G4Media.ro

Cronica relației Stoianoglo – Șor: Cum doi vecini de bloc au devenit…

Sursa/Procuratura Generală a Republicii Moldova, pagina de Facebook

Cronica relației Stoianoglo – Șor: Cum doi vecini de bloc au devenit miza Rusiei la prezidențialele din R. Moldova  (Ziarul de Gardă)

„Eu nu am avut și nu am nicio relație cu domnul Șor”, afirma candidatul socialiștilor, Alexandr Stoianoglo, la mijlocul lunii octombrie curent. Tot el însă, anterior, declara că „eu cu familia domnului Șor trăiesc în aceeași scară mai mult de 20 de ani, îl cunosc pe domnul Șor de când era mic, mergeam la sărbători organizate de familia lui”, scrie Ziarul de Gardă.

Vecinătatea locuințelor nu este singura legătură dintre Șor și Stoianoglo în acest scrutin. Oamenii aduși organizat de Ilan Șor la secțiile de votare deschise la Moscova și-au dat masiv votul pentru Stoianoglo, acesta obținând 4619 voturi din totalul de 8234. Numele lui Stoianoglo apare și în indicațiile privind acordarea votului din 20 octombrie transmise pe Telegram către rețeaua lui Șor.  Iar unul dintre oamenii lui Șor, care în 2018 făcea parte din echipa de organizare a unor proteste, se află astăzi în spatele lui Stoianoglo, declarând că „suntem prieteni și m-a rugat să îl ajut”.

Ziarul de Gardă a analizat ce-i leagă pe un fost procuror, actual candidat la funcția de președinte al R. Moldova și un fugar penal, ascuns de justiție în țara lui Putin. 

Șor și Stoianoglo, vecini de apartament

În cadrul dezbaterilor electorale între candidata PAS, Maia Sandu și candidatul PSRM, Alexandr Stoianoglo, din 27 octombrie curent, Stoianoglo, acuzat de Sandu că ar fi susținut de către Șor sau Platon, a declarat în replică: „Eu nu am avut și nu am nicio relație nici cu domnul Platon, nici cu domnul Șor, nici cu alții despre care dumneavoastră permanent spuneți că stau în spatele meu.”

Totuși, anterior, în cadrul unei emisiuni televizate, Stoianoglo a spus contrariul: „Eu cu familia domnului Șor trăiesc în aceeași scară mai mult de 20 de ani, îl cunosc pe domnul Șor de când era mic, mergeam la sărbători organizate de familia lui”, a declarat atunci Stoianoglo. 

Ziarul de Gardă a verificat datele cadastrale și a constatat că familia Stoianoglo deține două apartamente într-un bloc de locuit pe strada Florica Niță din capitală: unul de circa 125 m2, procurat în 2015, proprietară în acte figurând Cristina Stoianoglo, fiica lui Alexandr Stoianoglo și altul de circa 161 m2, procurat din 2003, proprietar în acte fiind chiar candidatul socialiștilor la Președinție. 

Conform datelor cadastrale, în același bloc de locuit, și familia Șor deține trei apartamente: un imobil de 158 m2, care a intrat în proprietatea lui Ilan Șor în anul 2000, fiind acum plasat sub sechestru, un apartament de circa 239 m2, care a intrat în posesia lui Șor în 2013, dar și un apartament de circa 245 m2, care a intrat în posesia familiei Șor în 2014. 

Stoianoglo, unul dintre candidații lui Șor în primul tur al scrutinului prezidențial

Faptul că au apartamente în același bloc nu este singura legătură între Șor și Stoianoglo. În urma unor percheziții desfășurate la Comrat și Cimișlia, Angajații Centrului Național Anticorupție (CNA) au identificat discuții într-un chat de pe Telegram, unde activiștii și simpatizanții rețelei criminale a lui Șor sunt îndemnați să voteze pentru unul dintre cei patru candidați ai acestuia – Alexandr Stoianoglo, Vasile Tarlev, Irina Vlah și Victoria Furtună.

Bună seara, reprezentanții organizațiilor primare. Cum a declarat în mesajul video președintele I.M. Șor, pe 20 octombrie, noi trebuie să votăm pentru orice candidat propus mai jos:

1.Stoianoglo Alexandr

2.Tarlev Vasile

3.Vlah irina

4.Furtună Victoria”, se arată în mesaj.

Stoianoglo, votat de oamenii aduși organizat de Șor la secțiile de votare de la Moscova

Potrivit unui comunicat de presă emis de Comisia Electorală Centrală, Alexandr Stoianoglo s-a plasat pe prima poziție în topul preferințelor diasporei din Rusia, acumulând 4619 voturi din totalul celor 8234, detașat de poziția a doua, pe care se plasează Renato Usatîi, cu 1032 de voturi. În topul preferințelor cetățenilor R. Moldova din F. Rusă se mai află Vasile Tarlev, candidat susținut tacit de Șor, cu un total de 883 de voturi obținute la cele două secții de votare de la Moscova. Victoria Furtună, o altă candidată susținută de Șor, a obținut 701 voturi din partea cetățenilor moldoveni care au votat la Moscova.

Citește restul articolului pe Ziarul de Gardă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Aveti cumva informatii cum/daca l-a inundat Sor pe Stoianoglu sau viceversa? Daca s-au certat pe batatorul de covoare?…