G4Media.ro

Csaba Asztalos: Părinții fac multe nenorociri în sistemul de educație – foarte…

Csaba Asztalos / Foto: Edupedu.ro

Csaba Asztalos: Părinții fac multe nenorociri în sistemul de educație – foarte multe presiuni, intervenții, ceea ce are efect negativ asupra calității actului de educație / Respectul față de profesori este afectat extrem de puternic

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării primește numeroase sesizări din partea profesorilor, iar analiza cazurilor arată că „în foarte multe situații sunteți victimele discriminării”, a declarat Csaba Asztalos, președintele instituției. În cadrul conferinței „Școala din viitor – resurse și conținut transdisciplinar pentru profesorii de gimnaziu”, organizată de Fundația Vodafone și de Edupedu.ro cu participarea a peste 160 de profesori, președintele CNCD, Csaba Asztalos, a declarat că „ceea ce este afectat în acest moment extrem de puternic este respectul față de cadre didactice, prin persiflarea, subminarea autorității cadrului didactic”.

  • Declarațiile au fost făcute la Conferința Națională „Școala din viitor – resurse și conținut transdisciplinar pentru profesorii de gimnaziu”. Aceasta s-a desfășurat pe 15 octombrie 2024, la centrul cultural ARCUB Gabroveni din București, cu participarea a peste 160 de profesori.

Expert în combaterea discriminării pentru Comisia Europeană, membru în conducerea Agenţiei pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene și cadru didactic la Universitatea din București și la Universitatea Româno-Americană, Csaba Asztalos a atras atenția în cadrul conferinței, „în calitate de părinte, că părinții fac multe nenorociri în sistemul de educație: foarte multe presiuni, foarte multe intervenții, ceea ce din nou are un efect negativ asupra calității actului de educație”.

Acesta a precizat că „ceea ce este afectat în acest moment extrem de puternic este respectul față de cadre didactice, prin persiflarea, subminarea autorității cadrului didactic în preuniversitar sub toate aspectele, pornind de la părinți, chiar și elevi, o parte a mass-media, ceea ce aduce indisciplină în școli. Avem nevoie de disciplină și cred că trebuie să reașezăm acest respect față de cadrul didactic, autoritatea pe care trebuie să o aibă cadru didactic”.

Discursul susținut de Csaba Asztalos la conferința „Școala din viitor – resurse și conținut transdisciplinar pentru profesorii de gimnaziu”:

„Am făcut un studiu sociologic acum 3 ani, în cadrul unui proiect, în care am intervievat la nivel național profesori din preuniversitar și părinți ai elevilor din preuniversitar, iar un chestionar s-a referit la identificarea cauzelor hărțuirii în școala preuniversitară. Atât profesorii, cât și părinții au identificat ca primă cauză de hărțuire aspectul fizic al elevului, iar ca a doua cauză – modul în care se îmbracă elevul, cât este de «branduit», ca să spun așa. Au fost și alte cauze pe care aceste două categorii de persoane le-au identificat, dar ce aș vrea să scot în evidență este că în sistemul nostru de educație facem foarte rar studii sau mai deloc despre cum gândim, cum gândesc elevii, cum gândesc profesorii și, ce este important, cum gândesc părinții. Nu putem să implementăm reguli, nu putem să implementăm politici publice dacă nu avem date. Și o formă sau un element important în ce privește colectarea de date este și acest aspect al studiului sociologic cu privire la ceea ce suntem, oglinda noastră, cum gândim noi, cei care suntem implicați în educație.

În ce privește discursul de ură, prima reacție a statului este de a adopta norme, pe lângă legi, adoptă ordine de ministru, regulamente interne. Dar partea de diseminare a acestor norme este deficitară, deci nu reușim să le implementăm. Și cred că o provocare în acest sens ține de faptul că nu ne evaluăm unde suntem, cum gândim. Chiar credem în aceste valori că ne sunt utile sau le trecem la capitolul political correctness sau că așa trebuie și atunci, în mod automat, fără să le diseminăm, fără să le înțelegem, fără să le identificăm utilitatea, mergem mai departe?”

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. Voi vreti respect si ati incarcat programa scolara doar ca sa faceti locuri de munca in invatamant ? Nu va mai plangeti atata, nu ati reusit sa reformati nimic. La clasele V-XXII este un dezastru invatamantul, stau copiii la scoala pana la ora 15 sa faca materii de umplutura iar in anii terminali majoritatea au nevoie de meditatii . Avem niste copii obositi si scarbiti de modul de predare , le dictati lectia ca si la niste dactilografe, le spuneti ca manualele nu sunt bune . Voi stati in medie 3-4 ore pe zi la scoala si nici atunci nu sunteti capabili sa faceti niste lectii de calitate , acesti copii stau 7 ore doar ca sa aveti posturi in invatamant , sa nu fiti stresati !!!

  2. Șeful CNCD n-a aflat că beneficiarul principal al învățământului este elevul, nu profesorul! Vreți respect, dar înțelegeți prin acesta supunerea slugarnică de pe vremea celorlalți comuniști vopsiți.
    Învățământul este obligatoriu și gratuit, dar nu asigurați nici măcar manuale, pe lângă faptul că încurajați meditațiile, pentru că ați găsit o nouă sursă de bani pentru panglicarii politici.

  3. Da ma basinosilor pentru ca ati politizat acest sistem . Inspectoratele colhaie de oameni afiliati politic , directorii sunt numiti pe criterii politice si pensionarii inca predau la catedra .

    • Unde mai punem ca posturile sunt ocupate pentru anumite persoane suspuse cum e iohanita si tinerii sunt fugariti din acest sistem . Poti sa iei 10 la titularizare si sa nu fie suficiente posturi . Posturi blocate de directori pentru pile , relatii etc.