Cseke Attila: UDMR, de acord cu orice variantă privind alegerile prezidențiale. Stabilirea datei este atributul Guvernului
Senatorul Cseke Attila susține că UDMR este de acord cu orice variantă privind alegerile prezidențiale, care pot avea loc în octombrie, sfârșit de noiembrie sau început de decembrie (turul 2), stabilirea datei fiind atributul Guvernului, potrivit unui comunicat de presă al Uniunii.
Cseke Attila a declarat, vineri, la Euronews România, că discuția pe acest subiect trebuie tranșată cât mai rapid pentru că nu face bine celor două partide aflate în coaliția de guvernare.
„Atributul legal pentru alegerea președintelui României este al Guvernului. Practic nu mai putem face în 15 septembrie, așa cum s-a anunțat în martie de cele două partide care alcătuiesc arcul guvernamental. Trebuie găsită altă dată, care poate fi în octombrie, dar poate fi și sfârșit de noiembrie, început de decembrie (turul 2). Noi suntem de acord cu orice variantă, decizia aparține Guvernului. Discuția trebuie închisă cât mai rapid, nu cred că face bine clasei politice această discuție în contradictoriu și nu face bine partidelor de la guvernare”, a spus Cseke.
Acesta a precizat că UDMR a participat la toate toate consultările instituționale, informale sau formale de-a lungul timpul, astfel că, dacă va veni invitația de la primul ministru Marcel Ciolacu, Uniunea va participa în mod sigur.
„Este o problemă despre care trebuie să discutăm și anume că o înțelegere între două formațiuni politice care astăzi guvernează România nu se respectă, ceea ce este grav. Este grav și faptul că autoritatea primului ministru este afectată și știrbită, pentru că un prim-ministru conduce Guvernul, impune ceva.
Dacă au avut un acord și au anunțat împreună datele pentru prezidențiale și PNL nu respectă înțelegerea, avem o problemă de funcționare a Guvernului și de știrbire a autorității primului ministru.
Nu este un mesaj bun pentru electorat și pentru cetățenii României să anunți împreună ceva după care să spui că s-a schimbat contextul politic și nu ne mai convine. Noi, indiferent că au fost consultări la instituția prezidențială, discuții între partidele politice, am spus că aceste dezbateri sunt binevenite și noi mergem și vom merge și săptămâna viitoare”, a conchis senatorul UDMR.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii