G4Media.ro

Criza Coronavirus înclină balanța spre un acord Brexit

Sura Foto: Arhiva Personală/ Petru Clej

Criza Coronavirus înclină balanța spre un acord Brexit

La patru ani și jumătate după referendumul în care electoratul britanic a votat în favoarea ieșirii din Uniunea Europeană și după trei ani și nouă luni de negocieri interminabile, al căror rezultat a fost adesea imprevizibil, Regatul Unit și UE au ajuns la un acord post-Brexit.

Esențialul este un acord de comerț liber între UK și UE cu multe alte detalii care vor ieși la iveală din documentul de 2000 de pagini care încă trebuie să fie ratificat de parlamentul britanic, Parlamentul European și parlamentele celor 27 state membre UE, dar care se va aplica provizoriu de la 1 ianuarie 2021.

Dar ce s-a întâmplat ca cele două părți să ajungă la un acord cu doar opt zile înainte de data fatidică, în ajunul Crăciunului? Cum au fost depășite diferențele, mai ales pe chestiunea pescuitului european în apele teritoriale britanice sau în domeniul asigurării unei competiții corecte între companiile din UK și cele din UE?

Răspunsul este probabil criza Coronavirus. Marea Britanie este la al doilea val al epidemiei, cu două noi variante de virus extrem de infecțioase care au dus la introducerea în carantină a întreg sudului Angliei, cu rate de infectare care ajung la peste o persoană din 50 la Londra.

Interdicția impusă călătoriilor din Marea Britanie de peste 50 de state, dar mai ales închiderea frontierelor timp de 48 de ore de către Franța au pus în perspectivă atașamentul față de suveranitatea asupra apelor teritoriale britanice sau chiar integritatea pieței interne britanice, acum Irlanda de Nord fiind de facto parte a pieței unice europene, pentru evitarea unei frontiere “dure” cu Republica Irlanda.

Imaginile cu mii de camioane blocate la Dover și în sud-estul Angliei, busculadele dintre șoferii exasperați că vor petrece Crăciunul în condiții mizerabile departe de casă și poliția britanică au servit drept avertisment cu privire la cum ar fi putut arăta traficul de mărfuri în condițiile unui Brexit fără acord, în care ar fi fost necesară introducerea controalelor vamale, la 48 de ani de la aderarea Marii Britanii la Comunitatea Economică Europeană, devenită Uniunea Europeană acum 28 de ani.

Marea Britanie exportă 43% din produsele sale în Uniunea Europeană de unde importă 51% din produse, între care 25% din alimente, toate acestea fără taxe vamale.

Introducerea de taxe vamale ar fi fost catastrofală: gândiți-vă la, de exemplu, automobilele Nissan produse la Sunderland în nord-estul Angliei. Compania japoneză a avertizat în repetate rânduri că și-ar putea retrage afacerea de acolo în caz de Brexit fără acord, cu pierderi importante de locuri de muncă într-o regiune cu șomaj mai ridicat decât media pe țară.

Interes românesc

Și dacă cumva vă întrebați: de ce ar trebui pe noi românii să ne intereseze această chestiune, atunci vă reamintesc că în UK trăiesc circa o jumătate de milion de cetățeni români, iar peste 600.000 au primit drept de rezidență post-Brexit, din totalul de patru milioane de cetățeni UE din această țară.

Mulți dintre aceștia lucrează în construcții, iar companiile din domeniu sunt dependente de materialele provenite din import, din țările UE. Vă puteți imagina ce s-ar fin întâmplat ca urmare a introducerii taxelor vamale la aceste produse și potențial câte locuri de muncă s-ar fi putut pierde.

Alt exemplu: în Regatul Unit sunt sute magazine care deservesc comunitatea românească, a doua ca mărime de cetățeni străini după polonezi. Aceste magazine importă produse din România: telemea, salam, borș, etc.

Introducerea taxelor vamale ar fi avut un efect foarte negativ, potențial cu numeroase pierderi de locuri de muncă, nu doar în UK, ci și în România printre cei care lucrează în companiile care exportă aceste produse.

De asemenea, un Brexit fără acord ar fi afectat coletăria, de care depind atâția români din UK și din celelalte țări membri UE cu care aceștia sunt în legătură.

Dar revenind la Marea Britanie și la premierul Boris Johnson care nu a ratat ocazia să clameze victorie, când de fapt el este cel care a cedat esențialul la negocieri și nu UE, enormitatea crizei Coronavirus cu efectul său uman și economic devastator a arătat ca UK nu-și mai putea permite o altă lovitură potențial la fel de devastatoare.

Marea Britanie a devenit mult prea legată de Europa pentru o ruptură așa de radicală cum ar fi fost un Brexit fără acord. Acesta este un divorț, dar unul amiabil, pe cât de amiabil o permit circumstanțele, într-o lume pe care Coromavirus a schimbat-o total în 2020.

Nota: Petru Clej este jurnalist Radio France Internationale. A fost jurnalist la BBC World Service Londra între 1991 și 2008

Citește și

Înscrie-te acum! Curs gratuit de jurnalism radio și online organizat de Petru Clej / G4Media.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...