Cronologia crizei din Moldova. Cum s-a ajuns la o țară cu doi președinți și doi premieri

Publicația Sinopsis a trecut în revistă principalele evenimente din ultimul an care au culminat cu criza politică din Republica Moldova. Totul a început cu folosirea în premieră a unui sistem mix de vot la alegerile parlamentare din februarie, ale cărui rezultate au dus la un bloc politic total, spart doar de alianța neașteptată din pro-europenii Maia Sandu și Andrei Năstase pe de o parte și pro-rusul Igor Dodon.

Alegerile parlamentare

Au avut loc pe 24 februarie. Sistem electoral mixt, controversat, o combinație între sistemul reprezentării proporționale și cel majoritar. Nu există un învingător clar, niciuna dintre cele patru formațiuni care au intrat în Parlament neobținând o majoritate care să îi permită să conducă singură.

Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM, pro-rus, al președintelui Igor Dodon) obține cca 31,2% din voturi la nivel național, respectiv 35 de mandate de deputat. Partidul Democrat, de guvernământ, declarativ pro-european, dar mai mult pro-moldovenesc, condus de oligarhul Vlad Plahotniuc, obține cca 24% din voturi și are 30 deputați. Blocul ACUM, o coaliție a două formațiuni pro-europene și anti-oligarhice, obține 27% din voturi dar numai 26 parlamentari.

În Parlament au mai intrat 7 deputați din partea Partidului Șor și alți trei deputați ”independenți” (doi reprezentând Transnistria  – dacă vreți să înțelegeți mai bine de ce teritoriul separatist a fost o circumscripție electorală separată vă recomandăm acest articol). Mai multe date despre rezultatele alegerilor aveți aici.

Calcule post-electorale

Conform Constituției, președintele Igor Dodon era cel care urma să desemneze un prim-ministru pe care să-l propună majorității parlamentare.

Formarea unei coaliții de guvernământ nu se anunța una chiar ușoară. Calculele arătau cam așa: PD avea certe 30 de mandate, cărora li se mai adaugă cele 7 ale Partidului Șor, plus cele 3 ale independenților. Totalul ar fi fost de 40, mult sub cifra de 51 de mandate, minim necesare.

Nici PSRM, cu cele 35 de mandate nu putea constitui singur un guvern.

De aceea, era nevoie de crearea unei coaliții. Scenariile cele mai des avansate erau:

• PD va guverna într-o formulă minoritată și treptat va reuși să atragă (citește ”să cumpere”) susținerea individuală a altor deputați. E de fapt specialitatea casei, căci formațiunea lui Vlad Plahotniuc a obținut, în 2014, 19 mandate de parlamentar, dar numai doi ani mai târziu își asigura în legislativ o majoritate de 57 de deputați.
• PD și PSRM vor face o coaliție (mai mult sau mai puțin) formală
• Alegeri anticipate

Validarea alegerilor, noul parlament

Pe 9 martie, rezultatele alegerilor sunt validate oficial. Deși au fost mai multe motive de suspiciune (vezi, mai ales numărul mare și modul organizat în care au fost aduși la vot alegătorii din circumscripțiile transnistrene), alegerile au fost considerate libere și corecte.

Pe 21 martie, Parlamentul nou ales se întrunește oficial, se aleg organele de conducere interimare.

Conform Constituției, partidele parlamentare aveau la dispoziție trei luni pentru a forma o majoritate, a propune o formulă de guvernare și pentru președintele țării de a aproba nominalizarea unui premier. Trei luni, rețineți acest amănunt, e foarte important.

Negocieri post-electorale

A urmat o perioadă destul de confuză și cu puține lucruri întâmplate la suprafață. Au avut loc mai multe runde de întâlniri între președintele Dodon și reprezentanții partidelor, neoficial, s-a vorbit că PSRM și PD vor forma o coaliție, blocul ACUM a încercat să propună o variantă în care să preia puterea cu agendă politică bazată pe dez-oligarhizare.

Nimic concret nu s-a întâmplat însă, zilele treceau.

Pe 22 mai, președintele Igor Dodon avertizează partidele că au cel mult două săptămâni la dispoziţie pentru a debloca activitatea legislativului şi de a crea o coaliţie majoritară, în caz contrar el va dizolva forul legislativ şi va convoca alegeri anticipate.

Tot atunci el s-a adresat Curții Constituționale pentru a lămuri cum stau lucrurile cu cele ”trei luni” avute la dispoziție. Curtea urma să decidă câte zile au cele trei luni (nu râdeți, dar puteau fi 90 sau 91 sau 92 de zile) și momentul din care trebuia să se contorizeze acest interval (de la data validării alegerilor sau de la data constituirii noului Parlament?). Detalii aici.

Data de 3 iunie este de asemenea foarte importantă în calendarul negocierilor post-electorale. Atunci, la Chișinău, au ajuns simultan, trei reprezentanți importanți: Johannes Hahn, comisarul UE pentru politica de vecinătate și extindere, Dmitri Kozak, reprezentant special al președintelui Federației Ruse pentru R. Moldova (el este autorul celebrului plan Kozak, care acum zece ani propunea rezolvarea conflictului din Transnistria prin federalizarea Moldovei – n.e.) și Bradley Freden, director în Biroul de afaceri pentru Europa de Est al Departamentului de Stat.

