G4Media.ro

Criza submarinelor: Miniștrii de Externe ai UE și-au exprimat solidaritatea cu Franța…

sursa foto: Consiliul European

Criza submarinelor: Miniștrii de Externe ai UE și-au exprimat solidaritatea cu Franța împotriva SUA

Ţările membre ale Uniunii Europene şi-au exprimat luni, la New York, sprijinul în favoarea Franţei şi împotriva Statelor Unite în criza submarinelor, informează marţi AFP, citată de Agerpres.

Miniştrii de externe ai statelor membre ale UE, care s-au întâlnit la New York în marja sesiunii Adunării Generale anuale a ONU, „şi-au exprimat în mod clar solidaritatea faţă de Franţa”, precum şi „sprijinul clar”, a declarat presei şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, care a condus discuţiile.

Potrivit acestuia, participanţii la reuniune au considerat că disputa franco-americană generată de anunţul unei alianţe indo-pacifice între Statele Unite, Marea Britanie şi Australia nu este un subiect bilateral, ci unul care „a afectat” întreaga Uniune Europeană.

El a deplâns faptul că acest lucru „nu merge în direcţia unei cooperări mai strânse în zona indo-pacifică”.

Preşedintele american Joe Biden a anunţat pe 15 septembrie o nouă alianţă strategică cu Australia şi Marea Britanie, care a dus la anularea unui contract de miliarde de euro prin care Franţa urma să furnizeze submarine Australiei.

sursa foto: Consiliul European

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

17 comentarii

  1. Ma intreb daca ar fi fost Romania in locul Franței, tot la fel de mult ar fi „deplans” UE situatia? In fine, asa cere protocolul, sa-ti exprimi solidaritatea cu un membru UE…. Sper ca prietenii noștri de peste ocean sa nu inteleaga gresit.

  2. Care miniștri, care UE?? Australia a renunțat la contract datorita excocilor de francezi. Inițial
    construcția era estimată la 31 de miliarde de euro, pentru ca mai apoi costul programului sa sara ulterior la 56 de miliarde de euro. Despre ce vorbim??? Parca ne sună cunoscut.. .

  3. Franta nu mai vinde submarine, asa ca toata UE trebuie sa se execute sa apere interesele Frantei. Doar la nivel declarativ, bineinteles. SUA e prietena cu Romania, la fel si UK, nu Franta. Franta si Germania se gandesc numai la bani.

  4. Incepe sa sune mai mult ca pretext de distantare decat ca o smiorcala !!!Australia are tot dreptul sa isi ajusteze optiunile , nu vad de ce fac atat de mult caz, cu exceptia in care UE tot evitand sa ia o decizie clara pana acum vrea sa ne arunce in bratzele autoritarismului turbotechnologic si inclina balantza spre China . Pentru statele din estul europei ar ainsemna sa ne intoarcem de unde am plecat acum 30 de anii!!!

  5. E previzibila retragerea trupelor americane din statele UE.

    • 🎯
      Atunci sa-l vad pe Gunoier, cand il ia URSUL la trântă ! 😂

    • Nu, nu le vor retrage. E adevărat că noi esticii suntem într-o situație delicată cu achizițiile de armament și cu dragostea nemților și francezilor cu rusia. Da, o alianță economică și militară (chiar și dezlânată) a lumii anglofone scade importanta UE și dă umpic de sens Brexitului. Problema Franței este că după Brexit a rămas iar singură cu Germania…Cred că totuși că aliații datorează niște scuze și niște despăgubiri Franței; poate vreun alt contract, ceva la schimb…Nu știu..

  6. Unde erau „miniștrii de externe ai UE” când putin a zis ca vinde în rusia bilimastroc și-i zice șampanie, iar la șampania frantuzeasca ii zice vin spumant??? Se apropie sfârșitul Europei, la asa conducători sinucigași, nu ne așteaptă alta soarta.

  7. Ce treaba are UE cu un contract intre Franta si Australia ? Este aceeasi tampenie politica, antiamericana, a stangistilor care conduc UE.

  8. Planul e conceput inaintea brexitului, trump care presa iesirea UK din UE, le-a promis britanicilor acorduri avantajoase cu USA. Britanicii abia asteapta sa se remarce cu ceva pe scena internationala, sa devina importanti + nostalgia lor dupa zona indo -pacifica. USA abandoneaza Europa pt ca Rusia nu reprezinta un pericol pt ei; China este adversarul americanilor. Eu vad un joc mizerabil din partea americanilor; din toata istoria asta China e cea mai avantajata, cu Rusia prietena si Europa slabita. Sper ca dusul rece pe care l-a primit UE sa-i trezeasca si sa inceapa rapid treaba la proiectul ” armata proprie UE”.

  9. Am ratat momentul cand astia au deplans ca romanii si bulgarii au nevoie de vize in usa? Sau unitatea e doar pentru vestici nu pt rudele sarace?

  10. 1 – Diferentierile istorice dintre Est si Vest sunt din ce în ce mai evidente, cu consecințe dintre cele mai neplacute pentru Romania
    2. – Nu este rezolvata nici astăzi, clar, problema de fond în UE: Dreptul comunitar vs. Dreptul national
    3. – România este obligata să joace cartea parteneriatului strategic cu Statele Unite, cu prioritate maxima.
    4.- Dacă UE pedaleaza prea tare pe această carte a șantajului contra statelor din Est, mai devreme sau mai tarziu vor urma și alte Exit-uri, cu orice risc.

    • inventii. e vinovata UE ca romanii fura de rup, nu? ca si-au dat niste super legi la justitie ca sa poti fura cu legea in mana nu? decalajul est-vest e exclusiv de la coruptie. de la coruptia din est ca sa fiu precis. primim bani de la UE? DA. se face cu ei ce trebuie? nu prea. deci case closed. nu o sa iasa nimeni din UE. aia din vest nu vor oricum si aia din est nu ar mai avea ce fura. evident vb de aia de la varf. nu de amaratii de muncesc.

    • Domnule Andrei,
      Despre ce inventii vorbiti ???
      1. Va recomand o excelentă carte de istorie scrisă pentru luare aminte regelui Carol I, de către Xenopol. Mai ales perioada medievala a Țărilor Romane. Veți intelege comportamentul românilor, manifestarea ipocrită a boierilor noștri si …mai ales… mizeria fără margini si lipsa de caracter … a Puterilor Europene fata de această parte a lumii….
      2. România întregită….s-a datorat în final, deciziei masonice vizionare a președintelui Wilson sustinuta cu mare abilitate de omul de stat Ionel Bratianu. Toate Puterile Europene S-AU OPUS….
      3. Aceasta idee masonica a UE, nasita prost de Napoleon I si continuata de Hitler, sustinuta inițial de marile grupuri financiare mondiale…apoi abandonata ….datorita Răului Imens Generat … si reluata in forma de astazi…de mulți nazisti ajunși în funcții publice …. pe cai bine ticluite ….va genera, în timp … un Alt Rău Imens… a caror prime consecințe au început să apară….ca de exemplu….afacerea COVID…etc.
      4. UE DORESTE IN EST: PIATA DE DESFACERE PENTRU PRODUSELE LOR.
      5. Franța este de o ipocrizie URIASA ….CA SI Germania….nu au băgat un euro în plus în apărare…lasa ca americanii sunt prosti…pina cand a venit Trump.

  11. sa muriti voi ca preshul ala de care se sterg pe picioare Munizii, numitul Aurectu Low T, a spus ceva de rau la adresa SUA?

    VREAU SA VAD SI EU FILMUL! Este posibil ca nevertebratele sa aiba coloana?