Criza semiconductorilor: Ford Motor opreşte temporar activităţile la mai multe fabrici nord-americane
Ford Motor a anunţat miercuri că va opri activităţile la mai multe fabrici nord-americane, timp de câteva săptămâni, în iulie şi august, din cauza deficitului global de semiconductori, transmite Reuters, citată de News.ro.
Acest deficit de cipuri va costa compania 2,5 miliarde de dolari în acest an şi va duce la reducerea la jumătate a producţiei de vehicule în trimestrul al doilea, a anunţat în aprilie compania cu sediul în Dearborn, Michigan.
„În timp ce continuăm să producem vehicule noi, prioritizăm finalizarea vehiculelor clienţilor noştri care au fost asamblate fără anumite piese din cauza penuriei de semiconductori din întreaga industrie”, a anunţat Ford într-un comunicat.
Sl doilea mare producător american de vehicule a declarat că fabrica sa de asamblare din Chicago, care produce SUV-uri Explorer, va fi închisă din săptămâna care debutează cu 5 iulie până în săptămâna din 26 iulie. Fabrica va funcţiona în două schimburi în săptămâna care începe din 2 august.
Compania a declarat că va închide şi linia de producţie a unuia dintre cele mai bine vândute vehicule, camioneta F-150, la fabrica de asamblare din Kansas City, pentru câteva săptămâni, de luna viitoare.
Fabrica de asamblare din Michigan, Ford, care a început recent să livreze SUV-urile Bronco, va opri activităţile timp de două săptămâni, în iulie, din cauza lipsei anumitor piese auto, a spus compania, adăugând că acest lucru nu are legătură cu lipsa cipurilor.
sursa foto: InquamPhotos / Adel Al Haddad
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank