi fost tratate împotriva tuberculozei şi, din păcate, asta înseamnă că sute de mii de persoane vor continua să moară din cauza bolii şi că ele vor infecta alte persoane”, a adăugat Peter Sands.

Pentru acest expert în sănătate, rezolvarea crizei alimentare este indispensabilă pentru lupta împotriva tuberculozei, o maladie ce ocupă locul al doilea în clasamentul bolilor infecţioase ce provoacă cele mai multe decese la nivel mondial.

Ţările occidentale acuză Rusia că face presiuni pentru a obţine concesii, blocând exporturile vitale de cereale ale Ucrainei, fapt care ameninţă multe ţări cu riscul de foamete. Autorităţile de la Moscova neagă însă aceste acuzaţii.

Germania organizează vineri o conferinţă internaţională despre criza alimentară, iar la acest eveniment va fi prezent şi liderul diplomaţiei americane, Antony Blinken.

Tuberculoza „este pandemia săracilor, de aceea ea nu a atras atât de multe investiţii pentru programe de cercetare şi dezvoltare. Este o tragedie, pentru că (tuberculoza – n.r.) este o boală pe care ştim să o prevenim, să o vindecăm şi de care putem să ne debarasăm”, a adăugat Peter Sands.

Sursa foto: Pixabay

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Rusia a invadat Ucraina și iată rezultatul.

    • Cre.tinule? Ce treabă are UE cu Ucraina? De ce măreața UE a ajuns să depindă de Ucraina și Rusia? UE se prăbușește fără Ucraina și Rusia, deci UE sug3 p!ua…

  2. Să îl întrebe pe Putin că am văzut că toți africanii mor de dragul lui! Succesuri!