Cei trei se întâlnesc și discută cu președintele I. Dodon, cu reprezentanți ai guvernului și ai PD, cu lideri ai blocului ACUM. Nu se cunosc multe detalii, în afara unor declarații generale la modul ”Moldova trebuie să rezolve singură situația politică în care se află”, dar cu certitudine din acest moment s-a declanșat procesul de constituire a unei alianțe politice greu de imaginat până atunci: PSRM-blocul ACUM.

Asta pentru că tot pe 5 iunie, Partidul Acțiune și Solidaritate, condus de Maia Sandu, anunță surprinzător că va vota pentru un președinte al Parlamentului propus de PSRM. Celălalt partid din blocul ACUM (Platforma Demnitate și Adevăr) se raliază ulterior acestei decizii, condiționând votul de adoptarea unui pachet de legi ”anti-oligarhice”.

Ziua de 7 iunie

Oarecum surprinzător, în această zi – spre sfârșitul ei – se anunță constituirea unei noi majorități parlamentare între partidul pro-rusesc al Socialiștilor și blocul ACUM, care dețin împreună 61 de mandate.  Speakerul (președintele) Parlamentului urma să fie din partea socialiștilor, în timp ce șefa guvernului urma să fie Maia Sandu (ACUM).

Tot spre finalul acestei zile, se trezește din somnu-i letargic și Curtea Constituțională, care anunță că termenul limită de formare a majorității și a guvernului expiră chiar azi.

Ziua de 8 iunie

[/big]Concluzia Curții este respinsă de Igor Dodon, pe motiv că totuși cele trei luni ar însemna 92 de zile, iar astfel termenul de constituire a guvernului ar fi, de fapt, 9 iunie.[/big]

Între timp, tot azi, într-o ședință extraordinară a Parlamentului, este  ales spicherul Legislativului, Zinaida Greceanîi, care este și lidera socialiștilor, Maia Sandu devine premier și este aprobat noul cabinet de miniștri (componența poate fi văzută aici).

Noii membri ai guvernului depun jurământul într-o sală în care se aflau și ambasadorii la Chișinău ai UE, SUA și Rusia, iar Dodon semnează decretul de învestire a guvernului.

Noua majoritate parlamentară semnează o declarație în care constată caracterul „capturat” al statului și se obligă să adopte un șir de legi menite să scoată instituțiile statului de sub controlul „oligarhic”. Tot sâmbătă, Parlamentul îi demite pe directorii Centrului Național Anticorupție și Serviciului de Informații și Securitate, și readuce Serviciul Protecție și Pază de Stat în subordinea șefului statului.

La rândul lor, liderul PD, Vlad Plahotniuc, precum și premierul (fostul? / încă în exercițiu?) Pavel Filip spun că nu vor admite instalarea noilor miniștri și cred că tot ce s-a petrecut în Parlament este ilegal și că seamănă a lovitură de stat.

Pe baza deciziei din această zi a Curții Constituționale, guvernul lui Pavel Filip declară că președintele Igor Dodon poate fi suspendat, ceea ce și face, iar Pavel Filip devine președinte interimar.

În acest moment, în Moldova există două guverne și doi șefi ai statului.

Ziua de 9 iunie

Magistrații Curții Constituționale emit și alte câteva decizii prin care declară neconstituționale numirea premierului Maia Sandu și a guvernului, precum și orice alte legi și decizii ale Parlamentului.

Pe de altă parte, Parlamentul (deputații PSRM şi ACUM)adoptă o declarație în care acuză Curtea Constituțională de „tentativă de uzurpare a puterii de stat” în favoarea fostului partid de guvernământ al democraților și a liderului acestuia Vlad Plahotniuc. Ei declară în afara legii guvernul (precedent) condus de Pavel Filip.

La rândul său, ”președintele interimar” Pavel Filip anunță alegeri anticipate pentru data de 6 septembrie (o zi puțin neobișnuită, fiind vineri – n.e.)

Nici Plahotniuc nu se lasă. Iese în Piața Marii Adunări Naționale unde sunt strînși sute de susținători și îl acuză pe Dodon de ”trădare”. Prin intermediul presei controlate de el, prezintă înregistrări secrete din care reiese (luați totul cu oarecare precauție, imaginile sunt reale, dar montajul poate fi pernicios – n.r.) că Dodon poate fi acuzat de înaltă trădare, prin susținerea unui acord ce presupunea federalizarea R. Moldova sau că socialiștii ar fi finanțați din Rusia(aici și aici).

Procesul formării unei majorități parlamentare și a guvernului a fost salutat, pe parcursul zilei, de reprezentanțele diplomatice ale Federației Ruse, Uniunii Europene și Statelor Unite ale Americii la Chișinău.  Președintele și guvernul român au o declarație destul de generală, arătînd că susțin ”drumul european al Moldovei”.

Ziua de 10 iunie

Maia Sandu a convocat pentru astăzi prima ședință a guvernului său ales cu voturile blocului ACUM și ale Partidului Socialiștilor. Ea a mai spus că Uniunea Europeană a recunoscut oficial cabinetul său prin declarația că este deschisă să coopereze cu guvernul „legitimat democratic” de la Chișinău.

Citește tot articolul pe Sinopsis.info