Croaţia merge mai departe cu planul său privind reintroducea serviciului militar obligatoriu cu o durată de două luni
Guvernul croat merge mai departe cu planurile sale de a reintroduce serviciul militar obligatoriu, la 17 ani după ce recrutarea tinerilor în armată a fost eliminată, relatează luni dpa, transmite Agerpres.
Un proiect de lege privind reintroducerea obligativităţii serviciului militar va fi prezentat în curând în parlament, a indicat luni ministrul croat al apărării, Ivan Anusic, citat de portalul index.hr.
Serviciul militar va fi de două luni şi va cuprinde o pregătire de bază, primii recruţi urmând să îşi înceapă serviciul la 1 ianuarie 2025.
Se aşteaptă ca parlamentul croat să aprobe acest proiect de lege.
Săptămâna trecută, preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a anunţat planuri similare pentru ţara sa. Acolo, serviciul militar va avea o durată de 75 de zile.
Între 4.000 şi 4.500 de recruţi sunt aşteptaţi în anul 2025, potrivit ministrului croat al apărării. Anual, între 17.000 şi 18.000 de tineri croaţi împlinesc 18 ani. Noua lege îi vizează pe cei cu vârste cuprinse între 18 şi 27 de ani.
Potrivit proiectului de lege, oricine are posibilitatea de a amâna serviciul militar pentru a-şi finaliza mai întâi studiile. Croaţii pot refuza serviciul militar din motive de conştiinţă, dar ar trebui să efectueze un serviciu civil alternativ.
Costul pregătirii unei generaţii de recruţi s-ar ridica la aproximativ 5 milioane de euro (5,58 milioane de dolari), a estimat ministrul Anusic.
Având în vedere situaţia actuală de securitate, nu este oportun să fim economi când vine vorba de echiparea şi modernizarea armatei, a spus în continuare el, evocând recenta mărire a salariilor ofiţerilor.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank