G4Media.ro

Croații pot intra de astăzi fără viză în Statele Unite

sursa foto: Pexels

Croații pot intra de astăzi fără viză în Statele Unite

Din această sâmbătă, cetăţenii Croaţiei pot călători în Statele Unite fără a obţine viză, potrivit ambasadei americane la Zagreb, informează Agerpres, care citează agenţia de presă MIA.

Decizia în cadrul Sistemului Electronic de Autorizare a Călătoriei (ESTA) îi include pe cetăţenii croaţi care călătoresc în SUA pentru turism sau afaceri până la 90 de zile, relatează ziarul croat Jutarnji List.

Desemnarea Croaţiei ca participant la Programul Visa Waiver (VWP) este un pas important către consolidarea în continuare a cooperării de lungă durată economice şi de securitate dintre Statele Unite şi Croaţia, a declarat Ambasada SUA.

Pentru a participa la VWP, o ţară trebuie să îndeplinească cerinţe legate de contraterorism, aplicarea legii, aplicarea legii asupra imigraţiei, securitatea documentelor şi gestionarea frontierelor în mod continuu, se arată într-un comunicat de presă.

sursa foto: Pexels

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

15 comentarii

  1. G4Media, de ce nu dati si detaliile relevante: ce țări din Uniunea Europeana nu fac parte din „Programul Visa Waiver”?
    Iar la conditii de indeplinit sunt sau nu:
    – indicele, calculat de ei, al corupției interne
    – procentul mare de respingere la aplicarea fizica pentru viza cu interviu la ambasada.
    Cu alte cuvinte, din cauza celor multi, corupti… nu vom putea fi altfel ca țară

    • Simplu.
      Au mai ramas Romania, Bulgaria si Cipru.
      Pt a intra in VW, rata de respingere trebuie sa fie sub 3%.
      La noi e 10%.

    • Din ce vezi pe net, şmecherii ajung să se distreze oricând la Miami şi Las Vegas. E mai greu cu intelectualii care vor să viziteze muzeele din Mallul Washingtonului.

  2. Croatii nu se pricep la hotie si coruptie.

    • Ei nu, ai visat mata?

    • Ce spui? Este corupție multă și acolo.Parca și fosta președintă Kolinda era implicată..
      .

  3. Croatii n-au baze americane la ei,noi avem 3,partenerul strategic…

  4. Romanii in schimb, sunt „parteneri”. La cumparat gioarse si tuburi numite rachete. Si sunt mandri de „partenariatul privilegiat”, fiind tinuti la usa.
    UE rau, SUA bun 😉

  5. Tu in schimb, esti acasa la tine in Rusia si Turcia, mai scuipaci de coji de seminte 😀

  6. E bine ca-ti faci autoportretul, romane.

  7. Croatii apartin civilazitiei vesteuropene si nu Balcanilor inapoiati.
    Au intrat un UE in UE 2014, Schengen acum citiva ani.
    Romania nu va intra in Schengen sau Visa waiver USA

    • Vrem in Schengen si Visa Waiver? Este extrem de simplu: votam USR majoritar. Fara aplicarea programului lor, cam zero sansa sa starpesti coruptia si hotia in Romania.
      Insa, daca spui asa, ti se raspunde: „USR? Piei Satana” 😀

      Coruptia, hotia, fac parte din ADNul majoritatii locuitorilor din Romania. Pana acum, in orice caz 😉

  8. Nu este coruptie in Romanistan.
    Noi ii avem pe Dragnea si Micula la conducere si exponenti in justitie.
    La noi legile se respecta cu sfintenie si daca nu apoi se aplica pedepse.
    ahahahahhahahhahahhahahaha