Crizele multiple din UE creează furtuna perfectă pentru democrația liberală și pentru ascensiunea populismului (analiză CNN)

Duminică seară, este de așteptat ca Giorgia Meloni să devină prima femeie prim-ministru al Italiei. Victoria ei ar fi istorică nu doar pentru faptul că este vorba despre o femeie, ci și pentru că ea conduce un partid care se află mai la dreapta decât orice altă mișcare politică tradițională din Italia de pe vremea fostului său lider fascist, Benito Mussolini, scrie CNN.

Platforma sa politică va fi familiară pentru cei care au urmărit retorica extremei drepte în ultimii ani: Ea a pus în mod deschis sub semnul întrebării drepturile LGBTQ+ și dreptul la avort, urmărește să limiteze imigrația și pare obsedată de ideea că valorile și modurile de viață tradiționale sunt atacate din cauza a orice, de la globalizare la căsătoriile între persoane de același sex.

Nu ar trebui să fie o surpriză să aflăm că unul dintre cei mai mari fani ai ei este Steve Bannon, omul care a creat în mare parte ideologia politică a fostului președinte american Donald Trump și care este creditat cu nașterea mișcării americane de alt-right.

Victoria ei probabilă vine pe fondul unor triumfuri recente ale extremei drepte în alte părți ale Europei.

În ciuda faptului că Marine Le Pen a pierdut alegerile prezidențiale franceze în fața lui Emmanuel Macron, susținătorii ei de pe întregul continent au fost încurajați atât de cota de vot popular pe care a obținut-o, cât și de faptul că a mutat dramatic centrul politic al Franței spre dreapta.

În Suedia, se așteaptă ca Democrații Suedezi anti-imigrație să joace un rol important în noul guvern, după ce au câștigat a doua cea mai mare parte a mandatelor la alegerile generale de la începutul acestei luni. Partidul, care în prezent face parte din mainstream, a avut inițial rădăcini în neonazism.

Dreapta conservatoare din Europa pare să se bucure de o renaștere după câțiva ani de liniște.

„Cu siguranță se întâmplă ceva. Din Franța și Italia, marile puteri europene, până în Suedia… se simte ca și cum o respingere a ortodoxiei paneuropene, care eșuează în mod evident, se instalează în rândul cetățenilor noștri”, spune Gunnar Beck, un membru al Parlamentului European care reprezintă Alternativa pentru Germania (AfD).

AfD este un partid de extremă-dreapta care a devenit primul partid plasat sub supraveghere de către guvernul german de la epoca nazistă încoace. La vremea respectivă, Consiliul Central al Evreilor din Germania a salutat decizia, spunând „Politica distructivă a AfD subminează instituțiile noastre democratice și discreditează democrația în rândul cetățenilor”.

AfD a provocat o undă de șoc în Europa în 2017, după ce a obținut peste 12% din voturi la alegerile federale din Germania, devenind al treilea partid ca mărime și opoziția oficială.

De unde vine acest impuls?

„Criza costului vieții subminează guvernele și instituțiile europene. Desigur, războiul din Ucraina a înrăutățit lucrurile, dar lucruri precum Green Deal-ul european și politica monetară a Băncii Centrale Europene împingeau inflația în sus înainte de război. Erodarea standardelor de viață înseamnă că oamenii devin în mod natural nemulțumiți de guvernele lor și de instituțiile politice”, adaugă Beck.

Criza creează întotdeauna oportunități pentru partidele din opoziție, indiferent de ideologia lor politică. Dar politica fricii în contextul crizei tinde să se preteze mai ușor populiștilor de dreapta.

„În cazul lui Meloni și al partidului său, ea a putut să critice atât figura establishment-ului Mario Draghi, un tehnocrat neales instalat ca prim-ministru, cât și pe populiștii care au susținut guvernul de coaliție al acestuia”, spune Marianna Griffini, lector la Departamentul de Studii Europene și Internaționale de la King’s College London.

