Croaţia, un nou pas către intrarea în programul Visa Waiver după ce a semnat un acord de cooperare cu SUA privind comunicarea datelor pasagerilor
Ministrul de interne croat Davor Bozinovic şi ambasadorul american la Zagreb, Robert Kohorst au anunțat că după semnarea acordului de cooperare cu SUA privind comunicarea datelor pasagerilor, Croația face un pas important în privința ridicării obligativităţii vizelor.
„Semnarea documentului este un pas major către ridicarea obligativităţii vizelor. Pas cu pas, Croaţia a făcut tot ce era necesar pentru a se califica pentru programul Visa Waiver”, a declarat ambasadorul american, adăugând totodată că mai sunt lucruri de făcut pentru încheierea acestui proces.
Documentul a fost semnat în două locaţii, la Zagreb şi la Washington, de ministrul Bozinovic şi de un oficial de rang înalt din cadrul Direcţiei vămilor şi protecţiei frontierelor din SUA, Pete Flores, relatează agenţia de ştiri croată Hina, conform Agerpres.
Documentul furnizează o bază legală pentru schimbul de date privind pasagerii în scopul depistării, investigării şi altor activităţi legate de prevenirea terorismului şi altor infracţiuni grave transfrontaliere, a spus Bozinovic.
Robert Kohorst a afirmat că Croaţia şi SUA cooperează pe deplin ca parteneri şi că guvernul croat şi ministerele sale au investit mult efort pentru anularea obligativităţii vizelor.
„Finalizăm chestiuni tehnice zilnic pentru a obţine ridicarea obligativităţii pentru cetăţenii croaţi”, a dat asigurări Bozinovic.
El a reamintit că luni el şi cu ambasadorul SUA au vizitat Centrul de ştiinţe criminalistice al Ministerului de Interne, prilej cu care Kohorst a dat asigurări presei că obligativitatea vizelor va fi ridicată în curând, dar nu înainte de 31 decembrie.
El a menţionat că trebuie îndeplinite unele condiţii tehnice şi că serviciile americane trebuie să vadă la faţa locului toate procedurile din Croaţia.
Croaţia, Bulgaria, România şi Cipru sunt singurele state din Uniunea Europeană ai căror cetăţeni nu pot intra pe teritoriul SUA fără viză.
Intrarea în programul Visa Waiver este condiţionat de îndeplinirea mai multor condiţii, iar ultima dintre acestea îndeplinite de Croaţia este o proporţie a refuzului cererilor de viză mai mic de 3%.
Sursa foto: pexels/croatia/steag
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii