Criză de personal semnalată de polițiștii din Maramureș: Gradul de ocupare este între 90 – 92%, dar schema de personal e subdimensionată / La nivel național ar trebui angajați 25.000 de polițiști
Numărul insuficient de poliţişti, îndeosebi din serviciul operativ, îngreunează serios activitatea zilnică a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş, a declarat, marţi, pentru Agerpres, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), Vasile Zelca.
„Sunt probleme foarte mari şi la IPJ Maramureş, ca şi la alte inspectorate judeţene, îndeosebi cu resursa umană. Gradul de ocupare al resursei umane e foarte ridicat, undeva la 90 – 92%, problema lor e că schema instituţiei este subdimensionată. Adică instituţia, în loc să aibă pe schemă 1.500 de poliţişti, au pe schemă undeva la 1.100 de poliţişti şi au doar 1.020 de poliţişti angajaţi. Deşi au schema acoperită ca procent, undeva peste 90%, statul de funcţii este subdimensionat, având în vedere problematică inspectoratului. (…) Deficit de personal este şi la structurile suport (serviciul logistic, comunicaţii, financiar), dar şi acolo e nevoie de poliţişti specializaţi pe anumite linii de muncă. La personalul operativ, deficitul este foarte mare, chiar mai mare decât la personalul logistic. Pe mediul rural, doar la personalul operativ, numai la secţiile de poliţie rurală, deficitul este şi mai mare. Acolo, deficitul este mai mare de 8%”, a spus Vasile Zelca.
Acesta a precizat că, la nivelul judeţului Maramureş, pentru a acoperi unele intervenţii, sunt mişcaţi temporar poliţişti din mediul rural în cel urban sau invers, în funcţie de situaţie.
„De la deficitul de personal în IPJ Maramureş s-a ajuns la soluţii pentru a se face faţă intervenţiilor la evenimente, o combinaţie ciudată între poliţiile orăşeneşti şi părţi din secţiile de poliţie rurală. (…) Colegii noştri din poliţia rurală nu au competenţă în mediul urban şi invers. E o problemă acolo şi nu putem să găsim soluţii tip cârpeală, iar noi trebuie să insistăm să se vină cu soluţii legale. Şi toate aceste probleme sunt ca urmare a deficitului de personal”, a precizat Vasile Zelca.
Liderul de sindicat a observat că la nivel naţional se constată o lipsă de aproximativ 25.000 de lucrători din sistem, dar şi un interes scăzut din partea tinerilor în a candida la şcolile de poliţie.
„Nu e suficient personal operativ în stradă pentru că la nivel de ţară lipsesc 25.000 de oameni din Ministerul Afacerilor Interne, iar la nivelul Poliţiei Române avem o lipsă de aproape 15.000 de cadre, din care 10.000 – 11.000 sunt din operativ, adică din cei care trebuie să fie în stradă. (…) Şcolile de poliţişti au scos acum peste 1.600 de funcţii şi nu avem nici 3.000 de candidaţi. Adică nici măcar doi pe un loc! Acesta e un semnal foarte grav pentru minister şi sper să se trezească acest minister, Guvern, să înţeleagă că modul în care a fost tratată această familie ocupaţională şi Poliţia Română, în special din punct de vedere al logisticii, legislaţiei, protecţia poliţistului, salarizării şi al pensionării duce la acest rezultat. Deci profesia de poliţist nu mai este atractivă pentru cei tineri”, a mai declarat Vasile Zelca.
Preşedintele SNPPC a avut discuţii pe marginea acestor aspecte cu conducerea IPJ Maramureş, iar o altă parte a vizitei sale în judeţ s-a concentrat pe situaţia poliţiştilor de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei care administrează situaţie din judeţele Satu Mare, Suceava şi Maramureş.
sursa foto: Facebook/ Poliția Capitalei
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
20 comentarii