Griffini spune că necazurile recente ale Italiei au făcut-o deosebit de sensibilă la ideile anti-establishment. „Am suferit foarte mult ca țară în pandemie, în special foarte devreme. Mulți oameni au murit, multe afaceri s-au închis. Ne-a fost greu să obținem sprijin din partea restului UE. De atunci, establishmentul și guvernele atât ale lui Conte, cât și ale lui Draghi au fost ținte ușoare spre care să arunci cu pietre.”

De ce creează criza o astfel de oportunitate unică pentru populiștii de dreapta? „Majoritatea cercetărilor arată că alegătorii conservatori au o nevoie mai mare de certitudine și stabilitate. Atunci când societatea noastră se schimbă, conservatorii văd acest lucru ca pe o amenințare. Așa că este mult mai ușor să îi unești pe acești oameni împotriva schimbărilor reale sau a amenințărilor percepute, cum ar fi criza energetică, inflația, penuria de alimente sau imigranții”, spune Alice Stollmeyer, director executiv al organizației Defend Democracy.

Și există o mulțime de amenințări percepute pe care populiștii să le arate cu degetul chiar acum.

„Creșterea prețurilor la alimente și combustibili, scăderea încrederii în instituțiile democratice, creșterea inegalității, scăderea mobilității claselor sociale și îngrijorările legate de migrație au creat un sentiment de disperare pe care liderii fără scrupule îl pot exploata cu ușurință”, spune Nic Cheeseman, profesor de democrație la Universitatea din Birmingham, în centrul Angliei.

El consideră că actuala combinație de crize este o „furtună perfectă pentru democrația liberală – și va fi nevoie de eforturi mult mai mari din partea celor care cred în incluziune, guvernare responsabilă și drepturile omului pentru a o depăși”.

Faptul că vorbim despre cel mai recent val de populism înseamnă că, prin definiție, am mai văzut populiști de dreapta ajungând la putere și i-am mai văzut înfrânți. De ce, atunci, perspectiva unui nou val este atât de alarmantă pentru cei care i se opun?

„Paradoxul populismului este că adesea identifică probleme reale, dar caută să le înlocuiască cu ceva mai rău”, spune Federico Finchelstein, unul dintre cei mai importanți experți în populism și autorul cărții „De la fascism la populism în istorie”.

„Eșecurile elitelor politice și ale instituțiilor, ei caută să le înlocuiască cu o conducere puternică, de tip cult. Trump a fost un talent înnăscut în acest sens și i-a încurajat pe alții precum Erdogan, Bolsonaro și chiar Orban să meargă și mai departe”, adaugă Finchelstein, referindu-se la liderii autoritari din Turcia, Brazilia și Ungaria, unde normele democratice au fost serios subminate în ultimii ani.

El subliniază, de asemenea, că populiștii sunt „în general foarte slabi la conducerea guvernelor, așa cum am văzut cu Trump și alții în timpul pandemiei”.

Acesta este, pe scurt, pericolul potențial al acestui val populist. Într-un moment de criză severă, cei care pretind că au soluții ar putea face ca totul să fie mult mai rău pentru cetățenii pe care ajung să îi servească. Iar dacă lucrurile se înrăutățesc, mai multe crize sunt inevitabile, ceea ce înseamnă că mai multă frică este inevitabilă, împreună cu noi oportunități pentru populiști.

În Italia, nu are nicio valoare faptul că Meloni este doar cel mai recent – dacă nu cumva cel mai extrem – dintr-o lungă listă de politicieni populiști de succes. Cei care au avut succes înaintea ei și au intrat la guvernare au devenit țintele ei în opoziție.

Dacă ciclul de criză din Europa continuă, atunci este plauzibil ca peste câțiva ani să discutăm despre ascensiunea unui alt populist extremist care exploatează temerile cetățenilor. Și oricine urmărește îndeaproape politica europeană știe prea bine că sute de astfel de oameni așteaptă în culise, încurajați de fiecare dată când unul din tribul lor se confruntă cu establishmentul și câștigă.