Criza șoferilor de camion din Europa de Vest obligă Spania să caute mână de lucru în Maroc
Spania va pregăti şi angaja un grup de şoferi de camion din Maroc, ca o modalitate de a direcţiona migraţia spre sectorul european al transportului afectat de un deficit de mână de lucru, a declarat joi pentru Reuters o sursă din Guvernul spaniol.
Marile economii occidentale, inclusiv Spania, suferă de aproximativ doi ani de un astfel de deficit de şoferi de camion, ceea ce creează probleme de aprovizionare şi blocaje. Potrivit unor cifre publicate în 2021 de Asociaţia Europeană a Transportatorilor Rutieri (UETR), Europa avea nevoie încă de atunci de aproximativ 400.000 de şoferi de camion.
Programul pilot, pentru care nu a fost stabilit încă numărul de şoferi, este unul dintre primele care va aplica noile reguli spaniole privind migraţia. Acestea permit o mai mare flexibilitate în angajarea străinilor în ţările lor de origine pentru a ocupa locurile de muncă vacante din Spania sau le permit să obţină vize de studiu.
Obiectivul autorităţilor spaniole este acela de a reglementa migraţia, urmând exemplul Germaniei.
Şoferii care vor fi selectaţi vor putea fi şoferi de camion sau de autobuz, vor trebui să fi început deja pregătirea în Maroc, pe care o vor finaliza în Spania, unde vor primi un contract de muncă pentru cel puţin un an, a precizat sursa citată de Reuters.
Migraţia nereglementată este unul din subiectele de tensiune dintre Spania şi Maroc, iar autorităţile de la Madrid vor să rezolve această problemă prin recrutarea de muncitori marocani în ţara lor de origine.
De mai mulţi ani, Spania şi Maroc au derulat un program de ‘migraţie circulară’ în cadrul căruia mii de muncitori marocani vin să lucreze în agricultura din Spania, dar după ce sezonul agricol se încheie revin la ei acasă.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii