Criza submarinelor australiene: Președintele francez Macron și premierul indian Modi vor „acționa în comun într-un spațiu indo-pacific deschis și incluziv”
Preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul indian Narendra Modi au discutat marţi, în plină criză a submarinelor australiene, şi şi-au reafirmat voinţa „de a acţiona în comun într-un spaţiu indo-pacific deschis şi incluziv”, a anunţat Palatul Elysée, relatează AFP, citată de Agerpres.
Şeful statului „a reamintit angajamentul Franţei de a contribui la întărirea autonomiei strategice a Indiei, inclusiv a bazei sale industriale şi tehnologice, în cadrul unei relaţii strânse bazate pe încredere şi respectul mutual între doi parteneri strategici”, a precizat preşedinţia franceză.
Această discuţie telefonică a avut loc într-un moment în care Parisul continuă să-şi arate furia după anunţarea, pe 15 septembrie, a unei noi alianţe strategice între Australia, SUA şi Regatul Unit, care a anulat un mega-contract pentru construcţia de către Franţa a unor submarine destinate Canberrei.
Comunicatul Palatului Elysée nu face nicio aluzie la această criză diplomatică, dar precizează că abordarea Parisului şi a New Delhi „are ambiţia de a promova stabilitatea regională şi regula dreptului, excluzând orice formă de hegemonie” în zona indo-pacific, epicentru al tensiunilor între giganţii chinez şi american. Ea se înscrie de asemenea „în cadrul relaţiei euro-indiene şi a tratativelor europene privind zona indo-pacific”, notează Palatul Elysée.
„Cooperările bilaterale în toate domeniile, în special pe plan economic, vor fi consolidate”, se mai arată în comunicat.
În ultimii ani, Franţa s-a apropiat de India: vânzarea de avioane Rafale, operaţiuni militare comune în Oceanul Indian, deschiderea pentru forţele navale indiene a bazelor franceze din Djibouti, Emiratele Arabe Unite şi insula Reunion, scrie AFP.
Liderii francez şi indian „vor menţine contacte regulate pentru a se coordona” înainte de summitul G20, de pe 30 şi 31 octombrie de la Roma, şi conferinţa COP26 privind combaterea schimbării climatice de la Glasgow, de la începutul lui noiembrie, precizează preşedinţia franceză.
Ministrul afacerilor externe Jean-Yves Le Drian urmează să aibă o întâlnire cu omologul său indian Subrahmanyam Jaishankar marţi, la New York, pe marginea Adunării Generale a ONU.
Emmanuel Macron, care până acum nu a făcut vreo declaraţie publică referitoare la criză, urmează să aibă o discuţie cu preşedintele american Joe Biden, care va susţine marţi un discurs la ONU.
În cursul convorbirii lor, Macron şi Modi au exprimat, de asemenea, „grave preocupări privind situaţia din Afganistan”, unde talibanii la putere „ar trebui să rupă legăturile cu terorismul internaţional, să lase organizaţiile umanitare să opereze pe întreg teritoriul şi să respecte drepturile fundamentale ale afganilor şi afganelor”. „Operaţiunile de evacuare ar trebui să continue fără niciun obstacol”, mai precizează Palatul Elysee.
În ceea ce priveşte pandemia de COVID-19, Macron „a salutat decizia Indiei de a relua livrările de vaccinuri cu destinaţia COVAX”, mecanismul OMS pentru accesul la vaccinuri al ţărilor sărace.
Sursa foto: Flickr/ France in India
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
11 comentarii