Csaba Asztalos, președintele CNCD: Valorile creștine nu permit xenofobia, nu acceptă intoleranța. Cultele au obligația să oprească și să prevină manipularea prin aceste argumente religioase
Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Csaba Asztalos, a declarat că valorile creștine „nu permit xenofobia și nu acceptă intoleranța”. „Cultele au obligația să oprească și să prevină manipularea prin aceste argumente religioase”, spune președintele CNCD într-un interviu acordat Edupedu.ro.
- Curtea Constituțională a decis vineri, 6 decembrie, printr-o hotărâre fără precedent în istoria României, anularea alegerilor prezidențiale, după desecretizarea informațiilor de la serviciile secrete care au documentat imixtiunea unui „actor statal” în campania candidatului Călin Georgescu.
- Georgescu are un discurs puternic antisemit, legionar, „mesianic”, pro-rus și anti-Occident, potrivit profilului analizat de G4Media.ro.
„Ceea ce vedem noi astăzi, ce ni se întâmplă este tocmai acceptarea și toleranța unor astfel de idei, manifestări atât în toate instituțiile, inclusiv în învățământ. La colț de masă sunt astfel de exprimări, astfel de comportamente în instituțiile statului și în viața de zi cu zi. Eu consider că undeva aici ar trebui să ne punem în ordine, să nu mai fim în această disonanță cognitivă în care vrem să corespundem unor valori, standarde, pentru că am dorit să aparținem Vestului, dar pe de altă parte facem indigestie când ar trebui să respectăm sau să aplicăm nu neapărat valorile Vestului, ci valorile noastre, ca și comunitate. Foarte mulți fac referire la valori creștine, dar valorile creștine nu permit xenofobia, valorile creștine nu acceptă intoleranța, dacă mergem pe o interpretare a acestor valori în mod corect”, a declarat Csaba Asztalos, pentru Edupedu.ro.
Edupedu.ro: Cine ar putea să oprească această confuzie despre care vorbiți? De unde ar trebui să vină un mesaj ferm?
Csaba Asztalos: În primul rând, eu sunt de acord că orice cetățean poate să vorbească despre religie într-o discuție sau în dezbatere, dar cred că cei care trebuie să facă acest lucru sunt în primul rând cultele și reprezentanții cultelor și care au o legitimitate să aibă o astfel de abordare și care au obligația să oprească manipularea și să prevină manipularea prin aceste argumente religioase. Cred că și alte categorii profesionale ar trebui să iasă să spună că faptul că cineva își pune în fața numelui un «doctor», «dr.», nu înseamnă că este specialist într-un domeniu sau altul.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii