G4Media.ro

Criza energiei: Marea Britanie alocă 9 miliarde de lire sterline pentru a…

Sursa foto: G4Media.ro

Criza energiei: Marea Britanie alocă 9 miliarde de lire sterline pentru a atenua impactul majorării preţului energiei cu 54% / Banca Angliei a majorat din nou dobânzile, joi, şi a spus că inflaţia va depăşi în curând 7%

Preţurile energiei vor creşte din aprilie pentru milioane de britanici, după o majorare cu 54% a plafonului de reglementare, forţând guvernul să aloce 9 miliarde de lire sterline pentru un nou sprijin destinat gospodăriilor care suportă deja costuri mai mari, transmite Reuters.

Răspunzând la preţurile record ale gazelor la nivel mondial, care au creat probleme majore unor aproape 30 de furnizori britanici de energie, autoritatea de reglementare Ofgem a declarat că plafonul pentru cel mai utilizat tarif va creşte la 1.971 de lire pe an, din aprilie, aceeaşi lună în care vor creşte şi impozitele.

De asemenea, Banca Angliei a majorat din nou dobânzile, joi, şi a spus că inflaţia va depăşi în curând 7%, ceea ce va duce la una dintre cele mai mari crize ale costului vieţii din ultimele decenii.

Ministrul de Finanţe, Rishi Sunak, al cărui sprijin financiar alocat în timpul pandemiei ar putea ajunge la 410 miliarde de lire sterline, a declarat că nu are altă opţiune decât să intervină pentru a elimina ”şocul semnificativ al preţurilor” pentru aproximativ 22 de milioane de gospodării.

Organizaţiile de caritate şi economiştii au spus că impactul creşterii preţurilor va fi pe scară largă, familiile cu venituri mici neputând să-şi încălzească casele în mod corespunzător, iar familiile cu venituri medii fiind forţate să reducă cheltuielile în alte părţi.

Pentru a reduce impactul, guvernul va acorda acum împrumuturi garantate de stat în valoare de 200 de lire sterline furnizorilor de energie, pentru a repartiza costurile mai mari suportate de consumatori pe cinci ani, din octombrie.

O reducere de 150 de lire sterline a taxelor locale se va aplica pentru aproximativ 80% din gospodăriile din Anglia.

Guvernele din Europa au cheltuit zeci de miliarde de euro încercând să-i protejeze pe consumatori de preţurile record la energie, fie eliminând taxele, fie sprijinindu-i pe cei mai nevoiaşi, după ce costurile cu gazele şi energia au crescut, odată ci redeschiderea economiilor după restricţiile impuse din cauza Covid-19.

În Marea Britanie, o limitare a preţurilor pe o perioadă de şase luni a limitat impactul imediat asupra consumatorilor, forţând în schimb imnpactul asupra furnizorilor, dintre care peste 25 şi-au încetat activitatea de la începutul anului 2021.

Analiştii consideră că încercarea lui Sunak de a amâna impactul complet al creşterii preţurilor asupra consumatorilor este un joc de noroc, ei anticipând că preţurile vor rămâne ridicate şi după anul viitor, Rusia, principalul furnizor european de gaze, fiind blocată într-o dispută cu Occidentul asupra Ucrainei.

Marea Britanie importă aproximativ jumătate din necesarul său de gaze şi, deşi preţurile gazelor europene au scăzut de la vârfuri record, acestea sunt încă cu peste 300% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Foto: Banca Angliei / Sursa foto: G4Media.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...