G4Media.ro

CRJ: Pacienți cu dizabilități, închiși în cuști și legați cu fâșii din…

CRJ: Pacienți cu dizabilități, închiși în cuști și legați cu fâșii din cârpe într-un spital din Sighetu Marmației/ Pintea anunță că va merge în control luni

Centrul de Resurse Juridice și Tonal au lansat un apel în urma unor situații deosebit de grave identificate la Centrul pentru de Recuperare pentru Persoane cu Handicap (fosta secție de dermatologie din curtea Spitalului Municipal) și la Secția de psihiatrie I Bărbați din cadrul Spitalului Municipal Sighetu Marmației, județul Maramureș.

”Opt persoane cu dizabilități psihosociale și intelectuale erau închise în cinci cuști; cuștile sunt de aproximativ 2,5 m înălțime, cu ramă metalică și plexiglas transparent, iar alte trei persoane erau legate cu cămăși și fâșii din cârpe. Canalizarea se deversa în spatele clădirii, pe sol – miros pestilențial de fecale în curtea în care beneficiarii ar trebui să își petreacă timpul”, arată CRJ pe pagina de Facebook.

CRJ a făcut, marți, apel inclusiv la ministrul Sănătății care a anunțat că luni va efectua un control la centrul din Sighetu Marmației, așa cum informează Agerpres.ro. Sorina Pintea a declarat că vizita la unitatea medicală de la Sighetu Marmaţiei era una deja programată: ”Aveam programată vizita pentru luni. Aşa cum am efectuat vizita la Poiana Mare (n.r. – Spitalul de Psihiatrie Cronici Poiana Mare), urmează cea de la Sighet, Socola, dar şi altele”, a mai spus ministrul.

sursa foto: Facebook/ Centrul de Resurse Juridice (CRJ)

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

7 comentarii

  1. singura solutie a gangsterilor care „conduc” teritoriul asta este exterminarea celor care nu fac parte din bandele lor.

    • Bai cum e populista asta Pintea cum își anunță ea „flagrantele”, ca după fiecare constatare să se dea lovită de soartă cum că ea săraca nu știa în ce țară trăim, ea își imagina că pică cu lapte și miere prin spitale, e totul roz si cu floricele pe la colțuri. Dar stați nu vă pripiți că mai are câteva zeci de spitale (insalubre) de controlat până la finalul mandatului în care o să constate cu aceiași stupoare redundantă evidentul.

  2. Vrajitoarea machiata se duce iar in control. Pare-se ca este singurul lucru pe care-l cunoaste din management ! Ce tu planificare, ce tu implementare, ce tu imbunatatire ? Daca tot ii place controlul n-ar fi mai bine sa-si controleze subalternii din minister, sefii din teritoriu ?

    • PSDiştilor nu le pasă de oamenii neafiliaţi partidului. Muriţi, n-aveţi decât.

  3. Oare ce tinuta o sa aiba doamna Pintea in vizita?

  4. Doamna Pintea, sa va luati o rochie vaporoasa si eleganta, sa va admire pacientii. Ca numai cu asta se vor alege, e clar ca nu se va schimba nimic. Sistemul medical de stat e cangrenat.

  5. Romani adevarati!
    PLini de compasiune si grija fata de aproape!