G4Media.ro

Criza Covid: Mai mulți copaci din curtea Institutului „Marius Nasta” din București…

Foto: G4Media.ro

Criza Covid: Mai mulți copaci din curtea Institutului „Marius Nasta” din București au fost transplantați ca să facă lor containerelor pentru triajul pacienților

14 arbori din incinta Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” au fost transplantați luni seară cu ajutorul unei mașini speciale pe care o deține compania municipală „Întreținerea Arborilor și Spațiului Verde” din subordinea primăriei capitalei. Aceștia au fost relocați tot în curtea spitalului, la o distanță de câteva zeci de metri de locul din care au fost luați.

„Putem transplanta în toate anotimpurile. Este cel mai bun sistem de transplantare pentru că luăm un balot (n.r.: de pământ) de 2.3 m pe 1.6. Important este să le dăm apă după aceea pentru că altfel muncim degeaba. Normal ar trebui să le dăm 15 litri de apă pentru fiecare cm din diametrul tulpinei”, a declarat Ioan Ceopașiu, director tehnic, compania municipală „Întreținerea Arborilor și Spațiului Verde”.

Foto: G4Media.ro
Foto: G4Media.ro

Conducerea unității medicale a făcut acest lucru pentru că a vrut să elibereze un teren pe care intenționează ca în maximum două săptămâni, să monteze cinci containere în care se va face triajul pacienților.

„Institutul Marius Nasta implementează un proiect pe fonduri europene pentru pacienții COVID, în care am accesat posibilitatea achiziționării unor containere pentru crearea unei zone de triaj. Această zonă de triaj ne va permite ca toate persoanele care ajung în Marius Nasta să beneficieze de un triaj în condiții adecvate astfel încât să nu fie nevoiți să rămână în curte până când ajung în zona de triaj. Vor fi 5 containere de câte 12 metri.”, a declarat Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”.

Duminică, conducerea spitalului a făcut publice mai multe poze în care se poate vedea cum din cauza lipsei spațiului și a numărului mare de cazuri COVID 19, pacienții au fost „internați” chiar pe holurile unității medicale.

„Azi dimineață erau 31 de pacienti peste numărul de locuri avizat de DSP. Practic saloanele cu două paturi au devenit saloane cu 3. Holurile sunt pline cu paturi acolo unde acest lucru este posibil și dificultatea momentului nu cred ca poate fi exprimată în cuvinte cât o poate evidenția imaginile.”, a declarat Beatrice Mahler.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Nu stiu cine sustine managerul de la Nasta dar eu l-as baga la puscarie pentru raspandirea panicii.

    • Mai bine sa nu zica nimic si sa moara oameni de pomana, nu? Ca asa vrei tu, sa nu auzi lucruri care nu-ti convin. Ca pe vremea comunistilor: totul era „bine”, aveam productii record, atingeam culmile progresului, dar de fapt tremuram de frig prin case, flamanzi. Dar nu, nu existau probleme.

    • Pentru astfel de practici, poti emigra in Rusia (daca nu esti deja acolo). Drum bun.

    • Sosocule, dar voi nu intrati la puscarie pentru combaterea zadarnicirii bolillor si criza in care a intrat Romania? Din cauza voastra !

    • Poate dupa ce se termina nebunia se face si un mare proces de tradare nationala si toti propagandistii Rusiei sa fie judecati pentru genocid.