Criza din Afganistan crește numărul persoanelor expuse riscului foametei la nivel mondial, conform agenției ONU care luptă cu insecuritatea alimentară
Numărul persoanelor aflate în pragul foametei în 43 de ţări a ajuns la 45 de milioane, pe măsură ce insecuritatea alimentară acută a crescut în întreaga lume, a avertizat luni Programul Alimentar Mondial, informează AFP, citată de Agerpres.
Creşterea de la 42 de milioane la începutul anului la 45 de milioane de persoane expuse riscului foametei a fost constatată ca urmare a unei evaluări a insecurităţii alimentare care a constatat că alte trei milioane de persoane se confruntă în prezent cu foametea în Afganistan, potrivit agenţiei ONU cu sediul la Roma.
„Zeci de milioane de oameni se află pe marginea prăpastiei. Conflictele, schimbările climatice şi COVID-19 au crescut numărul persoanelor în situaţie de foamete acută”, a declarat directorul executiv al PAM, David Beasley.
„Cele mai recente date arată că peste 45 de milioane de oameni sunt în pragul înfometării”, a declarat oficialul PAM după o călătorie în Afganistan, unde PAM ajută aproape 23 de milioane de persoane.
„Preţurile la carburanţi cresc, preţurile alimentelor cresc vertiginos, îngrăşămintele sunt mai scumpe, toţi aceşti factori alimentează o nouă criză precum cea actuală din Afganistan, precum şi situaţii de urgenţă de lungă durată ca cele din Yemen şi Siria”, a adăugat el.
Costul prevenirii foametei la nivel mondial este de şapte miliarde de dolari, în creştere de la 6,6 miliarde de dolari la începutul anului, dar trebuie luat în considerare faptul că mecanismele surselor tradiţionale de finanţare sunt depăşite.
Familiile care se confruntă cu insecuritate alimentară acută sunt forţate să „facă alegeri devastatoare”, căsătorind copiii de minori, retrăgându-i de la şcoală sau hrănindu-i cu lăcuste, frunze sau cactuşi, potrivit PAM.
Informaţiile apărute în presa din Afganistan spun povestea unor „familii forţate să îşi vândă copiii într-o încercare disperată de a supravieţui”, a spus agenţia ONU.
Numeroasele perioade de secetă din Afganistan combinate cu colapsul economic au afectat grav populaţia, în timp ce 12,4 milioane de persoane din Siria nu ştiu cum să îşi procure hrana necesară pentru următoarea masă, mai mult ca oricând de la începutul acestui conflict, în urmă cu zece ani, potrivit WFP.
Totodată, situaţii de foamete acută se înregistrează în Etiopia, Haiti, Somalia, Angola, Kenya şi Burundi, potrivit PAM.
sursa foto: Pixabay/ Amber Clay
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii