Criza politică din Spania, explicată de Felix Damian, ziarist român de la Madrid: Mulți spanioli sunt nemulțumiți că 350 de parlamentari, plătiți din banul public, nu sunt capabili să ajungă la un acord

Liderul socialist spaniol Pedro Sánchez, care este premier în exercițiu al țării după alegerile din luna aprilie, a eșuat joi, pentru a doua oară în această saptămâna, să obțină voturile parlamentare necesare pentru formarea unui guvern după ce o înțelegere privind coaliția a fost respinsă. Sánchez a avut nevoie de sprijinul partidului de stânga Podemos, însă parlamentarii acestuia s-au abținut la votul de joi, descriind înțelegerea cu socialiștii din PSOE ca fiind „inacceptabilă.” Liderul socialist are acum la dispoziție încă două luni pentru a găsi o soluție sau spaniolii vor fi chemați din nou la urne în noiembrie, pentru a patra oară în ultimii patru ani. Este o situație confuză și care nemulțumește spaniolii de rând, care, așa cum a explicat pentru G4Media.ro ziaristul Felix Damian, „sunt nemulțumiți că 350 de parlamentari, plătiți din banul public, nu sunt capabili să ajungă la un acord.”

În urma alegerilor anticipate din luna aprilie, Partidul Socialist al lui Sánchez (PSOE) a câștigat cele mai multe locuri, însă nu a obținut majoritatea. Vorbind înainte de votul de joi, Sánchez a spus că „îi pare rău” că un acord de coaliție nu a putut fi atins cu Podemos. „Am demonstrat o dorință nobilă de a ajunge la o înțelegere,” a afirmat liderul socialist, adăugând că propunerile partidului său au fost respinse „una după alta.”

Podemos a declarat însă că miniștrilor săi li s-au oferit doar roluri „inexistente sau lipsite de substanță” în cadrul guvernului, iar liderul formațiunii, Pablo Iglesias, a sugerat chiar că socialiștii i-au arătat partidului său „lipsă de respect.”

Sánchez a pierdut primul său vot de încredere post-electorală marți, în timp ce, după două zile, el a fost înfrânt din nou în Parlamentul de la Madrid: eforturile sale de a forma o coaliție au avut susținerea a doar 124 de parlamentari, în timp ce 155 s-au opus, iar 67 s-au abținut. În timp ce votul de marți îl obligase pe Sánchez să obțină o majoritate absolută de 176 de locuri în legislatura de 350 de locuri, votul de joi a cerut o majoritate simplă din partea parlamentarilor. Sánchez a eșuat în ambele sale tentative.

Votul de joi din Parlament a venit la finalul unor săptămâni de negocieri agitate, marcate de confuzie politică accentuată. Miercuri, discuțiile pe marginea formării unei coaliții au intrat în colaps, după ce socialiștii conduși de Sánchez au respins cererile lui Podemos pentru posturi-cheie în guvernul de la Madrid. Viceprim-ministrul în exercițiu al Partidului Socialist, Carmen Calvo, a declarat că Podemos „ne-a cerut literalmente să le cedăm guvernul,” în loc să formăm o coaliție împreună.

O serie de partide mai mici anuntaseră că îl vor susține pe Sánchez, dar numai dacă socialiștii vor ajunge la o înțelegere cu Podemos. De partea lor, partidele de dreapta din Spania au refuzat să-l susțină pe premierul în exercițiu.

De ce nu s-au înțeles socialiștii și Podemos?

În schimbul participării la coaliția de guvernare, Podemos a cerut funcții-cheie, cum ar fi cea de vicepremier și posturile de miniștri ai mediului, egalității, ocuparii forței de muncă și economiei. Dar, după discuțiile de ultimă oră desfășurate miercuri, Podemos a spus că „s-au înregistrat progrese minore în propunerile PSOE,” afirmând că socialiștii doreau să păstreze ministerele afacerilor sociale pentru ei înșiși. Prim-ministrul în exercițiu a susținut însă că le-a făcut celor din Podemos „o ofertă bună.”

Liderul Podemos, Pablo Iglesias, acceptase deja să nu ocupe o poziție ministerială, în încercarea de a găsi o înțelegere cu socialiștii.

Iglesias și Sánchez au încercat de luni de zile să găsească puncte comune în discuțiile lor, fără însă a avea succes. Tensiunile accentuate dintre cei doi au fost evidente în timpul unei dezbateri la începutul acestei săptămâni, când Iglesias l-a acuzat pe premierul interimar că oferă formațiunii sale doar roluri „cosmetice.”

La rândul sau, Sánchez a spus că Iglesias, a cărui viziune asupra problemei independenței Cataloniei este foarte diferită de cea a liderului socialist, a fost „principalul obstacol” în încercarea de a se ajunge la un acord cu privire la o nouă coaliție.

Printre partidele mai mici, care au reprezentanți în Parlament, se numără Partidul Popular Conservator (PP), Ciudadanos (Cetățenii) de centru-dreapta, partidul separatist de stânga Stânga Republicană Catalană (ERC) și formațiunea de extremă dreapta Vox.

Problema catalană

Viitorul regiunii autonome din nord-estul Spaniei a fost un subiect extrem de delicat din punct de vedere politic încă din momentul în care administrația Cataloniei a organizat un referendum neconstituțional privind independența regiunii, în octombrie 2017. Votul a fost declarat ilegal de justiția spaniolă, dar coaliția de partide separatiste a continuat procesul organizării și desfășurării referendumului. Ulterior, separatiștii au declarat simbolic independența regiunii față de Spania, dar fără ca acest gest să aibă efecte juridice.

De altfel, problema Cataloniei a fost unul dintre motivele principale ale organizării alegerilor anticipate din acest an, deoarece separatiștii catalani, ca și Podemos, și-au retras sprijinul pentru guvern într-un moment cheie, în luna februarie. Mai mulți lideri catalani au fost judecați în Madrid în aceeași lună, fiind puși sub acuzare, printre altele, pentru revoltă și răzvrătire, iar parlamentarii separatiști ar fi vrut acum să obțină concesii din partea guvernului.
Sánchez a încercat să reducă tensiunile cu partidele catalane separatiste care controlează guvernul regional, însă eforturile sale au dus la critici din partea altor adversari politici. Administrația sa a purtat discuții cu actualul președinte al executivului catalan, Quim Torra, determinându-l pe liderul PP, Pablo Casado, să îl numească pe premierul în exercițiu drept „cel mai mare ticălos din istoria democrației spaniole.”

La rândul lor, liderii Ciudadanos l-au acuzat pe Sánchez că ține partea „dușmanilor Spaniei” și că vrea să „lichideze” țara.

Opinia unui expert

Situația politică confuză de la Madrid are toate șansele să ducă la noi alegeri, căci formatiunile politice par incapabile să ajungă la un compromis. Ca să întelegem mai bine situația, G4media.ro a cerut opinia lui Felix Damian (@FelixDamian), ziarist român care trăiește de ani buni în regat și care este un fin cunoscător al scenei politice locale.

Adrian Novac: Cum se explică eșecul lui Sánchez de a forma un guvern?
Felix Damian: Povestea este simplă. Noile partide care au intrat în Parlament în ultimii ani au fragmentat stânga și dreapta în mai multe curente. Instabilitatea politică se datorează lipsei de alianțe solide între partide de aceeași orientare politică și care concurează în fața electoratului pentru întâietate. De aceea, Unidas Podemos nu vrea să sprijine realmente un guvern socialist în mod dezinteresat și dorește să marcheze pașii guvernării de stânga în Spania.

De cealaltă parte, Ciudadanos își dorește statutul de partid lider al opoziției de dreapta în detrimentul conservatorilor de la Partidul Popular, care este afectat de cazurile de corupție politică din ultimii ani. Iar formațiunea Vox de extremă dreapta vrea să acapareze toate voturile electoratului naționalist.

Colac peste pupăză, la aceasta se adaugă și prezența constantă în Parlament a partidelor regionale catalane și basce care au interese strict regionale și care speculează la maximum criza politică dintre marile formațiuni naționale. Situația pare un accident, dar nu este o noutate. Spania e o țară specială din acest punct de vedere.

Realitatea istorică este că Spania nu este o națiune unitară, cu o singură cultură și limbă. De aceea, după dispariția dictaturii în anii 80, sistemul electoral a creat supape pentru naționalismele regionale, tocmai ca să liniștească inițiativele secesioniste. Acele concesii, foarte eficiente la acea vreme, condiționează astăzi formarea guvernului Spaniei, care ar fi depins de voturile partidului catalan ERC, al cărui lider, Oriol Junqueras, se află în arest preventiv pentru procesul refendumului de independență din Catalonia, din octombrie 2017.

A.N.: Ce crezi că urmează pentru Sanchez și Spania? Noi negocieri? Noi alegeri? Un compromis izbăvitor?
F.D.: În contextul actual, care este incomod pentru toate partidele, declarațiile sunt conjucturale și sunt făcute cu gândul la viitoarele alegeri. Sánchez poate fi investit premier pentru următorii patru ani doar cu voturile formațiunii Unidas Podemos și cu abținerile secesionistilor catalani. Pentru opinia publică este de necrezut faptul că forțele de stânga nu au fost capabile să ajungă la un acord sau la un compromis și că preferă să se lase depășite de dreapta politică din Spania, asociată istoric cu regimul lui Franco și cu conservatorismul. Dar nu se așteaptă nimeni la un miracol în următoarele două luni. Ca să se schimbe ceva, cred că socialiștii ar trebui să le dea pe tavă guvernul formațiunii Unidas Podemos, care este asociată cu ideologia de stânga și cu curentul anti-capitalist.

Sánchez a zis deja că nu va fi premier cu orice preț și că preferă să se întoarca la urne. Podemos ar putea fi țapul ispășitor al crizei pentru că tocmai din cauza formațiunii condusă de Pablo Iglesias, un politician cu background universitar și cu niște convingeri destul de inflexibile, s-a ajuns la alegerile anticipate din aprilie. Probabil din această cauza, Podemos a și pierdut jumătate din mandatele parlamentare. Dacă alegătorii vor înțelege că blocajul impus de partidele de dreapta ar fi fost depășit ușor cu ajutorul Unidas Podemos, atunci este de așteptat ca partidul care ar fi putut să revoluționeze politica spaniolă, după Mișcarea indignaților, să devină o forță politică minoră.

A.N.: Spaniolul de rând ce crede despre toată această nebunie politică? Care e starea de spirit a spaniolilor?
F.D.: Este greu de spus ce crede spaniolul de rând. La ultimele alegeri a fost o participare record pe fondul creșterii curentului de extremă dreapta, dar analiștii se așteaptă la aceeași configurație parlamentară chiar dacă vor avea loc noi alegeri. Unii încep să nu mai fie precocupati de politică și foarte mulți spanioli sunt nemulțumiți că 350 de parlamentari, plătiți din banul public, nu sunt capabili să ajungă la un acord.

De altfel, soluția poate fi și de ordin tehnic prin modificarea legii electorale. În unele regiuni spaniole, blocajul învestirii este eliminat prin obligația de a vota un candidat sau altul. Nu există abțineri sau voturi în contra.

O altă soluție, dar care este greu de aplicat, ar fi impunerea unui prag electoral la nivel național partidelor regionale din Catalonia sau Țara Bascilor, care speculează de fiecare dată rezultatul alegerilor. Ele ocupă în Spania locul unui fel de UDMR din România. Dar până la urmă probabil că nu se va întâmplă nimic. Perioadele de consultări vor trece și regele va dizolva Parlamentul pentru că Sánchez și Iglesias sunt practic la cuțite.

A.N.: Deci până la urmă țara se îndreaptă spre noi alegeri?
F.D.: Aproape sigur. Dar este posibil ca Pablo Iglesias să-și dea seama de dezastrul electoral care-l așteaptă și să accepte ceea ce i se oferă acum la nivel de guvern. Din câte s-a văzut până acum însă, Iglesias nu pare un politician responsabil, ci mai degrabă un aventurier mânat de ambiții personale. Este un politician fără experiență și care nu a demonstrat să aibă, așa cum spun spaniolii, o „viziune de om de stat.” Din ce am văzut până acum, Iglesias pare capabil să se scufunde cu propriul partid din a cărui conducere a eliminat în ultimii ani toate vocile critice.

Despre Catalonia și separatismul din Spania

Felix Damian a comentat și problema Cataloniei, unul dintre motivele neînțelegerii dintre formațiunile spaniole. El a explicat contextul istoric și de ce există tensiunile actuale dintre zonele separatiste și Madrid.

„Germenul separatist există de sute de ani și rezidă în faptul că Spania este formată din regiuni cu o cultură proprie, precum Catalonia, în care se vorbește altă limba și localnicii se consideră oarecum diferiți de restul spaniolilor. Întotdeauna a existat în istoria Spaniei o luptă politică între unioniști și separatiști. În perioada lui Francisco Franco, a fost impusă cu forța ideea de Spania ca stat unitar pur spaniol, iar limbile regionale au fost oprimate.

La moartea lui Franco în 1975, țara a intrat într-o tranziție democratică. Cu ocazia aceea, cei care au suportat presiunea regimului dictatorial au început să ceară autonomie. Cei care au fost în exil s-au întors și s-au așezat la masa negocierilor cu urmașii regimului Franco, respectiv cu partidele de dreapta. În timpul tranziției a fost aprobată Constituția din 1978, pe baza căreia s-au creat regiuni autonome cu parlament, președinte etc., doar că să fie liniștite curentele secesioniste din Țara Bascilor și Catalonia.

De atunci și până în prezent, cu o administrație finanțată de la bugetul statului, dar controlată de partide regionale, politicienii catalani au reușit să cultive o cultură națională proprie, să impună catalana în detrimentul spaniolei și să creeze un curent pro-independență, care totuși nu a depășit niciodată 50 la sută din voturi.

Separatiștii nu au fost o masă critică până la declanșarea crizei imobiliare din 2008, când austeritatea bugetară l-a determinat pe liderul catalan Artur Mas să dea vina pe Spania și să-și înroleze partidul Convergencia y Unio (CiU) în curentul secesionist. Chiar și înainte de acel moment însă, politicienii catalani au menținut întotdeauna o relație conflictuală cu Madridul și au alimentat mereu o imagine de Catalonie ca stat aproape independent, atât pe plan intern, cât și extern (prin ambasade proprii). Cu toate că regiunea continuă să fie controlată politic de curentul secesionist, majoritatea catalanilor nu doresc separarea de Spania.”

Foto: Felix Damian